Posts Tagged ‘CTP’

CTP-ul s-a stricat

Posted: octombrie 21, 2013 in categoria "tatulici"
Etichete:, ,

Întotdeauna l-am considerat pe Cristian Tudor Popescu cea mai reprezentativă figură a presei românești din ’90 încoace. Sincer, n-aș putea numi un alt jurnalist cu expunerea sa mediatică cu o gândire mai limpede și opinii mai juste decât ale sale. Timpul însă trece, oamenii îmbătrânesc, sau pur și simplu se schimbă. În cazul lui CTP, e foarte probabil ca domnia sa să se fi rupt de fenomenul jurnalistic. Din când în când mai scrie câte o pastilă pe Gândul, apare rarisim să exprime câte o opinie la televizor sau la Gândul Live, un program video al portalului. Astfel e foarte posibil ca bătrânul jurnalist să fie oarecum rupt de realitatea presei internaționale și poate chiar rupt de ceea ce se întâmplă cu adevărat la nivel economic, social, politic și cultural pe mapamond. 

Prima dată când l-am surprins cu o judecată superficială a fost acum câțiva ani, când s-a exprimat condescendent față de fenomenul Wikileaks. Importanța organizația care a dezvăluit masacrarea din elicopter a civililor irakieni, poliția politică cu care se ocupă forțele armate americane, dezvăluite de către Bradley Manning care înfundă acum pușcăria pentru 35 de ani, i-au scăpat lui CTP.  Cu siguranță, nume ca Michael Hastings, Matt Taibbi, Greg Palast, Max Keiser, Peter Schiff îi sunt complet necunoscute.  Și cum fluxul informațional la care ești expus îți influențează viziunea asupra realității, aceasta lesne poate fi distorsionată atunci când te hrănești cu minciuni.

Așa se face că, în ultima sa apariție publică, CTP a ajuns să critice ”răscoala” oamenilor din Pungești care ne strică apele în privința relației pe care  Statul Român o are cu corporațiile transnaționale. Mai interesat decât de prezervarea libertăților individuale într-o țară în care să beneficiezi de un aer curat, o hrană sănătoasă și apă potabilă, CTP se dă de ceasul morții de grija corporațiilor. În viziunea sa, Poporul Român ar trebui să fie mai interesat de bonitatea financiară a acestor șacali internaționali care jefuiesc resurse naționale pentru a lăsa în urmă o zonă contaminată, decât de conservarea unui mediu în care fiecare dintre noi își duce până la urmă existența.

O opinie asemănătoare exprima și consilierul lui Isărescu, Adrian Vasilescu, la un post de televiziune. Arătând o ignoranță totală în domenii care nu țin de finanțe, sugerând în mod urechistic că cianura a fost descoperită înaintea aurului, acesta a punctat însă în mod perfect greșeala lui Ceaușescu în relația cu forțele transnaționale: nu voia să dea decât 49% din companiile naționale. Așa este. Ceaușescu își dorea păstrarea controlului asupra obiectivelor economice cu importanță strategică pentru România. Odată eliminat din schemă de către  celebrele ”agenturi internaționale”, un termen care de curând am descoperit că este luat direct din ”Protocoalele Înțelepților Hodorogi”,  diriguitorii democrației originale, în asentimentul lui CTP, au avut grijă să servească interesele corporațiilor transnaționale, vânzând această țară oricui a dorit să cumpere. Că doar nu vrei să sfârșești ca un câine, în fața plutonului de execuție.

Alegeți-vă sursele de informație! Cultivați-vă! Altfel veți degenera ca CTP-ul.      

Am remarcat de la o vreme efortul senior editorului de la Gândul, CTP, de a se delimita de partizanatul presei anti-sistem al cărei demers jurnalistic trăsnește de la o poștă a militantism politic, ceea ce-i afectează în mod evident credibilitatea și în plus, în opinia mea, și punctele de rating, având în vedere că nu e nevoie să mai comuți pe canalul Antenei 3 pentru a ști despre ce e vorba. E clar pentru toată lumea despre ce e vorba, dinainte de a deschide televizorul.

Prudența în aprecieri a cetățeanului CTP, izvorâtă din dorința păstrării unei imparțialități aproape matematice, face însă ca acesta să dea naștere unei impresii de credulitate aproape ingenuă. Am remarcat prima data asta cu ocazia unor descinderi ale DNA printre rândurile oranj, catalogate de CTP drept o dovadă că justiția lucrează, de parcă n-am fi fost de atâtea ori martorii atâtor dosare prost instrumentate, respinse de instanță, sau atâtor arestări la televizor care în cele din urmă s-au dovedit lipsite de absolut orice finalitate.

Săptămâna trecută, odată cu manifestațiile anti-mariner din țară, același CTP lua apărarea jandarmilor, care ,vezi bine, erau obligați de lege să elibereze carosabilul, să salte niște jurnaliști pe care apoi să-i bată în dubă, ori oameni mergând agale pe stradă, a căror unică vină era că se aflau la momentul acela prin preajmă.  

Apoi, într-un editorial de înalt patos deontologic, cetățeanul CTP a vorbit despre demisia autorităților politice, ca unic gest pe care-l mai poate face coteria marinerului, acum că toată țara protestează cu câte 1000 de oameni odată. Ei bine, după trei zile de prosteală, de-a lungul cărei bo-bo-Boc și compania nu prea au știut ce să zică, a fost scos din cușcă Teodor Bacoschi, acest rateu al culturii române, excesiv de libidinos cu pantofii Elenei Udrea pe la simpozioanele PD-L, care și-a exprimat părerea despre protestul unor oameni din țara asta, nu într-o conferință de presă, pentru că nimeni nu s-ar fi dus, ci direct pe blog, așa cum îi șade bine unei oficialități de prim rang a statului român.  

Și ca totul să fie și mai ridicol, cel care i-a numit pe protestatari ”marginali” și ”vajnici reprezentanți ai democrației de macadam” a fost trimis să inițieze dialogul cu societatea civilă, care i-a dat cu flit. Așa că, ce a avut de spus minunea de ministru despre asta? ”Refuzul atestă o anumită crispare și deficitul de dialog”. „Să reînvățăm arta conviețuirii, civilitatea, bunul simt”. Bă, ești prost! Ce-a zis? Civilitatea și bunul simț?

După care marinerul l-a trimis să vadă ce e și cu Legea Sănătății, că doar mangafaua asta de la Externe s-o pricepe mai bine la medicină, dacă nu la dialogul cu societatea civilă. I-o fi omorât și pe ăia din comisia de sănătate cu limba lui de lemn, altminteri dulce și catifelată precum un fagure de miere când vine vorba de  pantofii Udrei.  

Și ca să continuăm cu putreziciunea sufletului rumânului, nicăieri mai evidență decât în rândurile presei precum portocala mecanică, să ne aplecăm atenția asupra lui Robert Turcescu, acest monument de grețuri matinale și limbaj de lemn presărat la tot pasul cu ”bunăoară paradigme”, care aseară, când a văzut că roata se învârte și nu tocmai în sensul potrivit pentru domnia sa, a făcut o masă rotundă presărată cu ceva opoziție politică și jurnalistică, știind să bage pe alocuri câte o strâmbă în slujba regimului, să vadă stăpânii că, totuși, nu se lasă. După alegerile comasate din toamnă, dacă nu-l vedem pe turcitu’ la Antene, de mânuță cu Badea, gata să-și facă autocritica pentru că l-a făcut bou în emisiune, chiar dacă nu cu cuvintele astea, mă duc cu sorcova pe câmpuri să pup în bot o vacă.  

Asperitățile relației dintre badea Mircea și CTP au răsărit din senin dintr-un noian de simpatie reciprocă, cred eu. N-am înțeles foarte clar de ce. Îmi face impresia că CTP a făcut niște afirmații legate de ”violența” de limbaj a ”simpaticului” de la În Gura Presei, ceea ce a dat naștere la o cavalcadă de atacuri stupide și slab fundamentate ale bădiei Mircea la adresa editorialistului de la Gândul, ceea ce a dus la o ruptură definitivă a relațiilor dintre cei doi, asta în cazul în care a existat vreodată o relație.

O singură dată i-am ținut partea lui badea Mircea în acest conflict. Atunci când acesta a susținut că într-un proces judiciar nu omul este judecat ci cauza, fapta. De aceea justiția se pretinde a fi oarbă. Pentru că, indiferent de natura persoanei inculpate, legată la ochi ea pune în balanță faptele și dă sentința. CTP a invocat atunci niște principii juridice pe care, în fugă, nu le-am înțeles, și în consecință, nici nu le-am reținut.

Aseară, badea Mircea a deschis din nou o discuție polemică cu CTP, de data acesta simțindu-se amenințat în postura sa de lătrău de presă, el și coteria lui guriști cu o prestație solidă ca propagandiști, dar foarte slabă ca jurnaliști. Pe scurt, CTP-ul făcea o paralelă între afirmația lipsită de probe fizice că DNA este o instituție subordonată președintelui mariner, și aceea a unui ”beșist” care susține că jurnaliștii trustului Intact nu sunt nimic altceva decât ordonanțele profesorului Voiculescu, turnător la secu, de meserie, bogat. 

Ei bine, cu regret, sau nu, trebuie să afirm că badea Mircea nu a avut o prestație foarte convingătoare încercând să apere o poziție deontologică de propagandist media. Foarte inabil, badea s-a legat mai întâi de particularitățile privind calitatea de patron al trustului Intact a lui Voiculescu, și lipsa de atribuții în conducerea DNA a lui Chiorâș Chiondorâș, ceea ce nu schimbă nimic raportul prezumat de subordonare a DNA față de mariner, respectiv a guriștilor de la Antene față de Voiculescu.  

Apoi, badea a avut dificultăți în a înțelege fraza: ”Nu îl atacă Mircea Badea şi colegii săi de la Antena 3 pe Traian Băsescu în fiecare zi, fără să-şi aleagă mijloacele”? Adică, cum fără să-și aleagă mijloacele? s-a întrebat badea. Adică, nu cerebral, cu argumente solide, cu dovezi elocvente, ci la grămadă, ca un lătrău propagandistic precum aceia care-și deșertă în fiecare seară umorile la tocșoaile Antenei 3, tocșoul fiind cea mai slabă specie jurnalistică posibilă, o oglindă a incompetenței și neprofesionalismului care abundă în prezent în branșa ziaristică. 

Ca să n-o mai lungim, că m-am plictisit, firește că DNA este subordonat nu doar cumplitului mariner, ci autorității în general, așa cum am văzut în cazul Ciorbagiu, la Tîrgu Mureș. Și firește că propagandiștii antenelor nu fac nimic altceva decât să promoveze interesele unei alte grupări. Așa e în toată lumea. Uitați-vă doar la cazul Ron Paul, poate singurul politician din lume care merită ascultat și votat,  despre care vom vorbi într-unul dintre articolele următoare. Cu toții sunt doar niște căței meschin interesați. Și astfel parvin și reușesc în viață, slujind interesele unui dulău sau altul. 

Marinerul și clica lui nu trebuie eliminați de pe scena politică pentru că așa spune badea, sau Antena 3. Trebuie eliminați pentru incompetența, degenerarea actului politic de care se fac responsabili (ordonanțele de guvern ilegale, cazurile Udrea, Ridzi, Anastase, cele 1 milion de voturi prin corespondență promise de Baconschi etc.), pentru ruinarea sistemului de educație și de sănătate,  pentru răul pe care îl inoculează voit în societatea românescă. Într-un fel sau altul, acești gândaci trebuie să dispară, pentru bine nostru, al tuturor celor neimplicați politic. 

P.S. Ah, da! Și mai era afirmația lui badea Mircea cum că ”inteligența este capacitatea de adaptare a individului” al cărei caracter eronat CTP a încercat să-l scoată în evidență prin paralela Eminescu – Oprea, șeful mafiei personale a lui Bombonel. Badea s-a încurcat și aici.

Pe scurt, de la mine rostire, adaptabilitatea este o calitate furnizată de instincte, nu de inteligență. De aceea, în acest regim de sălbăticie socială în care trăim, oamenii de valoare, cu studii, cu cultură, cu etică morală, eșuează, iar analfabeții sunt patroni.