Posts Tagged ‘Neamțu’

Nu știu dacă numele vă spune ceva. Băsescianist la hotnews., politruc amator, iubitor de căpitani, de la Zelea Codreanu la Chiorâș Chiondorâș, bondoc, miop și ușor ridicol, era unul dintre cei care se agita în jurul marinerului cu ocazia răsunătoarei victorii a acestuia la referendum, când aproape 8 milioane de români și-au exprimat ura față de acest sinistru personaj. Ei bine, spre surprinderea mea, acesta are un partid în chinurile facerii, personal considerându-l un fel de ”pe lângă Ungureanu, acolo”. Nu, domnule! Fiecare cu partidul lui. O puzderie, ca râmele după ploaie. Omul și partidul. Ungureanu are un partid, Neamțu are altul.

Ei bine, mai deunăzi se semnă alianța de dreapta, ceva așa, ridicol și sforăitor, cu un PNȚCD reanimat, și ăsta cu un singur membru, ăla mic cu capul mare, PD-L, Ungureanu cu partidul lui, cum s-o numi și… Și cam atât, că Neamțu a rămas pe dinafară.

Ei, nu se poate! Păi după toată panarama aia cu usturoiu’, după toate discursurile alea asudate. Nu-mi vine să cred!

Contactat în direct de o televiziune naivă, Mihai Neamțu a dat răspunsul la care cu toții ne așteptam. A adormit. Că cică era obosit după campania prin țară, și n-a mai reușit să ajungă la semnarea protocolului.

Well, cam așa se întâmplă când te iei prea în serios și te crezi buricul pământului, când de fapt nu ești decât un neg pe curul marinerului. S-a apucat dolofanul ăsta să mi-l critice pe Ungureanu, care vezi bine că e pupilul lui Chiodorâș, și nu iese din cuvântul lui.

Rușine să-ți fie, cu partidul tău cu tot! Ia treci la locul tău, și mai dă niște limbi în hotnews, și poate te faci cu un post de mus pe șalupa marinerului. Asta, dacă ești cuminte. Altminteri, rămâi pe mai departe să mănânci căcat în presă, alături de colegii tăi de la B1 (a se citi labe 1), EVZ, etc.

AM ÎNVINS, FRAȚILOR! AM ÎNVINS!  

Mă uitam ieri la lătrăii de la B 1 (se citește labe 1) și mă minunam de delirul exaltaților lui Chiorâș Chiondorâș. O adunătură de creaturi patibulare în frunte cu Mihai Neamțu, un ilustru necunoscut editorialist hotnews.ro care își exibează partizanatul politic ca pe o înaltă virtute, și Monica Macovei, care atunci când marinerul a calificat-o drept arhitecta victoriei sale de găinar,  a început să radieze ca un dovleac de Halloween. 

VICTORIE! 87% NE DETESTĂ, DAR LE-AM ARĂTAT NOI CINE E MAI TARE!

Restul nu știu cine erau. Probabil niște securiști de la contrainformații, propagandă și dezinformare, delirând în neștire pe tema ”istoricei victorii”. Singur, fălcosul de la PD-L afișa o moacă de parcă cineva tocmai îl înjurase de mamă. El știa că victoria marinerului nu e și a lui. El știa că Neamțu și Macovei și dobitocii ceilalți sunt doar cățeii ochiosului și n-au nicio legătură cu partidul lui care la alegerile din toamnă-iarnă nu va beneficia de niciun prag de participare. Fălcosul nu vedea nimic altceva decât acei 87% împotrivă, și-l treceau nădușelile. C-o fi având omul, săracul, rate la bancă, familie mare, ”remunerație de bugetar”, și-o să i-o ia ăștia, 87% care votează, și pe aia. ”Dumnezeule, ce mă fac”? gândea fălcosul. Doar Macovei era toată numai zâmbete, firește, Chiorâș Chiondorâș, și sărac cu duhul de la hotnews.ro, Neamțu, care vezi bine că are o pată pe creier, deci… la ce să te aștepți?

Personal consider că o participare de 45-48% e un procent uriaș pentru apetența de vot a românului.  Boicotul lozelor guvernării trecute n-a avut un efect prea mare. La Tîrgu Mureș, primarul cu ochii vineți i-a amenințat pe toți angajații primăriei cu datul afară dacă participă la referendum, dar cam atât. Poporul în bikini n-a votat. La Costinești, o grămadă de imbecili care s-au trezit la 11 fără 10 să voteze, au rămas pe dinafară. Pe restul, coeficientul de inteligență pur și simplu nu-i califică pentru exercitarea vreunui drept democratic.  

Deci, în concluzie, o victorie de găinar a marinalului, care le mai dă un răgaz până în toamnă-iarnă tuturor cățeilor care mănâncă și ei o pâine, gudurându-se la pulpana lui. În rest, PD-L e mort și îngropat. Fălcosul o știe prea bine. Firește, marinerul va începe de acum încolo să facă totul pentru a submina autoritatea USL, pentru a eroda politic coaliția, țara o să rămână pe loc, dar PD-L nu va câștiga nimic din asta. Deja Chiorâș Chiondorâș se asociază cu nu știu ce anonimă mișcare politică cu doi membrii, exaltații deliranți Neamțu/Ungureanu, pe care oricum nimeni nu-i ia în seamă, dar iarăși PD-L rămâne pe dinafară. Boc e primar la Cluj. Când o veni ceasul, Chiorâș se va retrage la Vila Dante cu tolba plină. Udrea a dispărut probabil la Monaco cu un striper epilat pe țâțe. Fruntașii s-au aranjat. Doar Blaga, Berceanu, Videanu a rămas să mai scârțâie din vioară pe puntea titanicului care se scufundă. Bieți imbecili. Le-a tras căpitanul clapa.