Posts Tagged ‘terorism’

Trăim într-o lume în care marota terorismului este agitată de câte ori interesele blocului corporatist transnațional occidental hotărăște să semene moarte, în vederea atingerii obiectivelor sale economice și financiare. Un întreg sistem de monitorizare a populației globale este pus în aplicare. Ce mai, NSA și GCHQ spionează jocul copiilor în World of Warcraft. Morala e că oricare dintre noi este un potențial terorist pentru sistem.

 

 

Cine e însă terorist azi, mâine ar putea fi elogiat de toți liderii lumii globale. Exemplul lui Nelson Mandela e mai elocvent decât orice altceva în acest sens. Faptul că cineva care a comandat acte care au dus la moartea civililor, bărbați, femei și copii, poate ajunge un simbol al păcii, e mai presus de ridicol. E însă dovada ultimă a faptului că pentru asta nu trebuie decât să învingi.

Dacă Hitler ar fi ieșit învingător la sfârșitul Celui De-al Doilea Război Mondial, conspirația evreimii internaționale ar fi astăzi studiată în manualele de istorie. TOTUL E RELATIV.
 

 

Reclame

Doi bărbați de culoare au măcelărit în Londra, în plină stradă, în miezul zilei, un tânăr soldat, în apropierea unei unități a Armatei Britanice. Cu mâinile pătate de sânge, unul dintre atacatori a ținut un monolog în fața camerei unui telefon mobil, prin care își justifica actul ca o răzbunare împotriva crimelor comise în țara lui care, aparent, nu e Marea Britanie, deși limbajul folosit îl identifică departe de a fi un imigrant.  Ucigașul și-a pigmentat discursul cu strigăte de preamărire a slavei dumnezeului său musulman. 

 

 

Ei bine, ce a înțeles Emil Hurezeanu din asta? Mie personal nu mi-a fost prea clar. Comentatorul de la Digi24 mi-a făcut impresia că marșa pe un soi de teorie a contaminării psihologice de la atentatele din Boston, făcând în același timp o stranie paralelă cu cazul Breivik, care în 2011 a comis două atentate în Oslo și pe insula Utoya, Norvegia, în urma cărora și-au pierdut viața 69 de tineri AUF, aripa tânără a Partidului Norvegian al Muncii, aflat la putere.

Nu e de mirare însă faptul că domnul Hurezeanu produce judecăți atât de laxe, comentariile sale înscriindu-se mai tot timpul în limitele tolerate de politicile mainstream ale Europei globale. Ele sugerează în general truisme pe care te aștepți să le auzi din gura unui politruc care rumegă talaș la televizor: VIOLENȚA E REA – PACEA E BUNĂ, URA E REA – IUBIREA E BUNĂ.  

În realitate, cele două cazuri nu au aproape nimic în comun, ba chiar natura lor este diametral opusă. Astfel, în timp ce măcelul din Woolwich e un exemplu a tot ceea ce are mai bun de oferit multiculturalismul care prin amestec etnic, rasial și cultural încearcă să distrugă statul național pentru a-l face mai disponibil globalizării, atacul de pe insula Utoya a fost exact opusul. Cazul Breivik a fost o reacție tocmai împotriva politicilor privind imigrația, care alienează cultura indigenă ce este forțată să înghită pe nemestecate culturi străine în numele toleranței și a bunei înțelegeri între popoare, toate îndesate la un loc într-un maglavais inform, nediferențiat.

Multiculturalismul, politicile de toleranță etnică și rasială au fost întotdeauna parte dintr-o falsă morală, în spatele căreia s-au ascuns  mereu politicile globaliste care se opun statului național. Această conspirație a dat roade în SUA care are în prezent un PREȘEDINTE ALOGEN. Dar situația e alta acolo. Pentru că, în definitiv, cine se mai poate numi american în afară de pieile roșii?

În Europa lucrurile sunt însă diferite. Culturile europene au rădăcini adânci care se întind până în antichitate. Și deși acestea au fost supuse la un proces continuu de distrugere sistematizată, încât steagul Sfântului George a trebuit să primească binecuvântarea liderului comunității musulmane locale înainte de a fi arborat  într-un oraș de provincie din Anglia, adevărul începe să iasă la iveală. Lumea devine tot mai conștientă de pericolul globalizării, care nu e nimic altceva decât o CENTRALIZAREA AUTORITĂȚII LA UN NIVEL SUPRASTATAL, CU MENIREA DE A ÎNFĂPTUI SFÂRȘITUL DEMOCRAȚIEI ÎN CIVILIZAȚIA OCCIDENTALĂ.  

 

Am primit brioșe. Prin poștă. Chestia e că nu mi-au venit acasă, așa că a trebuit să mă trămbălesc până la capătul celălalt al orașului, la Oficiul Poștal 5, ca să primesc coletul. Funcționara de la poștă mi-a cerut avizul, pe care firește nu-l aveam, pentru că deși îmi era adresat, coletul nu-mi fusese trimis mie. Nu-i nimic. Se poate cu buletinul. Am ridicat coletul, aflat într-o oarecare stare de degradare, purtând o etichetă pe care se explica succint: ”sosit în această stare”, l-am deschis și, ce să vezi: ”BRIOȘE”.

Firește, primul lucru la care m-am gândit a fost: ”ANTRAX”. Așa că, după ce am băut o bere cu amicii în Weekend, ca să nu fi venit degeaba până la ”mama dracului”, m-am dus la poliție. M-am apropiat de primul ghișeu care mi-a ieșit în cale, unde un agent plin de ifose și grețuri matinale mi-a făcut semn către un gagiu în uniformă pe care, dat fiind faptul că stătea la o măsuță de lângă ușă, inițial l-am confundat cu portarul. De măsuță avea însă lipit un afiș pe care scria mare și lăbărțat: ”INFORMAȚII”. Înțelegând astfel că individul e un ofițer de informații, ceva, i-am prezentat problema. În secunda următoare mi-a aruncat o privire bovină, după care, dacă îmi aduc bine aminte, mi-a pus o întrebare cât s-a putut de inteligentă: ”Ceeeeeeeeeeeeeeeeeee”? 

– Am primit un colet, zic, repetându-mă, din București, de la o adresă necunoscută, în care sunt două brioșe.

Am zis adresă necunoscută, pentru că habar n-aveam cine erau ăia de mi-au trimis mie brioșele, altfel expeditorul era scris cu litere de mână pe partea laterală a coletului.

„Ofițerul de informații” a părut cuprins de dileme existențiale: ”Unde să sun? La judiciar”?

Până la urmă cred că a sunat la Brigada Diverse, sau ceva de genul ăsta, unde a vorbit cu ”Suzi”. ”Suzi” însă nu înțelegea, așa că ofițerul de informații a chemat-o la poartă, să-și dea și ea cu părerea. A venit după vreo zece minute o duduie cu țurloaiele îndesate într-o pereche de ”iegări”, costumație absolut regulamentară în Poliția Română, presupun.

Am dat să-i expun problema, fiind respins cu un gest regal, care arăta faptul că ”Suzi” dorea să treacă prin viața de copoi, asumându-și cât mai puține responsabilități posibile. Așa că s-a pus la rândul ei pe dat telefoane.

– E un domn aicea cu un pachet în care nu știe ce e. Nu știe de la cine, a început să îngâne duduia în receptor.

-Pardon, zic. Știu ce e în el, și expeditorul e scris pe colet.

”Suzi” a părut ulterior vag agasată.

– Domnule, dacă nu-mi explicați clar despre ce e vorba…

– Păi tocmai mi-ați spus să nu vă zic dumneavoastră.

– Bine, atunci spuneți despre ce e vorba.

Așa că m-am apucat a nu știu câta oară.

– Am primit un colet din București care conține două brioșe.

– Ați comandat dumneavoastră brioșe din București, a intervenit ”ofițerul de informații”, care între timp cred că realizase o evaluare profundă a situației. 

– Păi nu, zic. Tocmai asta e problema.

Păi, și ce vreți să facem noi? 

Asta din urmă venise de la un băiat înalt și frumos, zdravăn, cu ceva osânză abdominală, ce-i drept, dar absolut conformă cu standardele Poliției Române, îmbrăcat cu blugi și tricou, care se insinuase pe nesimțite în chestiune. Purta niște ochelari de soare bengoși 100%, care-i acopereau juma’ de față. Practica probabil schiatul, sau se îndrepta către o sesiune de scufundări, sau ceva de genul ăsta.

– Domnule, zic, am primit un colet pe care nu-l așteptam, de la o adresă pe care nu o cunosc, în care sunt două brioșe.

– Da, și?

– Dacă aș fi primit un plic cu un praf alb în interior, zic, care e departamentul care ar trebui să se ocupe de asta?

– Aia e altceva, zice ”bengosul”. Aia ar putea fi droguri.

– Droguri! zic eu, care nu mă tem de droguri, dar mi-e groază de ANTRAX. De unde știți că  nu conțin droguri? N-ați auzit de brioșe cu canabis? Sunt un produs de patiserie foarte popular în Olanda. Nu puteți să faceți niște analize?

– Cum, așa gratuit? a trântit-o ”bengosul”, uitând că lucrează într-o instituție publică, plătit fiind din bani publici, aflat astfel în slujba cetățeanului. 

Apoi mi-a trecut prin cap că probabil ”ochelaristul” aștepta o șpagă, ceva, sau măcar așa, o mică atenție.

În cele din urmă, fiind și ”Suzi” de față, bengosul a încercat să facă dovada supremă a virilității sale:

– Vreți să le mâncăm acum împreună?

– Puteți să le mâncați dumneavoastră, zic, gândindu-mă mai ales la faptul că brioșele în chestiune aveau un aspect destul de învechit.

În cele din urmă, bengosul s-a plictisit, și a întins-o braț la braț cu ”Suzi”.

Așa că am rămas din nou singur cu ”ofițerul de informații”, care părea copleșit de povara responsabilității. De aceea probabil a apelat la un coleg din ghișeul alăturat, la care mă prezentasem de la bun început.

A venit un băiat mignon, în uniformă, spălat, cu ochelari. Ne-am așezat.

– Deci, despre ce e vorba?

Așa că m-am apucat din nou. Brioșe… de la  Bucureștiu… sunt cam vechi… și eu nici nu mănânc grâu.

Aiurea! ”Tablagiul” n-avea nicio idee.

– Am înțeles că ați vorbit și cu cei de la crimă organizată?

CRIMĂ ORGANIZATĂ? Cine? BENGOSUL?

– Habar n-am cine era domnul, zic. De altfel, cred că era în drum să ia prânzul.

– Dar cine sunteți dumneavoastră? am întrebat până la urmă, vag enervat, pentru că pierdusem desenele animate cu aiureala asta.

Boar Claudiu, agent Poliția de Proximitate.

– Poliția de Proximitate? zic. Și de ce stau de vorbă cu dumneavoastră? Am primit coletul de la București, iar Bucureștiul, din câte știu eu, nu e în niciun fel de proximitate. În cele din urmă, în absolută pană de idei, agentul Boar Claudiu mi-a dat soluția supremă, raportat la nivelul său de competență.

– Trimiteți-le înapoi!

Așa că le-am trimis.”