Posts Tagged ‘FMI’

victor-pontaE o știre de săptămâna trecută. Ponta, după ce a hotărât reducerea TVA la pâine, ca să împlinească totuși cerințele FMI care stipulează înrobirea populației prin datorie publică și măsuri de austeritate caracterizate prin micșorarea veniturilor și creșterea taxelor, a hotărât taxarea nevestelor, a copiilor, nepoatelor ș.am.d. Cu alte cuvinte, susținătorul familiei va trebui să plătească taxe pentru soția casnică, dar și pentru copiii care, neangrenați în sistemul de educație, nu sunt încă integrați în câmpul muncii.

Este pentru prima dată în istoria civilizației umane, dacă nu mă înșel, când o autoritate statală percepe taxe pe oameni. E posibil totuși ca în ORÂNDUIREA SCLAVAGISTĂ, unde sclavii constituiau bunuri private, statul să fi taxat proprietarul acestora. Dar nu sunt însă sigur că acest lucru se întâmpla cu adevărat. Cu toate acestea, vreau să demonstrez cât mai simplu cu putință de ce această ”pohtă a lui Ponta” nu contravine deloc regimului fiscal care stă la baza economiei globale din vremuri imemoriale.

Pentru asta trebuie să ne întoarcem în istorie, ca să lămurim cum au fost inventate TAXELE și ce reprezintă în realitate acestea.

Taxa pe venit a fost invenția unui EVREU pe nume Iosif care putrezea în beciurile Egiptului sub acuzația de viol. Ca să-și scape pielea, Iosif a șoptit această INGINERIE FINANCIARĂ la urechea lui Faraon:

”Uite cum facem, Faraon! Vor fi 7 ani de creștere economică urmați de 7 ani de criză. Asta se numește CICLU ECONOMIC.  Pentru cei 7 ani de criză, în cei 7 ani de creștere

Ovadia Yosef, un personaj la fel de important ca și originalul pentru spiritualitatea evreiească

Ăsta-i Ovadia Yosef, un personaj la fel de important ca și originalul pentru spiritualitatea evreiească

economică vom taxa veniturile egiptenilor cu 20%. Apoi, în cei 7 ani de recesiune vom vinde înapoi Egiptului înfometat cei 20% în schimbul proprietăților sale. Astfel, la sfârșitul ciclului economic de 14 ani, tot Egiptul va deveni proprietatea lui Faraon”.   

Zis și făcut, iar după 14 ani, Faraon, care înainte era un cetățean ca oricare altul, a devenit proprietarul de drept al Egiptului. Ulterior, el a înapoiat egiptenilor proprietățile lor, cu condiția să-i plătească birul de 20%, ceea ce ei s-au învoit bucuroși, pentru că înțeleptul Faraon – nu-i așa? i-a scăpat de la pieire.

ASTFEL A LUAT NAȘTERE TAXA PE VENIT. 

Doar cu clerul Faraon nu s-a încumetat la acestă ESCROCHERIE, pentru că, vezi bine, până și cel mai josnic ticălos se teme de zei. De aceea, în toată istoria umanității, BISERICA NU A PLĂTIT NICIODATĂ TAXE.

Deci, orice taxă, fie ea pe venit, ori proprietate, nu reprezintă nimic altceva decât un alt fel de a spune că rodul muncii tale, casa ta, mașina ta, pământul tău, nu sunt deloc ale tale. Totul aparține STATULUI care, în mărinimia lui, îți dă ție drept de folosință, cu condiția să-i plătești și lui… DREPTUL.

În consecință,  SOȚIA CASNICĂ FIIND PROPRIETATEA BĂRBATULUI CARE O ÎNTREȚINE, este logic ca acesta să plătească taxe pentru curul ei; la fel și cu copiii.

Unii au întrebat: bine, și dacă nu plătești taxa pe nevastă, ce face Ponta, ți-o confiscă? Evident. Orice taxă neplătită reprezintă o creanță restantă care dă dreptul creditorului să confiște proprietatea debitorului. La rândul său, STATUL fiind dator FMI, nevasta omului va deveni proprietatea de drept a FONDULUI MONETAR INTERNAȚIONAL.  

BASIC ECONOMICS, my dear Watson. BASIC ECONOMICS. 

Death-and-Taxes

ceausescu-time-magazine2Am mai auzit povestea asta din gura unui prieten căruia îi explicam de ce un sistem economic bazat pe creștere perpetuă are nevoie de o continuă lărgire a pieței de desfacere, motiv pentru care Uniunea Europeană a luat ființă. Acum o văd publicată în Ghimpele. Și anume, poveste căderii lui Nicolae Ceaușescu și motivația executării lui în urma unui simulacru de proces.

Ei bine, cam pe vremea în care Nixon și Ceaușescu erau mari prieteni, Statul Român a contractat un împrumut de 13 miliarde de dolari, sumă uriașă la vremea respectivă, ca să vedeți cum funcționează regimul fiscal inflaționist care necesită creștere economică perpetuă. Ceaușescu dorea ca România să nu rămână o țară agrară și să dezvolte o industrie în acord cu perspectivele de dezvoltare europene. Și a dezvoltat o industrie, cam megalitică și cu probleme de eficiență, dar oricum fără precedent în istoria ei și fără doar și poate incomparabilă cu ce au reușit  23 de ani de liberă cleptocrație după decembrie 1989.

Problema e că în 1980 FMI a cerut brusc returnarea împrumutului, odată cu blocarea conturilor țării. Cine conduce o firmă, știe că absolut orice activitate economică funcționează pe bază de creditare. Îți taie banca linia de credit, intri în faliment. Cu o țară e însă mai greu. Și, astfel, România n-a intrat în faliment, în 10 ani  Ceaușescu reușind returnarea integrală a împrumutului, fiind probabil ultimul șef de stat din istoria planetei care a reușit plata integrală a datoriei publice a unei țări. Ghinionul lui însă, pentru că un comunist exilat la Iași l-a răsturnat în decembrie ’89 și apoi, pe seama unei povești cu teroriști care nu au fost niciodată găsiți, l-a omorât ca să nu vorbească.

20 de ani mai târziu, marinerul Băsescu ne-a băgat mortul în casă contractând pentru România, de la același FMI, un credit de 20 de miliarde de euro, cu care chipurile să plătească pensiile și salariile. Ironic, după realizarea împrumutului, pensiile și salariile au fost retezate, pentru că, vezi bine, trebuie să dăm banii înapoi la FMIbasescu-bani11 și suntem nevoiți să reducem cheltuielile. 

Firește, dacă o să-l întrebați pe Hurezeanu, acesta vă va spune că foametea din anii ’80 în România a fost cauzată de vizita lui Nicu în Coreea de Nord. Și, într-un fel, se poate să aibă dreptate, atâta timp cât, umblă vorba, Ceaușescu, Kim Ir-sen și Gadaffi, acesta din urmă susținut de petrolul libian, aveau de gând să concureze FMI cu o bancă centrală menită să creeze o valută forte susținută de aur, care să contracareze sistemul financiar inflaționist dictat de la Washington. Înainte de asta însă, Ceaușescu trebuia să plătească datoria la FMI.

Acum Gadaffi e și el mort, ucis în numele democrației. Ați mai auzit ceva despre Libia de atunci? Păi, vă spun eu. Mișună cohorte de fundamentaliști musulmani pe acolo care au dat și pe de lături prin Mali și Algeria.

NOUA ORDINE MONDIALĂ  TRĂIEȘTE BINE. 

Shaitan

Shaitan

Având în vedere nivelul de ignoranță al publicului român cu privire la situația economică și financiară globală și criza pe care o traversăm, probabil că titlul va părea cam grosolan. Pe de altă parte, cât de tâmpit trebuie să fii, ca realizator Tv, să inviți doi bancheri la o discuție despre situația din Cipru, și criză în general, când băncile sunt cele care au generat criza globală prin crearea bulei imobiliare prin extensie creditară, care s-a spart în 2008 și care, de atunci, a băgat întreaga lume într-un rahat fără precedent de la The Great Depression din anii ’30, pe care tot băncile au generat-o, mai exact Wall Street-ul.

Trebuie să recunosc, nivelul de ceață băgat aseară de Adrian Vasilescu s-a limitat la proporții decente, bătrânul consilier de la Banca Națională limitându-se la jumătăți de adevăruri, adoptând o morgă sumbră de câte ori DOBITOCUL DE LA ING deschidea gura. Dumnezeule, CE PAPAGAL! Și cu câtă emfază își clama tâmpeniile fără număr.

BOULE! Cipru nu a dat faliment, nici Grecia, nici Spania, nici Portugalia, nici Irlanda, nici Italia. BĂNCILE AU DAT FALIMENT sau, mă rog, au intrat în incapacitate de plată, și apoi au fost capitalizate cu bani publici de către stat, care d’aia s-a îndatorat peste măsură la alte bănci, recte FMI, și acum nu mai poate plăti ratele de rambursare. Cretinule care ești, și care ai dat la toți boii credit cu buletinul! PAȘTELE MĂ-TII DE DOBITOC!

De partea cealaltă, Adrian Vasilescu se făcea niznai la afirmația moderatorului că o soluție pentru criză  nu a fost încă găsită. FALS! A FOST GĂSITĂ! A fost găsită acum doi ani de către Islanda, care în 2008 s-a trezit că cele trei bănci din insulă contractaseră credite în valoare de trei ori mai mare decât PIB-ul țării. Ce-au făcut islandezii? Au cheltuit bani publici ca să salveze bănci private pline de cretini precum DOBITOCUL DE LA ING? Nu! Le-au lăsat să dea faliment, apoi le-au NAȚIONALIZAT, și în doi ani Islanda a revenit pe linia de plutire.

Tăcerea prudentă a lui Adrian Vasilescu a lăsat însă neexplicate mai multe paradoxuri ale sistemului financiar global:

1. De ce are nevoie un stat de o bancă privată care să-i finanțeze cheltuielile?

2. Ce a făcut România cu cele 20 de miliarde împrumutate de la FMI, dacă majoritate s-au vărsat în pântecul Bănci Naționale, care cumulează și grosul datoriei României? Pesemne că nu s-au plătit pensiile și  salariile, cum a anunțat BOUL DE MARINAL.

3. Ce înseamnă faptul că  nu noi, ci Europa vrea musai ca România să treacă la Euro?

La asta am să răspund eu, deși aș putea să răspund la toate celelalte, dar prefer să-l las pe Vasilescu să o facă. Deci, UE ne vrea pe noi băgați în Euro pentru că moneda globală este modul prin care este controlată economia unei țări, și deci populația acesteia. După principiul enunțat de  Nathan Rothschild după ce a pus mâna pe Banca Angliei la finalul Bătăliei de la Waterloo: DĂ-MI CONTROL ASUPRA SURSEI DE BANI A UNEI ȚĂRI, ȘI NU-MI PASĂ CINE FACE LEGILE!

Și uite așa am intrat în M.U.E.!

Dottore

Dottore

Nu știu ce s-a întâmplat cu media românească, dar dintr-o dată, monolitic, aceasta are un dușman comun, Victor Ponta. A fost deajuns pentru micul Tipătescu, pardon, Titulescu, să pronunțe numele baschetbalistei, detașată, la cererea Europei, taman la Bruxelles, că s-au aruncat toți ca vulturii asupra carcasei descărnate a imaginii șubrede a bietului prim-ministru, în curs de descompunere.

Diverse scenarii, care mai de care mai întortocheate, denunțau pactul cu Băsescu, cotoroanța de la Cotroceni, care, vezi bine, rămas singur împotriva tuturor, se ține tare, așa cum îi stă bine căpitanului în confruntarea cu un întețit vânt de proră. Iată cum caracatița infamului și-a extins în asemenea măsură tentaculele în adâncul măruntaielor sistemului, că nu mai scapă nimeni de trânsul, ucigă-l toaca de pezevenghi, s-au apucat să se vaite netoții.

Un singur lucru le scapă însă tuturor acestor comentatori. Și anume faptul că țara asta mare și frumoasă și amarnic populată de prostime nu mai e condusă deja de ceva vreme de la București. Băsescu, combinatorul de la Cotroceni, nu e decât un găinar care cântă după partitura cere-i este dictată de la Bruxelles, unde un organism pe nume TROICA, prin brațul de fier al FMI, se pregătește pentru supunerea întregi planete sub influența unei autorități suprastatale, care se sustrage oricăror principii democratice.  Că doar nu din capul lui pomenește el, DOBITOCUL, tam-nesam, despre Statele Unite ale Europei și unirea lor cu SUA. Până și ultra-cunoscuta aversiune a marinerului pentru Rusia nu e decât un vals compus la Washington. Altminteri, Chiondorâșul, adept al perversiunii suptului de la licuriciul cel mare, cu bucurie s-ar fi dedat satisfacerii Ursului de la Răsărit, pe care cu atâta patimă încearcă să-l imite în toate cele.

Chiorâș Chiondorâș

Chiorâș Chiondorâș

Prins între aceste forțe globale care-l țin de boașe cu datoria publică, bietul domn Ponta încearcă să facă și el ce poate. Cu un Băsescu capabil să-l pună și pe Boc la Ministerul Public, atâta timp cât dosarele cheie trebuie protejate, Victoraș, mânca-l-ar tata, a încercat o lovitură de maestru cu baschetbalista, garantată de Bruxelles, care dacă ar fi fost respinsă de pezevenghi, iar fi pus acestuia licuriciul pe cap. Mirosind înfrângerea, Chiorâș Chiondorâș a ieșit atunci și a lăudat prestația prim-ministrului, dând uitării toate epitetele cu care l-a tratat anterior pe adversarul său de moarte care, jucând cu negrele, a reușit în ultimă instanță o remiză. O remiză amară, care i-a dat ocazia căpitanului să facă ceva pagube, jucând cartea infamantului troc.

Deci, scor 1 la 1, până la urmă, cu Ponta adjudecându-și ministerul Public și baschetbalista DNA-ul, unde probabil va proteja sforăriile lui Videanu, Udrea și dosarele căpitanului, bașca interesele economice ale corporațiilor transnaționale operând pe teritoriul României. Costul, erodarea imaginii premierului, fenomen pe care acesta și-l asumă, atâta timp cât nu mai participă la alegeri, cel ce participă, recte, Antonescu, punându-se la adăpost de oprobriul public printr-o critică temperată la adresa premierului.

Un al doilea jurnalist a fost arestat în aceste zile în Grecia, după ce a anunțat că deține date conform cărora deficitul pe baza căruia Grecia a apelat la ajutorul FMI, care a înglodat-o în datorii și a supus-o la aplicarea de măsuri de austeritate insuportabile pentru populație, ar fi fost mistificat. 

Amintiți-vă în 2009 sau 2010 când președintele mariner a declarat public că România nu are nevoie de niciun împrumut de la FMI, după ce Călin Popescu Tăriceanu se exprimase deja în sensul că Fondul e pentru republicile bananiere din America de Sud, nu pentru România. Ei bine, nu a fost nevoie decât de o lună de zile ca marinerul cel cu nasul mare să se sucească și să anunțe cu mare jale că, fără acordul FMI, România se va găsi în imposibilitatea de a plăti pensiile și salariile. Un an mai târziu, același mariner dispunea scăderea cu 25% a salariilor bugetarilor, marcând debutul politicii de austeritate impuse de FMI, care ruinează jumătate din Europa.  

Și mai amintiți-vă de Sorin Ovidiu Vântu, specialistul României numărul 1 în materie de escrocherii, care spunea că împrumutul FMI în România este o suveică. Adică e menit recapitalizării băncilor falite de atâta credit cu buletinul, totul pe cheltuiala  Statului Român, care e obligat să-și asume datoria. Adică o bancă, FMI, dă prin Statul Român bani altor bănci, pentru ca business-ul bancar să continue, în timp ce statul național e ruinat. Nu uitați că, oficial, în prezent România accesează noi tranșe de împrumut de la FMI, nu pentru a-și acoperi cheltuielile, ci pentru a plăti alte datorii, după modelul celebrului credit de refinanțare pentru idioți, căruia i se face publicitate pe la toate televiziunile.

Fondul Monetar Internațional și-a revizuit viziunea cu privire la așa numitul Plan Chicago care în anii ’30 a încercat să propună guvernului SUA o reformă a sistemului monetar care să ducă la sfârșitul Marii Crize Economice. Întocmit de un grup de opt economiști conduși de profesorul Irving Fisher, Planul Chicago îndemna la abandonarea principiului rezervei fracționare care și în prezent permite băncilor să aibă o cifră de afaceri de zece ori mai mare decât capitalul deținut și la stoparea creării banilor pe baza escaladării datoriei publice. 

Din nefericire, F.D. Rooseveld a ignorat planul, drept răspuns acesta instituind confiscarea întregii cantități de aur deținută privat în Statele Unite, ceea ce a dus la sărăcirea și mai accentuată a populației. 

Fondul Monetar Internațional recunoaște în prezent valabilitatea celor patru afirmații principale ale Planului Chicago demonstrate prin pagini de calcule matematice laborioase, și anume:

1. Un mai bun control asupra variației masei monetare în piață.

2. Prevenirea retragerilor masive de capital care poate duce la colapsul bancar.

3. Reducerea dramatică a datoriei publice.

4. Reducerea datoriei private, prin faptul că crearea de bani nu mai produce automat escaladarea datoriei publice. 

Suplimentar, FMI a identificat faptul că aplicarea Planului Chicago ar duce la o creștere a produsului intern brut (PIB) cu nu mai puțin de 10 procente.

 

Firește, în ciuda acestei descoperiri, după aproape un secol de ignorare, Planul Chicago nu va fi pus niciodată în aplicare, atâta tip cât eradicarea datoriei publice și sporul de 10% al PIB s-ar realiza cu sacrificarea profiturilor uriașe generate de sistemul bancar pentru un grup restrâns de plutocrați prin principiul rezervei fracționare. De asemenea, prin Planul Chicago, băncile ar urma să renunțe la monopolul exercitat asupra creării banilor, care prin manipularea masei monetare prin inflație și deflație realizează REDISTRIBUIREA BUNĂSTĂRII DE LA CEI MULȚI CARE AU PUȚIN, CĂTRE CEI PUȚINI CARE AU MULT.    

Deci… NU. 

”Plătiți-vă taxele”, s-a stropșit Christine Lagarde la grecii care resping măsurile de austeritate impuse de FMI, dând un vot de blam celor două partide pro-europene, Pasok și Noua Dreaptă, care au înregistrat un eșec răsunător la alegerile din această lună. Întrebată dacă nu se îndură de mamele din Grecia care nu au acces la moașe, sau pacienții privați de medicamente vitale, după modelul Brangelina, care adoptă copii din Burundi sau mai știe eu de unde pentru că aparent în SUA nu există destui orfani și oameni sărmani, Lagarde a invocat nu știu ce copii nigerieni care nu au școală în satul lor, care o impresionează mai mult decât mămicile evazioniste din Grecia.

Ceea ce spune în realitate Christine Lagarde este că Grecia ar trebui să-și plătească datoriile față de bănci, care altminteri nu pot înregistra profituri.

Firește că grecii ar trebui să-și plătească taxele, așa cum ar fi trebuit să și le plătească și acum zece ani când statul grec alimenta evaziune fiscală care umplea buzunarele acoliților puterii, la fel ca în România, cu împrumuturi masive din bănci ca Goldman Sachs, accentuând datoria publică. Astăzi FMI spune că a venit timpul ca amărăștenii să plătească pentru toate bogățiile ilicite acumulate de îmbuibații Greciei conectați la conducta cu bani publici. Iar Grecia spune, FUCK YOU! Duceți-vă dracului cu uniunea voastră europeană care nu e nimic altceva decât un organism global menit să centralizeze puterea în mâinile unui grup restrâns de interese financiare a cărui principală ocupație e să tipărească bani, să-i dea împrumut cu dobândă și să se joace cu ei pe bursă, ruinând astfel economii naționale. 

Christine Lagarde a fost pusă în fruntea FMI tocmai pentru că socialistul Dominique Strauss-Kahn era prea îngăduitor cu prăpădiții. Așa că l-au îngropat sub o movilă de scandaluri sexuale. Christine Lagarde nu vrea să pățească la fel. Nu vrea să-și strice imaginea pozitivă câștigată cu greu în ochii cartelului internațional bancar, după ce a fost unul dintre promotorii de frunte ai bailout-ului (capitalizarea băncilor private cu bani publici) după spargerea bulei imobiliare din SUA și de pretutindeni în 2008.