Posts Tagged ‘ISIS’

Vremuri de pomină ne e dat să trăim. Mai săptămâna trecută, clăpăugul de la Casa albă, într-un discurs ținut în fața Adunării Națiunilor Unite, denunța cele trei amenințări la adresa securității mondiale: Ebola, ISIS și AGRESIUNEA RUSIEI ÎN EUROPA, asta în timp ce SUA tocmai demarase campania de bombardare a teritoriului Siriei, fără acordul acestui stat suveran, finațând în același timp cu jumătate de miliard de dolari insurgenții islamiști suniți care în colaborare cu ISIS încearcă răsturnarea regimului alawit al președintelui Assad. Mai e nevoie să spunem că ISIS beneficiază de suportul regimurilor wahhabi din Qatar și Arabia Saudită, aliați tradiționali ai SUA în Orientul Mijlociu?

SĂ TE CACI PE TINE, NU ALTA!

Era un articol în Cotidianul care mănâncă rahat în decontul globalizării și a Noii Dezordini Mondiale, stigmatizând Rusia și vopsindu-l pe Putin drept Satana, și m-am apucat să citesc comentariile la grosolana manufactură propagandistică. Și, ce să vezi, nici măcar un singur comentariu favorabil. Niciun postac de leac, un securist sinistru care să emită niște enormități cu NATO și mUE și aliații noștri care ne apără de BAU-BAU. Ba chiar un comentator nu s-a sfiit să parafrazeze demagogia dumboului NWO și a scris: Cele trei amenințări la adresa securității mondiale: CIA, NSA, USA. A auzit cineva despre toate acestea în presa indigenă? Vreun politician care să ia atitudine? Vreun ilustru comentator? MAESTRE, unde ești? NSA, UNITED STATES OF STASI, YES WE SCAN & we scam. Nimic, nimic?

Nu. Și rezultatul e cum nu se poate mai elocvent în ceea ce privește susținerea populară:

Hussein Obama – 40%

David Cameron – 23% , acum mai bine de un an

Francois Hollande, mangafaua – 13%

VLAD PUTIN – 87%

președintele Băsică – INSIGNIFIANT ȘI IRELEVANT

TRĂDĂTORII INTERESULUI NAȚIONAL SE BUCURĂ DOAR DE DISPREȚUL  ȘI OPROBRIUL PROPRIULUI NEAM, în timp ce Vlad Putin, cel care de unul singur a ridicat Rusia din zloata în care Eltin o înfundase la jumătatea anilor ’90, transformând-o din nou într-o putere mondială economică și militară, COALIZEAZĂ ÎN JURUL SĂU APROAPE ÎNTREAGA SUFLARE RUSĂ.

RUȘINE SĂ VĂ FIE POLITRUCI DE MUCAVA, TRĂDĂTORI DE NEAM ȘI ȚARĂ, PROSTITUATE VÂNDUTE INTERESELOR CORPORAȚIILOR TRANSNAȚIONALE. Cu toții veți primi ce meritați. Voi toți, slugoi ai NOII DEZORDINI MONDIALE, ȚEPEȘ să vă miruie. 

 

Un alt nefericit jurnalist a fost decapitat cu ”un cuțit de bucătărie” de către un jihadist cu accent britanic și întreaga comunitate occidentală se văicărește ca o vădană, deplângând cruzimea și sălbăticia ghiorlanilor suniți care ucid fără discriminare în numele dumnezeului lor mânjit de sânge.

Iar eu mă întreb, DE CE? În definitiv, ISIS și prezența lor în Irak este rezultatul intervenționismului americanilor și a aliaților lor în Orientul Mijlociu în numele libertății și democrației. ISIS folosesc arme și logistică americană, camioane Hummer și sunt finanțați de Arabia Saudită și alți prinți din Golful Persic, cu toții aliați ai SUA.

SĂ NU UITĂM CĂ JAMES FOWLEY A FOST RĂPIT DINTR-UN INTERNET CAFE ÎN SIRIA, unde întreaga comunitate internațională deplânge dictatura regimului Assad, exprimându-și de câte ori poate susținerea pentru așa numita Free Syrian Army.

NU ASSAD L-A RĂPIT PE FOLEY! ARMATA DE ELIBERARE SIRIANĂ A FĂCUT-O!

 

 

Așa, zic eu, și ce? Ce-mi pasă mie că țărănoi musulmani omoară alți țărănoi musulmani undeva la mama dracului, plus una bucată jurnalist american care și-a asumat riscuri aventurându-se în colțul ăla uitat de lume.

Păi, pe mine nu mă interesează, dar pe toți cretinii din Marea Britanie care se dau de ceasul morții de frica PLĂPÂNZILOR RUMÂNI, când țara lor e infestată de închinători la Allah, ar trebui să-i intereseze. Mai ales că operatorul cu briceagul vorbea cam cu accent de shire.

Același lucru se aplică și cretinilor din Franța, Germania sau – vă mai amintiți? – Norvegia, unde Anders Behring Breivik a fost infierat de acceași comunitate occidentală DE BOI pentru că a căsăpit o grămadă de IMBECILI DE STÂNGA care nu mai știu cum să pupe și să îmbrățișeze toate națiile și etniile vitregite de soartă care trăiesc ca animalele la mama dracului și care, vezi bine, trebuie aduse toate aici în Europa, unde să fie șterse la cur, da-te cu pudră, alăptate și cu scutecul curat, totul în virtutea celui mai nobil SPIRIT UMANITAR.

Dumnezeule, ce lume de vite! Ce civilizație în descompunere accelerată, alunecând către abisul din canal!

Un lucru aș mai vrea să spun, ca o obsevație. Și anume faptul că jihadiștii ăștia musulmani care omoară alți musulmani în Siria și Irak și, mai nou, din câte am auzit, Pakistan, nu se ating de niciun fir de păr din capul evreilor lui Israel care, la rândul lor, omoară alți musulmani, femei și copii deopotrivă.