Posts Tagged ‘Manny Pacquiao’

USL a câștigat alegerile, curvele PDL au intrat în Parlament alături de cele ale lui DeDe; ca urmare legislativul e mai mare cu 177 de vite – but who the fuck cares?

Emmanuel Dapridan Pacquiao, cel mai mare boxer al ultimilor zece ani a fost învins de o manieră zdrobitoare de către nemesis-ul său de o viață, mexicanul Juan Manuel Marquez. După ce a fost trimis la podea în repriza a treia, Manny Pacquiao a fost făcut knock out în repriza a șasea de o lovitură pe contră peste umăr a mexicanului, acesta profitând de eroarea fatală a lui Pacquiao care a venit în față cu brațele coborâte la mijloc, având capul complet descoperit. Filipinezul a rămas la podea fără cunoștință preț de mai bine de un minut, făcându-i astfel pe mulți comentatori, printre care și subsemnatul,  să aprecieze ulterior că ar fi vremea să se retragă.

 
Manny Pacquiao însă nu se retrage, anunțând chiar o revenire în aprilie anul viitor, foarte probabil într-un meci cu același Juan Manuel Marquez, confruntare ce se anunță o adevărată mină de aur, având în vedere răsturnarea de situație, din toate punctele de vedere, a ultimei partide dintre cei doi.  Un risc mare, în opinia mea, chiar și pentru o grămadă de bani.

Manny Pacquiao va avea astfel în jur de trei luni de odihnă și recuperare pentru a reveni într-o luptă care foarte probabil nu va fi cu nimic mai ușoară ca ultima, fiind, mai mult decât atât, urmarea a două înfrângeri consecutive ale filipinezului.

Decizia stârnește deja îngrijorare deopotrivă a fanilor cât și specialiștilor în box, care apreciază că trei luni sunt insuficiente pentru recuperarea dintr-o lovitură atât de brutală precum cea primită de Pacquiao.

Personal, dincolo de chestiunile de ordin medical, consider că dacă filipinezul nu schimbă nimic din tehnica sa de luptă, e inutil să mai revină în ring. Și asta pentru că Manny Pacquiao cu cunoaște defensiva. Întotdeauna defensiva lui a fost atacul, și întotdeauna a fost lovit. Doar că el a împărțit mereu mai mulți pumni decât adversarul.  

Acum, când însă viteza și energia sa de luptă nu mai sunt ce au fost, lacunele sale devin și mai evidente.

În primul rând, Manny Pacquiao lovește cu brațele pornind de la șold, nu de le bărbie, mai ales în momentele de explozie frenetică de lovituri, ceea ce îl face vulnerabil la contre. De asemenea, nu folosește decât foarte rar pentru un boxer de gardă inversă croșeul de dreapta, și aproape niciodată croșeul de dreapta din săritură, cu ieșire în unghi mort. Iar atacurile lui sunt cel mai adesea liniare, previzibile mai ales pentru un boxer obișnuit să lovească pe contre, potrivindu-și timing-ul, ca Juan Marquez.

Dacă Many Pacquiao nu-și remediază aceste deficiențe, mai ales problema coborârii gărzii în timpul atacului, va sfârși în aceeași manieră în fața unui Marquez care, evident, i-a descifrat jocul.

 

Manny Pacquiao, cel care a însuflețit pasiunea a milioane de fani ai boxului prin lupte memorabile care vor rămâne pentru totdeauna în istoria acestui sport, și-a pus ultima semnătură în ringul cu corzi . Juan Manuel Marquez, nemesis-ul filipinezului, înfrânt în două lupte consecutive foarte strânse, marcate de controverse aprinse, după ce o primă luptă se terminase la egalitate, a reușit în sfârșit o victorie categorică în fața legendarului Pac-man printr-un knock out cutremurător în ultima secundă a reprizei a șasea, amintind foarte mult de cel reușit de filipinez împotriva britanicului Ricky Hatton.

Pac Man

Pac Man

Trăsnetul a căzut din senin asupra lui Pacquiao după ce acesta făcuse cunoștință cu podeaua încă din repriza a treia, când un croșeu de dreapta peste gardă, aparent comun, la trimis direct în fund. Pacquiao a revenit însă în repriza a cincea când cu o directă de dreapta a reușit să-l dezechilibreze destul tare pe mexican, acesta atingând podeaua cu mănușa, fiind astfel numărat de arbitru.

Lucrurile părea astfel echilibrate, chiar cu un plus pentru Pacquiao, care și în acest meci a avut inițiativa, chiar dacă mai temperat, evitând să mai cadă în plasa simulărilor de atac ale mexicanului.

Repriza a șasea a debutat în logica întâlnirilor precedente dintre cei doi, cu atacuri prudente, din nou inițiate de Pacquiao, care părea să câștige repriza, o impresie puternică făcând și fața străbătută de șiroaie de sânge a lui Marquez. Totul, practic, până în ultima secundă a reprizei când un-doi-ul , stânga dreapta, a lui Pacquiao, a fost evitat de Marquez printr-o eschivă stânga cu coborâre de nivel, însoțită de o lovitură peste umăr care a explodat de la scurtă distanță în fața filipinezului care a căzut fără simțire la podea de o manieră fără precedent în memorabila sa carieră.

Și, cum se spune, restul e istorie.

manny-pacquiao-juan-manuel-marquez

Dar de ce spunem că acesta e sfârșitul de carieră al campionului filipinez? Ce-i drept,  venea după o înfrângere neconvingătoare în fața unui cvasi-necunoscut, Tim Bradley, într-o luptă pe care majoritatea comentatorilor au văzut-o câștigată de Pacquiao, care însă arătase o anumită lipsă de vitalitate de-a lungul întregii confruntări, alegând să boxeze efectiv doar în ultimul minut al fiecărei reprize, cu un adversar care mai mult a fugit prin ring.

De data aceasta însă, în lupta cu Marquez, nu vitalitatea a părut să-i lipsească filipinezului, cât coordonarea, ceea ce e un semn cât se poate de îngrijorător pentru cei ce cunosc acest sport. Mai ales primul knock down s-a remarcat prin lipsa de reacție a lui Pacquiao la o lovitură singulară dată de mexican. Nu a fost rezultatul unui schimb aprins de lovituri, ci un croșeu solitar pe care Pacquiao l-a barat cu fața, fără să schițeze cel mai mic gest de apărare.

Loviturile pe care boxerii profesioniști le receptează de-a lungul carierei își pun amprenta asupra sistemului lor nervos, uneori fără ca aceștia să-și dea seama. Muhamad Ali e probabil cel mai celebru caz. O sănătate șubrezită ireparabil de o carieră prelungită prea mult și inutil. Celălalt caz demn de a fi menționat e chiar cel al antrenorului lui Pacquiao, Freddie Roach, de asemenea bolnav de Parkinson, care parcă a prefigurat ceea ce avea să se întâmple printr-o declarație făcută înainte de partidă, în care își exprima părerea că dacă elevul său nu-și confirmă abilitățile în acest meci, îl va sfătui să se retragă.

O mărturisire neobișnuită și de rău augur, dezvăluind însă impresii pe care ochiul format al unui antrenor de talia și prestigiul lui Roach și le-a făcut de-a lungul cantonamentului de pregătire, și nu numai. Personal, nu l-am mai văzut pe Manny Pacquiao într-o formă demnă de a fi remarcată de la victoria în fața lui Antonio Margarito în 2010, pe care nu s-a îndurat să-l facă knock out, cruțându-l în ultimele două reprize ale unei sângeroase partide.

Primul semn a fost victoria la puncte în fața unui Shane Mosley îmbătrânit și lent, care deși a fost trimis odată la podea, i-a dat destule probleme filipinezului. Apoi a venit a treia luptă cu Marquez, practic cea mai strânsă, în care mulți nu au mai văzut  Pac-man-ul de altă dată, dar care, în opinia mea, la o a doua vizionare arată doar un Marquez extrem de tehnic și pregătit tactic, care i-a pus numeroase probleme, lupta putând fi decisă în favoarea oricăreia dintre părți.         

Manny and Freddie

Manny and Freddie

Firește, vor exista interese financiare care vor stărui pe lângă Pacquiao să continue, mai ales în perspectiva unei lupte cu Floyd Mayweather jr. Acum însă, după două înfrângeri consecutive, și una de asemenea manieră categorică în fața lui Marquez, aceasta nu-și mai are rostul, Mayweather plătind pentru modul în care l-a evita întreaga lui carieră, în viziunea mea, cu sacrificarea moștenirii care o va lăsa în istoria boxului, care ar fi putut fi cea a unui mare campion, dar va rămâne doar cea a unui boxer cu mari abilități defensive. 

Personal sper ca Freddie Roach să refuze să-l mai antreneze, dacă Pacquiao va fi convins să continue. Moștenirea sa e asigurată. Nu are niciun rost să fie întinată de mai multe înfrângeri în fața timpului care erodează totul. 

Manny Pacquiao a pierdut la limită, 115-113, prin decizie împărțită, confruntarea cu Timoty Bradley în lupta pentru centura WBO a categoriei Welterweight. Personal, îl aveam cu două puncte în față pe Pacquiao, dar decizia nu surprinde. Este cel de-al doilea meci modest făcut de Pacquiao după ce anul trecut filipinezul a reușit o victorie la limită, tot prin decizie împărțită, împotriva nemesis-ului său, Juan Manuel Marquez, în cea de a treia confruntare dintre cei doi mari boxeri.

Despre Pacquiao se spunea înaintea acestui meci că nu mai are viteza care l-a consacrat, dar părerea mea e că boxerul nu mai are energia pe care a avut-o odată. Nu știu dacă e vorba despre așa zisele vicii pe care filipinezul le-a mărturisit de curând, sau scrânteala religioasă pe care a început să o manifeste în ultima vreme, și care e posibil să-l fi fleșcăit, creștinismul, o doctrină care te învață să stai în genunchi, fiind destul de nepotrivită pentru o mentalitate de învingător, asta în ciuda faptului că mari boxeri ai lumii au fost credincioși fervenți.

De partea cealaltă Bradley a făcut un meci aproape perfect, pierzând doar atunci când a ignorat principala directivă pe care s-a întâmplat să o aud în colțul său, ieșită din gura antrenorului: când el face pas în față, tu faci pas în spate. A fost practic o reeditare a meciului cu Juan Manuel Marques, dar cu un Pacquiao cu încă o viteză în minus. Practic, filipinezul a aruncat prea puțini pumni în acest meci, în cea mai mare parte a timpului mulțumindu-se să-l urmărească la pas pe americanul care se retrăgea tactic. Acesta a pierdut categoric doar atunci când s-a angajat în schimburi de lovituri de la mică distanță cu Pacquiao, pe la mijlocul partidei fiind destul de zdruncinat în urma unor asemenea confruntări. Revenirea la tactica de retragere continuă, cu lovituri pe contre și atacuri scurte urmate din nou de retragere, i-a adus în mod cert victoria.

În rest, Manny Pacquiao a arătat că nu a învățat nimic din confruntarea cu Marquez, și nu și-a corectat stilul de luptă împotriva oponenților care așteaptă, se retrag și lovesc pe contre.  În plus, a pierdut acel vioi înainte și înapoi care caracterizau atacurile sale până acum doi ani. În prezent este mult mai static, cu un deficit semnificativ de energie,   capabil doar în mijlocul averselor de lovituri de ambele părți de la mică distanță.

În opinia mea, Manny Pacquiao trebuia să piardă această luptă, în actuala formă fiind complet nepregătit pentru o confruntare cu Floyd Mayweather Jr. care a arătat în meciul cu Cotto că știe și să stea la cotoare, știe să încaseze, practic, boxează cum vrea el, confecționându-și victoriile în manieră personală.

Rămâne de văzut dacă Manny Pacquiao e capabil să se trezească din pumni, sau se va scufunda și mai adânc în nebănuitele vicii, ori scrânteala religioasă care înmoaie mădularele. În prezent, Floyd Mayweather Jr., din celula sa de la zuchthaus, e, pound for pound, cel mai bun boxer al planetei.

The big upset. Acesta era titlul care-mi stătea în minte azi dimineață, urmărind lupta dintre Marquez și Pacquiao, martor al modului în care mexicanul l-a depășit pe filipinez la toate capitolele. Pentru prima dată de când îl urmăresc pe Manny Pacquiao mi-au sărit în ochi defectele sale: faptul că nu alternează loviturile la cap cu cele la corp, faptul că e incapabil să lupte cu un oponent care așteaptă, face pasul lateral și lovește pe contre. Ei bine, acestea sunt motive reale de îngrijorare pentru Pac-man în perspectiva unei lupte cu Floyd Mayweather, acesta fiind un notoriu counterpuncher, cu o tehnică defensivă care-l face aproape imposibil de lovit la cap. 

După două meciuri intens disputate terminate cu un egal( cu trei knock-downs în prima repriză) și o victorie prin split-decision a lui Pacquiao, amândouă controversate, a treia confruntare Pacquiao-Marquez se anunța cu scântei. Mare a fost pentru mine surpriza să văd însă a luptă intens tacticizată, mai ales în primele trei sferturi, cu un Pacquiao înaintând timid către mexicanul care a preferat loviturile pe contre lansate din abile eschive laterale. Nimic din ploaia de lovituri din primele două confruntări. Mai mult decât atât, am fost surprins să găsesc în această luptă un Pacquiao parcă împuținat la trup, lent, lipsit de energie, aruncând lovituri singulare.


De partea cealaltă, Marquez a făcut o luptă perfectă, preferând să se dea la o parte din fața filipinezului, punctând cu lovituri care păreau mult mai ”pline” decât cele aruncate de oponentul său.

A fost o victorie limpede a lui Marquez în ochii tuturor, chiar și ai lui Manny, care la finalul partidei nu a ridicat mâinile deasupra capului în semn de victorie, ci s-a îndreptat spășit, cu capul în pământ, către colțul său. Din nou surprinzătoare mi s-a părut lipsa de reacție a lui Freddy Roach, antrenorul lui Pacquiao, care în pauze nu părea capabil să-i dea sfaturi elevului său aflat în dificultate.

Ei bine, limpede și evident în ochii tuturor, mai puțin ai arbitrilor care au hotărât o victorie în favoarea lui Pacquiao prin decizie majoritară, întâmpinată de public cu huiduieli puternice.

În concluzie, personal consider că pentru binele lui Pacquiao acesta ar fi trebuit să piardă această luptă, deoarece controversa și huiduielile s-ar putea să nu constituie un duș destul de rece care să-l trezească în perspectiva unui meci împotriva vicleanului Floyd Mayweather, un boxer inteligent, rapid, defensiv, care nu se lasă lesne atins.