Posts Tagged ‘Dan Diaconescu’

DD e în direct la RTV, explicând cum e cu CARACATIȚA BĂSICĂ, PP-DD amușină guvernarea, Iohannis unește dreapta cu alde Blaga, câinele lui Băsică, și MRU, care cu toți ungurenii lui, a luat 0,1 %, sau așa ceva, la europarlamentare. Așa o țară, ca o casă de nebuni în care funcționează un CARNAVAL DE MĂSCĂRICI. CARACATITA BASICA

Întâmplător, în ultimele săptămâni, am apucat să am oarece tangențe cu mediul politic, construid o bază de date cu senatori și deputați, vorbin la telefon cu tot felul de perțoane respectabile, nu spui care, dintre care PPDD-iștii lui DD se remarcă din cale afară. Adică, dacă e să dai peste un nume de ghiorlan despre care n-a auzit tot internetul, care nu are număr de telefon, e-mail, birou parlamentar, și nu e nici măcar pe feisbuci, există cam 98% șanse ca acesta să fie din partidul DeDe.

În două rânduri, după multe sforțări, m-am încumetat să sun la telefon doi pepedediști  pentru a cere informații de domeniu public, care ar trebui de altfel să fie prezente pe site-ul Senatului și cel al Camerei Deputaților, ceea ce adesea nu se întâmplă, mai ales în cazul senatorilor. La primul apel îmi răspunde un soi de Marghioala care cred că vorbea de undeva din autobuz. ”DA’ CINE SUNTEȚI DUMNEAVOASTRĂ”? Păi sunt ăsta, mă ocup cu asta și dacă sunteți drăguță…”ȘI CUM MĂ ÎNTREBI TU PE MINE UNDE STAU? DA’ CINE EȘTI TU? V-am spus cine sunt, și nu v-am întrebat unde stați! AȘA ȘI…

Discuția a decurs cam în termenii ăștia preț de vreo 10 secunde, după care am simțit că-mi ies din pepeni. ”ADICĂ, DUMNEAVOASTRĂ NU ÎNȚELEGEȚI CĂ, FIIND POLITICIAN, SUNTEȚI O PERSOANĂ PUBLICĂ, AFLATĂ ÎN SLUJBA STATULUI, ȘI CARE E DATOARE SĂ PREZINTE INFORMAȚII CU CARACTER PUBLIC CARE POT SĂ PRIVESCĂ INTERESUL CETĂȚENILOR CARE V-AU VOTAT ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI? N-am ajuns la niciun rezultat. Cred că mi-a răspuns ceva cu ”EI, NU MAI SPUNE”, ceea ce m-a făcut să-i trântesc telefonul în nas, acestei MARIA DRAGOMIR, o adevărată ȚAȚĂ PRECUPEAȚĂ, adusă de DeDe în Parlamentul României.

După vreo câteva zile, exasperat și de pagina albă reprezentată de partidul DeDe în baza mea de date, am mai pus odată mâna pe telefon și l-am sunat pe unu’ TUDOR CIUHODARU. Discuția a decurs cam în termenii ăștia:

– Alo! Da! La telefon…

– Sunt ăsta, mă ocup cu asta… Dacă puteți să-mi spuneți și mie adresa biroului dumneavoastră parlamentar din teritoriu.

– Da, da…

Apoi brusc nuș’ ce s-a întâmplat cu conecsiunea, pentru că CIUHODARU ăsta a început să strige în telefon: ”Alo, alo… Mă auziți”? Eu vă aud perfect. Și închide. După care n-a mai răspuns la apel.

Asta vrea să aducă Ponta în Guvernul României.

Deci, dragi tovarăși: CU PONTA, CU DeDe, CU CIUHODARU ȘI MARGIOALA DRAGOMIR, sau Iohannis, BULDOGU’ LU’ BĂSICĂ, ungurenii lui, și DREAPTA RECICLATĂ?

BOR, care altădată defila în frunce în compania unor personalități ca Ion Iliescu și V.C. Tudor, a refuzat să împrumute moaștele Sf. Andrei celui mai violet participant la campania electorală de toamnă-iarnă, Dan Diaconescu OTV, care dorea să le expună undeva la Tîrgu Jiu, într-o secție de vot, sau ceva de genul ăsta, unde să vină babele și să-l voteze pe el, salvatorul neamului, așa cum e, măsliniu la față, grizonat și cu dinții lipsă.

Ei, lasă Diaconescu, că nu-i nimic, tată. Du-te tu la cimitir, dragă, și o dezgroapă pe mamaia, dă-o bine cu fond de ten și roș de buze, fă din ea o mumie haioasă și fă-ți campanie electorală cu aia. Nu se poate să nu meargă. Că doar ăia de te-or vota pe tine sunt proști de put. Ce mi-e Sf. Andrei, ce mi-e baba Diaconescu? Tot un drac! Tot niște oase. Tot un hoit.

Lasă, mamaie, că și asta face minuni!  Să fi gustat tu, numa, musacaua aia de-o făcea pe vremuri, de scula și morții din mormânturi, mai ceva ca domnul nostru Hezus. Ce mai, MIRACOL!

Evenimentele care au ținut capul de afiș în presa românească, și anume cele legate de privatizarea Oltchim, au arătat că Dan Diaconescu poate ieși din OTV, dar OTV nu iese din Dan Diaconescu. Altminteri, s-a întâmplat exact așa cum a spus tuciuriul: mai ceva ca Elodia.  Într-un final, Guvernul României a anulat licitația de privatizare a combinatului Oltchim, refuzând papornița plină cu euroi a negriciosului din Caracal. Drept urmare, de acum încolo serile vor fi pline la OTV, cu DeDe făcând dezvăluiri incendiare peste dezvăluiri incendiare, scoțând la lumină noi și noi documente subliniate cu galben, din care nu se înțelege nimic, dar care, vezi bine, dezvăluie o samavolnicie fără margini a autorităților.

Cum se va reflecta asta în privința procentului electoral deținut de partidul violet al lui DeDe? Well, fără îndoială, poporul român e plin de dobitoci. Însă toți dobitocii sunt  profund sensibili la ghiorăiala mațelor. Să începem deci cu ghiorăiala mațelor de la Oltchim. Cam ce sentimente i-o fi încercând pe țărănoii de acolo, spectatori fideli OTV, fără îndoială, față de măsliniul din Caracal? Personal, sunt convins că l-ar sfâșia cu mânuțele lor.

DeDe a mai câștigat prin scandalul ăsta câteva puncte de rating la OTV-ul înglodat în datorii. În rest, profețesc faptul că tocmai ne-am aflat în fața cântecului de lebădă al acestui gherțoi de mahala. Dumnezeu să-l odihnească-n pace. Amin.

Dan Diaconescu a cumpărat combinatul petrochimic Oltchim și a devenit vedeta mediatică numărul 1 a României, acompaniată de un cor de hulitori din politică și presă care se întrec unii pe alții  să-l spurce, să-l denigreze, să-l calomnieze. Și de ce n-ar face-o?

Cine e Dan Diaconescu? Cu fața lui de copil îmbătrânit înainte de vreme, a făcut avere din trash tv, și acela cu mijloace dintre cele mai rudimentare. S-a lansat apoi în politică cu un partid care-i poartă numele, dar al cărui membru nu este, pentru că altminteri n-ar mai fi putut să apară la televizor ca moderator, care nu este reprezentat de nicio altă personalitate publică în afară de… Dan Diaconescu. 

Apoi, Dan Diaconescu a cumpărat Oltchim, reușind performanța de a televiza în direct pentru prima dată o privatizare din România, țară consacrată pentru modul în care, în 20 de ani, și-a distrus întreaga infrastructură economică prin gesturi asemănătoare.

Ok! Acum să studiem temele abordate de hulitori.

1. Diaconescu nu are peste 40 de milioane de dolari ca să cumpere Oltchim. Nu se va prezenta cu banii.

Dan Diaconescu e bogat, se plimbă cu Rolls Royce, are și un Bentley, OTV are elicopter, dar într-adevăr nu are 40 de milioane de dolari. Are însă, așa cum a declarat, și cum a depus la dosarul de licitație, o scrisoare de garanție bancară care confirmă prezența acestor bani. În consecință, excluzând cazul în care scrisoarea e falsă, cineva investește la Oltchim prin Dan Diaconescu. Nu se știe cine.

2. Diaconescu își face campanie.

Da. Și? E greu să nu-ți dai seama că e cea mai eficientă campanie pe care vreun politician a făcut-o în 22 de ani de democrație de baltă în România. Are parte de un purcoi de publicitate, fără să plătească un ban. Aceasta însă n-ar avea nicio valoare dacă obiecția de la punctul 1 s-ar adeveri. În consecință, dacă Diaconescu își face campanie, va veni cu banii.

3. Diaconescu habar n-are de petrochimie. O să bage în pământ combinatul.

Da, de parcă Patriciu avea habar de rafinărie – e profesor de desen – și după zece ani a vândut-o cu de 1000 de ori mai mulți bani decât a dat pe ea.

Și acum obiecția cea mai întemeiată, făcut de CTP, că cine dracu altcineva era să o facă:

4. Cineva investește în capitalul politic al lui Dan Diaconescu, urmând să-și scoată pârleala după alegerile din decembrie.

Asta înseamnă că CTP crede că Dan Diaconescu poate câștiga aceste alegeri, președinția, sau majoritatea în Parlament, pentru că altfel nu văd cu s-ar putea trage sfori în țara asta.

Eu personal mă îndoiesc de faptul că Dan Diaconescu poate realiza așa ceva cu un Oltchim. Dacă va cumpăra și Poșta și Tarom, atunci lucrurile s-ar putea să se schimbe, de o manieră ușor sinistră, nu din cauza lui Dan Diaconescu, ci a grupului fantomă de interese economico-politico-financiare care s-ar putea ascunde în spatele său.

Ce-ar mai fi de spus e că, imediat după anunțul că Diaconescu a preluat Oltchim, restanțele salariale pe luna iulie au fost plătite.