Posts Tagged ‘manele’

Adrian Iovan se află azi în vizorul public drept eroul care a salvat viețile medicilor supraviețuitori ai accidentului aviatic petrecut în Munții Apuseni, la granița județelor Alba și Cluj. Juriștii din această țară și-l vor aminti însă probabil drept paradoxul jurisprudenței românești prin care, în ciuda foarte straniilor legi din România privind auto-apărarea, care incriminează cel mai adesea victima, absolvind de orice vină agresorul, Iovan a reușit să scape cu fața curată, împușcând în ceafă un puradeu care încerca să sară gardul ca să scape dracului din casa în care ghinionul a făcut să se afle la momentul nepotrivit.

Avocații numesc incidentul cazul Iovan, identificându-l drept singurul în care victima care, dat fiind împrejurările, a reușit să provoace daune agresorului, în acest caz terminale, a scăpat de răcoare. Și asta pentru că legea românească interpretează auto-apărarea drept defensivă. Adică, victima trebuie stea să încaseze destul cât să se pricopsească cu mai multe zile de spitalizare decât agresorul, altminteri riscă să fie ea considerată drept agresor de către justiția românească.

A fost cazul unui coleg avocat care a avut neșansa să apere un bătrân de 70 de ani care, asaltat în propria casă de un alt puradeu care își căuta pe acolo nevasta, i-a rupt agresorului piciorul cu un leaț. Urât din partea ta, nene, a stabilit instanța, și i-a trântit un an și jumătate, ce-i drept, cu suspendare și probațiune.

Nu a fost cazul lui Iovan care, surprinzându-și la rândul lui nevasta, celebra vedetă de reviste de hârtie igienică, Romanița, cu puradeul, la urmărit pe acesta până-n curte și i-a zburat creierii, în situația în care, nefericitul, cu piciorul rupt de la saltul din balconul ”Julietei”, încerca să scape, sărind gardul proprietății severului aviator.

Acum Iovan este eroul națiunii în care maneaua e fără de sfârșit.

 

Anunțuri

ROM-ânia

Posted: August 26, 2013 in categoria ”mi's Piranda"
Etichete:, ,

Țiganii și-au ales regele. Au ales doi, cel mai tânăr dintre fiii lui Cioabă luând coroana mai mare, cel mai vârstnic și mai posac în toate relatările televiziunilor care nu se mai satură de  paranghelia asta, trebuind să se mulțumească cu o cordeluță ”dă galbeni”. Exact pe dos față de tradiția medievală a regalității.

Firește, în aceeași tradiție medievală, totul s-ar rezolva cu un junghier în gâții uzurpatorului, dar slabe speranțe ca o asemenea bărbăție să se petreacă în familia Cioabă. Și asta pentru că fiul Daniel, cel cu cordeluța, e ăl mai fraier, mai progresist, care nu numai că a rămas fără coroana și kilele de aur ale bătrânului, dar mai și beștelește tradiția milenară a țigănetului de a-și mărita puradeii odată cu căderea dinților de lapte.

Fraiere! Nu te lua după rumânii ăștia muritori de foame, care muncesc pentru hârtie. Nu-i vezi cum se adună la nunțile voastre din mijlocul străzii, să se pricopsească cu o felie de tort, să bage în burțile lor goale? Nu-i vedeți cum și-au pierdut cultura și joacă pe manele? Rămâneți voi cu ale voastre, cu aurul, cu cocoșeii, și lăsați-i pe calici să se zgâiască, cu rahatul lor de UE, cu datoriile la bănci, cu… paștele ma-mii lor de neisprăviți. 

In Cioabă ui trăst

In Cioabă ui trăst

Corectitudinea politică e o cutumă instituită în cultura occidentală de către lobby-ul sălbatic al unei conspirații globale de poponari și lesbiene coalizați cu scopul de a face tot posibilul pentru a masca damful propriilor găoaze. Firește, aici, la UN BULGĂRE DE VOMĂ, nu dăm doi bani pe toate acestea. Aici credem în a spune lucrurilor pe nume întru slujirea dreptății și adevărului, constituind singura realitate între atâtea iluzii posibile.

Unii poate nu au sesizat faptul că toată istoria aceasta cu Schengen-ul a fost precedată de o campanie începută în Marea Britanie în unde un primar pe nume Boris, reflectând originea sa absolut sănătoasă și pur anglo-saxonă, se dădea de ceasul morții în perspectiva invaziei plăpândei civilizații insulare de către barbarii de la răsărit, recte, românii și bulgarii. Răspunsul Românie a venit nu din partea oficialităților  ci a ziarului Gândul, care invita englezoii în România, asigurându-i că VREMEA ÎMPUȚITĂ, MÂNCAREA DE RAHAT ȘI GRĂSANELE nu constituie o ispită foarte atrăgătoare pentru populația spațiului mioritic. Inițiativa lăudabilă a fost preluată chiar de RT care a tratat cu simpatie campania Gândul. Din nefericire, comentariile apărute pe You Tube nu erau dintre cele mai măgulitoare, unul dintre comentatori, mai bine intenționat, simțindu-se obligat să clarifice faptul că ROMÂNII ȘI ȚIGANII NU CONSTITUIE ACEEAȘI ETNIE.

 

 
Personal, mi-am pierdut cumpătul și m-am apucat să-l înjur pe unul dintre comentatori care numea România nici mai mult nici mai puțin decât CLOACA LUMII (cesspool of the world), explicându-i că Europa puternic industrializată are nevoie de această CLOACĂ, pentru a o folosi drept piață de desfacere pentru rahaturile produse acolo, spre a-și asigura creșterea economică necesară contrabalansării inflației și plății datoriei publice, beneficiind în același timp de sărăntocii din aceeași CLOACĂ pentru a importa  forță de muncă ieftină, cu ajutorul căreia să producă, mai ieftin, mai multe rahaturi, pe care să ni le vândă iarăși nouă, pentru a contrabalansa mai multă inflație și a plăti mai multă datorie publică. FUCK YOU! încheiam apoteotic, făcând probabil o puternică impresie, respectivul evitând să-mi răspundă.

Adevărul rămâne însă adevăr. Românii sunt văzuți de occident drept țiganii Europei. Și pe bună dreptate, atâta timp cât cultura românească este reprezentată de o grămadă de maneliști, gen Salam și Guță de maimuță, care cuceresc topurile franțuzești cu onomatopeiele lor fermecătoare. Atâta timp cât la Conservator se studiază manele, iar Mădălin Voicu vrea să impună un proiect de lege în care istoria țiganilor să fie materie de studiu obligatorie pentru școlerul român, care dacă nu știe Istoria României, s-o învețe măcar pe cea a țiganilor, că e mai ȘUKAR. 

Firește, corectitudinea politică îl împiedică pe prim-ministrul Germaniei să spună ”țigan”. De aceea, el spune corupție și probleme cu justiția. Iar la tv apar tot felul de comentatori care enumeră printre cauze și clanurile infracționale de crimă organizată care operează în spațiul UE, evitând din nou să menționeze că e vorba despre CLANURILE DE ȚIGANI, pentru că nu e frumos să spui țigan, că e discriminatoriu.  E frumos și nediscriminatoriu să spui român.

Și așa ajung românii „CERȘETORI ȘI HOȚI ȘI PARAZIȚI ai sistemului de asistență socială, emigrați din CLOACA aia numită România. ȚIGANII DRACULUI”!