Posts Tagged ‘Lucian Bute’

Leonard Doroftei, acum invitat la o grămadă de televiziuni de când s-a dovedit că are gura aurită în chestiunea Bute, acreditează ideea că înfrângerea românului în lupta cu Carl Froch ar fi rezultatul unui palmares gonflat cu luptători de slabă valoare care nu l-au putut pregăti pe Bute pentru un meci ca cel de sâmbătă seara. Ei bine, ar fi incorect să nu spunem că lucrurile nu stau chiar așa.

Unde sunt cei pe care i-a bătut Bute acum? întreabă Leonard Doroftei. Well, Librado Andrade doar ce a câștigat ultimele două meciuri avute după înfrângerea în fața lui Bute. Sakio Bika a fost adus în Supersix ca înlocuitor și i-a pus probleme reale lui Andre Ward, în prezent cel mai puternic boxer al categoriei super-mijlocii, care a obținut o victorie muncită după 12 reprize. Glen Johnson, la cei 40 de ani ai săi, lesne depășit de Bute, s-a dovedit o nucă foarte tare pentru Froch în Supersix care n-a reușit decât un split decision (decizie împărțită 2 la 1) împotriva veteranului luptător.

Ce n-a reușit Bute este să confirme în fața unui alt campion, Carl Froch, practic numărul doi după Ward la categoria super-mijlocie, după ce a pierdut în fața acestuia finala Supersix. Ar mai fi firește și Mikkel Kessler, danezul care l-a înfrând pe Froch în Supersix, dar a trebuit să se retragă din turneu în urma unei accidentări, fiind la rândul său înfrânt de Andre Ward.

Deci lucrurile nu stau atât de simplu. În definitiv, după ce a cucerit centura WBA, cu câți alți campioni s-a luptat Leonard Doroftei? A făcut un egal cu Paul Spadafora, deținătorul centurii IBF, după care a pierdut următorul meci la cântar și a fost făcut knock out de Arturo Gatti în repriza a doua. Lucian Bute și-a apărat centura de opt ori, a noua oară pierzând-o. Într-adevăr, adversari ca Jean Paul Mendy și Brian Magee nu merită luați în calcul într-un palmares. Dar dacă un adversar nu e campion, nu înseamnă neapărat că e o murătură. Bute e un campion. Rămâne de văzut dacă va reuși să fie un mare campion, cu succese în fața unor adversari redutabili, campioni la rândul lor, sau aventura sa în boxul profesionist va lua sfârșit aici. Ideea că el ar putea reveni în ring în lupte cu alți pretendenți la centură e prostească. Lucian Bute nu mai are ce demonstra în fața acestora. Pentru el nu există decât o singură opțiune: revanșa împotriva lui Froch și de acolo, Ward, Kessler, Dirrell, eventual Arthur Abraham, campionul de la mijlocie, dar care nu a confirmat în Supersix.

Încă o dovadă a faptului că marii campioni sunt făcuți de mari adversari. Cassius Clay nu ar fi fost nimic fără Frazier și Foreman. Arturo Gatti a fost făcut mare de Micky Ward. Lucian Bute a fost zdrobit în prima sa confruntare cu un adversar aflat la nivelul său competițional, dar evident mult peste nivelul său de pregătire, confirmând faptul că toți ceilalți luptători învinși de el nu sunt nimic altceva decât boxeri de mâna a doua.

Am avut o presimțire rea de la bun început când am citit opiniile generalizat favorabile românului pe portalurile de specialitate, pe care nu le găseam întemeiate. Peste tot viteza și îndemânarea lui Bute erau considerate prea mult pentru nivelul lui Froch, privit ca un boxer terminat după ce a ieșit al doilea în turneul Supersix al celor de la Showtime care a reunit laolaltă practic toată crema categoriei supermijlocii, din care Bute a fost exclus de la bun început. În mod straniu, opinia generală era că al doilea clasat pe podium e de acum, nu știu de ce, ciuca bătăilor. Ei bine, așa-ți trebuie dacă te iei după gura lumii.

În seara aceasta viteza și îndemânarea lui Bute nu s-au văzut nicăieri, confirmând opinia lui Andre Ward conform căreia românul încearcă să dea impresia că boxează, adică faptul că e tehnic și nu doar un bătăuș de stradă, dar în realitate are o postură a corpului stranie și un joc de picioare deficitar. Toate acestea s-au văzut în seara asta.

Froch a făcut exact ceea  ce am considerat de la bun început că trebuie să facă pentru a învinge. După vreo două reprize de tatonare s-a aruncat asupra lui Bute care a părut din startul luptei oarecum depășit de dimensiunea evenimentului, static și rigid, și l-a copleșit prin simpla forță fizică. Din primul asalt al lui Froch în repriza a treia, Bute a dat impresia că i s-a rupt filmul, în loc să eschiveze și să pună distanță între el și adversar, alegând să stea la cotoare pe corzi, la un moment dat surprinzându-l și cu un gest de bravadă cu care îl invita pe englez să-și încerce puterile cu căpățâna lui, semn clar de recurs la instincte primare atunci când intelectul încetează să mai funcționeze.

Una peste alta, o prestație jenantă care m-a făcut să închid televizorul imediat după sfârșitul oarecum haotic al luptei, când un personaj din staff-ul lui  Froch a pătruns în ring în timp ce arbitrul încă îl număra pe român.

Sincer, nu cred că Lucian Bute își va reveni după această înfrângere atât de categorică, tot așa cum nicio echipă de fotbal a României nu a întors vreodată un rezultat în competiții internaționale. Pur și simplu, nu e în firea românului, o lighioană prea plăpândă și sfioasă pentru genul ăsta de eroism. 

Odihnească-se în pace.

Lucian Bute a repurtat o victorie la puncte fără drept de apel împotriva veteranului Glen Johnson, după o partidă întinsă pe durata a 12 reprize. Lupta însă nu a fost deloc plictisitoare, în ciuda faptului că Bute și-a pus în aplicare fără probleme strategia în fața unui Johnson preocupat mai mult să facă o figură onorabilă. Timp de 6 reprize Lucian s-a ținut departe de pumnii jamaicanului, câștigând la limită fiecare rundă. În a doua jumătate a confruntării, veteranul de 42 de ani, Glen Johnson, a arătat o pierdere evidentă de dinamică, Lucian Bute speculând oboseala adversarului, începând să se angajeze cu acesta în schimburi de lovituri de la mică distanță, specialitatea lui Johnson, care însă nu a mai avut energia necesară pentru a încărca loviturile care reușeau totuși să-și atingă ținta.

Un punct în favoarea experienței americanului este faptul că Lucian nu a reuși să planteze niciunul dintre celebrele sale upercut-uri la ficat, Johnson ținându-și tot timpul partidei brațul drept lipit de corp, cu cotul sprijinit de coapsă și mănușa de bărbie.

Un meci fără probleme, deci, pentru Bute, care s-a arătat mult mai abil în fața lui Johnson decât Carl Froch, finalistul din Supersix, care nu a reușit în fața acestuia decât un ”split decision”. Cât despre celălalt finalist din Supersix, Andre Ward, considerat numărul 1 la categoria super-mijlocie, acesta a trecut cu greu în 12 reprize de redutabilul columbiano-portorican Eddison Miranda, făcut knock-out de Bute în repriza a treia.

Astfel, deși nu a luptat cu niciunul dintre ceilalți deținători de centuri de la super-mijlocie, Lucian Bute a înfrânt mult mai ușor adversari care au pus probleme celorlalți campioni de la aceeași categorie cu el. Campionul campionilor de la super-mijlocie va fi însă stabilit doar în primăvara anului viitor, când Bute îl va întâlni pe câștigătorul turneului Supersix, care va fi Andre Ward, acesta urmând să se întâlnească cu Carl Froch pe 17 decembrie.

Nimic de menționat săptămâna asta în afară de meciul lui Lucian Bute cu Glen Johnson, proaspăt eliminat din turneul Supersix după o confruntare în semifinală cu Carl Froch, acesta învingându-l după 12 reprize prin ”split decision”. ”Reușita” lui Johnson în fața lui Froch, în ciuda vârstei sale, precum și palmaresul său în care sunt trecute victorii în fața unor nume ca Roy Jones Junior și Antonio Tarver, l-au făcut pe celebrul antrenor Emmanuel Steward ( Lennox Lewis, Wladimir Klitschko) să declare  că acesta este cel mai greu meci al lui Bute, acesta trebuind să păstreze distanța, nelăsându-l pe Johnson să-l atragă într-o ”păruială”.

Interesant este însă faptul că Bute nu este la prima întâlnire cu Johnson, acesta servindu-i drept partener de sparing înaintea celui de-al doilea meci cu Librado Andrade, soldat cu un knock-out suferit de acesta în repriza a patra. De asemenea, Glen Johnson este cunoscut sub porecla de ”Gentleman”, aceasta marcând spiritul sportiv care l-a ghidat de-a lungul întregii lui cariere.

Firește, așa cum ne-am obișnuit, nicio televiziune din România nu va prelua meciul singurei figuri a performanței sportive românești din prezent, lăsându-ne să ne ”desfătăm” doar cu puseurile de nostalgie ale lui Cristian Țopescu care sărbătorește 35 de ani de la performanțele Nadiei Comăneci, și împlinirea de către Ivan Pațzaichin, în noiembrie, a vârstei de 1.000 de ani, sau ceva de genul ăsta.   

P.S. Se pare că meciul va fi totuși transmis de The Money Channel, gala urmând să înceapă duminică la ora 3 dimineața, meciul lui Bute fiind programat pentru ora 4.

Leonard Doroftei nu a avut cuvinte tocmai măgulitoare la adresa lui Lucian Bute după victoria fără istoric a campionului român împotriva lui Jean Paul Mendy. După ce a apreciat ultima luptă a lui Bute drept o dovadă a faptului că acesta țintește performanțe financiare nu sportive, Doroftei a mers mai departe, sugerând că adversarul românului ar fi plonjat în ring. Dacă acesta este adevărul, cu siguranță prestația francezului a fost una mult mai convingătoare decât cea a lui Brian Magee, precedentul adversar al lui Bute, care și-a amintit că trebuie să cadă la o secundă după upercut-ul primit în bărbie, lucru despre care am mai scris la momentul respectiv. 

Ei bine, sunt evidente deja de ceva vreme frustrările de care suferă Leonard Doroftei, care l-au făcut o prezență dezagreabilă în cadrul comentariilor meciurilor de box. Evident, campionul român suferă din cauza carierei sale nu foarte extinse la profesionism, datorate vârstei înaintate la care acesta a hotărât să părăsească boxul amator pentru luptele pe bani în ringurile de peste ocean. Pe de altă parte, eu nu-mi aduc aminte de niciun meci în care Doroftei să fi avut parte de adversari de o calitate atât de slabă precum Magee și Mendy. După câștigarea centurii WBA, Doroftei a atacat aproape imediat, după o revansă acordată lui Raul Balbi, centura IBF în meciul cu Spadafora, încheiat nedrept la egalitate. După care a urmat, așa cum se știe, căderea.

Spre diferență de el, după meciul cu Miranda de acum mai bine de un an, Lucian Bute nu a mai avut nicio confruntare demnă de a fi menționată, Magee și Mendy dovedindu-se niște veritabile murături. Firește, perioada mai puțin remarcabilă a campionului român poate fi motivată de faptul că ceilalți super-mijlocii au fost angrenați în turneul Supersix organizat de Showtime. După eliminarea însă a lui Dirrel, Kessler, Abraham acest motiv cade. Kessler, ce-i drept, se pare că a refuzat oferta celor de la Interbox, însă ceilalți sunt, fără îndoială, disponibili.

În discuție acum se află Kelly Pavlik, care însă nu e un veritabil super-mijlociu, singura sa aventură la această categorie încheindu-se trist pentru boxerul de origine slovacă, când Bernard Hopkins i-a administrat o adevărată lecție de box de-a lungul tuturor celor 12 reprize. O ocazie extraordinară ar fi o luptă cu câștigătorul finalei Supersix care va avea loc în octombrie  între britanicul Carl Froch și americanul Andre Ward. Până atunci însă, Bute ar trebuie să lupte cu unul dintre învinșii Supersix, Dirrel sau Abraham, ambii puși la respect de Froch. Și după ce va trece de această încercare, abia atunci cârcotelile împotriva lui Bute nu vor mai avea fundament. 

Până atunci însă, cu toți lingăii din presă care se închină la Lucian Bute, și tot giorlanul mioritic care își închipuie că performanțele românului se reflectă cumva asupra sa,  frustrat sau nu, Leonard Doroftei are dreptate.