Posts Tagged ‘FMI’

Nu sunt un cunoscător în ale finanțelor și economiei, deși în școală am avut note maxime la acest obiect de studiu. În ultima vreme însă, preocupat de non-sensul crizei, am început să mă interesez de acest domeniu care pare să releveze faptul că mizeria umanității nu izvorăște din conlucrarea unor forțe malefice din domeniul mistic, ci din perpetuarea unui sistem disfucțional în care un grup restrâns are de câștigat de pe urma nenorocirii maselor.

În acord cu descoperirea personală, recentă, a modului în care sistemul financiar mondial manipulează masa monetară prin inflație și deflație pentru generarea coordonată a crizelor economice prin care bunăstarea este transferată către un grup restrâns de favorizați, un politician a făcut  aseară afirmația că mare parte din împrumutul FMI către România, în valoare de 20 de miliarde de euro, care va trebui să fie suportat prin taxarea suplimentară a contribuabilului român, pe fondul micșorării veniturilor acestuia, se duce în bonuri de trezorerie ale SUA, îndatorate peste măsură și aflate practic în faliment. Politicianul respectiv a numit acest fenomen ”o suveică”. Adică bani împrumutați de la bănci de către România (pentru plata pensiilor și salariilor, după cum trâmbița președintele mariner cât îl țineau bojocii) se duc în buzunarele acelorași bănci, nicidecum pe pensii și salarii, după scuturarea de bruma de agoniseală a contribuabilului român, cocoșat de taxe.  

Era în direct cu colega Paula, care trecând peste afirmație de parcă îi intrase pe o ureche și-i ieșise pe alta, a început să se concentreze pe cum greva parlamentară ar costa Statul Român, chipurile, 1,… milioane de euro. Mai târziu, cele două televiziuni de presă din România transmiteau, una aceeași risipă cu greva, cealaltă făcând propagandă lui Ponta în direct de la Washington.

Teme de maximă importanță sunt trecute cu vederea de mediocritatea presei românești, și corupția și nepriceperea politicienilor acestei țări. Totul pe cheltuiala noastră, a celor care supraviețuim de la o zi la alta, pentru ca porcii să îngroașe stratul de slănină. 

…pe scurt, guvernul irlandez a recapitalizat bănci irlandeze lansate în fantasmagorice investiții imobiliare care au rămas fără finalitate când bula s-a spart, dar nu cu banii săi proprii, pe care nu-i avea, ci cu banii FMI, vânzând astfel întreaga țară sistemului bancar mondial. FMI e o bancă ce are bani din împrumuturi de la alte bănci, multe dintre ele falimentând după spargerea bulei imobiliare acum 2-3 ani. Politicienii corupți au ales să recapitalizeze cu bani publici aceste bănci care fac parte din sistemul bancar mondial, culminând cu FMI și Banca Central Europeană care împrumută guvernele pentru ca acestea să dea bani băncilor falimentare. Aceste datorii nu sunt ale poporului irlandez. Sunt ale băncilor care au falimentat. Totuși, poporul e pus să plătească. De ce? Pentru că întreg sistemul bancar mondial e o schemă Ponzi care operează cu sume uriașe de bani care există doar pe hârtie. Acești bani nu există în realitate. Și totul în lume funcționează cu bani.

Orice emisie monetară în piață se realizează prin împrumut asociat cu dobândă. În consecință, pentru plata integrală a împrumutului nu există destui bani. Dobânda nu a fost integrată în emisia monetară. Deci, pentru acoperirea ei se tipăresc alți bani, care la rândul lor sunt lansați în piață pe bază de împrumut asociat cu dobândă. Astfel, datoria publică crește în mod continuu și este imposibil de plătit. Rezultă, sistemul monetar mondial e o escrocherie bazată pe îndatorarea fiecărui cetățean al planetei. Iar dacă oamenii simpli refuză să se îndatoreze, guvernele o fac în locul lor.