Posts Tagged ‘UE’

fuckEUAm mai explicat pe acest blog cum, departe de a fi vreo binecuvântare, Uniunea Europeană nu e nimic altceva decât un proces de globalizare menit să centralizeze autoritatea la un nivel suprastatal care anulează principiile democratice și asigură perpetuarea acesteia pe termen nedefinit. Ei bine, un profesor de care n-am auzit niciodată și al cărui nume nu l-am reținut, invitat aseară la Realitatea, a declarat că rolul UE este acela de a dezindustrializa  periferia comunității, adică de a ruina economia țărilor mai rebegite, impunând norme și restricții pe care acestea nu le pot împlini, de genul: laptele vostru nu e bun, că are trei bacterii – trebuie să-l cumpărați pe al nostru. 

Profesorul nu a explicat și motivul pentru care acest lucru se întâmplă, dincolo de aspectul evident de cucerire teritorială cu mijloace economico-financiare de distrugere în masă. Mai în detaliu, țările puternic industrializate, pentru a-și asigura creșterea economică au nevoie de o lărgire a piețelor de desfacere. Astfel, pentru ca state de fătălăi și eunuci să achiziționeze articole produse în țările puternic industrializate, trebuie mai întâi să-și distrugă economia proprie, lucru care s-a petrecut în România în acești 23 de ani de cleptocrație democratică ce a asigurat succesiunea la putere a unui șir nesfârșit de curve și escroci patentați.   

Ce înseamnă, deci, asta? Înseamnă că suntem cuceriți de occidentul puternic industrializat? Înseamnă că nekeep-calm-and-fuck-eu invadează Germania, Anglia și Franța? Cine își închipui că aceste țări o duc cu adevărat bine, să ia în considerare datoria publică a acestora care se ridică la 90% din PIB. Față de cine sunt aceste țări datoare? Față de FMI și în general Cartelul Internațional Bancar care, în consecință, le dictează politica. Așa se face că Anglia și Franța sunt gata să înarmeze insurgenții fundamentaliști musulmani care încearcă răsturnarea puterii suverane a statului național sirian. Singură, Germania, grație forței sale economice, care deocamdată contrabalansează uriașa datorie publică, are puterea să spună nu unei asemenea scrânteli geo-politice.  

EuPresDeci, în concluzie, România, o țară de GHIORLANI ȘI CURVE și, mai nou, pederaști, este cucerită de către CARTELUL INTERNAȚIONAL BANCAR. Dar cine este acest cartel? Ei bine, în vârful escrocheriei financiare globale se află FMI, Banca Mondială, Banca Central Europeană, Rezerva Federală americană și, mama lor, a tuturor escrocilor, BANCA REGLEMENTELOR INTERNAȚIONALE, cu sediul în Basel, Elveția. Ceea ce explică de ce Elveția, așa cum spunea profesorul mai sus amintit, nu se află în UE, dar are parte de toate beneficiile uniunii, anume libera circulație a mărfurilor fără taxare vamală, cu excepția hranei, a produselor agricole, care sunt vămuite la intrarea în țară, dar nu și la ieșire, pentru că Statul Elvețian înțelege să-și apere agricultura, spre diferență de Statul Ghiorlan Român care și-a distrus-o cu propria mână, 50% din suprafața agricolă a țării fiind necultivată, iar două treimi din hrana consumată în această hazna provenind din import, firește pe bază de DATORIE PUBLICĂ. 

UE combate bine euroscepticismul

Posted: februarie 6, 2013 in New World Order
Etichete:, ,

fuck_them

Parlamentul European va cheltui 2 milioane de euro pentru monitorizarea opiniei publice pe internet spre a detecta și combate demagogic orice luări de poziție critică la adresa proiectului european. ”Comunicatorii instituţionali ai Parlamentului trebuie să aibă abilitatea de a monitoriza conversaţiile publice şi atmosfera în timp real, pentru a înţelege subiectele în tendinţe şi pentru a avea capacitatea de a răspunde rapid, într-o manieră relevantă şi cu ţintă, pentru a se alătura şi pentru a influenţa conversaţia, de exemplu, prin furnizarea de date relevante pentru dărămarea miturilor”, se menționează într-un document oficial.

Cu alte cuvinte, autoritățile europene sunt hotărâte să consume bani publici într-o campanie de manipulare mediatică, slujind interesele comunității globale europene.

Adică, dacă cineva are ceva împotriva acestui proiect în care, spre exemplu, România are rezervat un statut de stat client al marilor puteri occidentale, cu o economie pe care și-a distrus-o singură  și obiective economice strategice achiziționate de către sistemul corporatist transnațional, servind drept piață de desfacere pentru rahaturile produse în țările puternic industrializate, oferind în schimb, prin populația plină de prăpădiți, o forță de muncă ieftină, ei bine, asemenea ”mituri” trebuie evident dărâmate. Iar Parlamentul European va folosi cotizațiile acestei țări de prăpădiți ca să-i convingă demagogic că așa e cel mai bine.

Ei bine, MUE! 

P.S. Acest articol este monitorizat de către COMUNICATORII INSTITUȚIONALI AI PARLAMENTULUI EUROPEAN.

Protest Anti-UE la Vatican

Posted: octombrie 3, 2012 in New World Order
Etichete:, ,

Un restaurator a petrecut 12 ore afișând un mesaj de protest pe cupola Bazilicii Sfântul Petru din Roma. În tot acest timp pe pânza desfășurată s-a putut citi:

”AJUTOR! DESTUL CU (PRIM MINISTRUL MARIO) MONTI. DESTUL CU EUROPA. DESTUL CU MULTINAȚIONALELE. NE OMORÂȚI PE TOȚI. DEZVOLTARE?”

Ascult comentarii ale unor lideri de opinie, oameni politici, care cel mai adesea reușesc să se raporteze corect la corupția și hoția perpetuată de autoritatea de la București, eșuând însă în chipul cel mai lamentabil în ceea ce privește chestiuni de politică globală, UE, criza financiară, sistemul monetar internațional.

O prejudecată care are la bază disprețul profund pentru propria seminție, este aceea conținută în convingerea că UE e dumnezeu tatăl, cel mare și bun și înțelept care nu vrea decât binele viermilor aceștia de rumâni care-și sapă singuri mormântul. Renate Weber, parlamentar european, îl înfiera mai ieri pe Victor Orban ( autocratul de la Budapesta care vehiculează niște idei politice naționaliste demne de Evul Mediu, vrea instituționalizarea cenzurării presei și confundă puterea judecătorească cu guvernul) numindu-l anti-european. Poate pentru că s-a luptat din răsputeri să nu lase picior de FMI în țară, și a eșuat, după care s-a apucat să impoziteze băncile, ceea ce e practic o samavolnicie în ochii oricărui corporatist globalist care tipărește bani la el debara cu care promite să salveze economii europene pe butuci. Vezi să nu!

Așa stând lucrurile, fie-mi permis să arăt ce înțeleg eu din toată această escrocherie numită UE, globalizare și sistem monetar global cu unică monedă tipărită în atelierele de dezvoltare a instrumentelor financiare de distrugere în masă de la Goldman Sachs, Banca Mondială și Banca Centrală Europeană.

Proiectul UE a fost conceput cu menirea de a centraliza autoritatea politică europeană în mâinile unui grup restrâns de indivizi fără nume, fără înfățișare, care își vor extinde influența dincolo de barierele transnaționale, rigorile democrației, sustrăgându-se în același timp cenzurii sistemului electoral care nu poate atinge decât liderii politici naționali, dar sunt fără putere față de consiliile de administrație ale FMI, Banca Mondială, ori Banca Centrală Europeană. Acest proces va culmina cu baterea unei unice monede europene a cărei valoare stabilită prin inflație și deflație firește că nu va ține seama de nevoile economice ale unei culturi europene periferice cum e România. 

Și în acest proiect, țărișoarei noastre, în care amar behăie miorița a jale, i-a fost stabilit rolul de consumator, consumator al produselor manufacturate de occidentul prosper pentru nespălații rupți în cur carpato-danubiano-pontici. D’aia s-a umplut țara de mall-uri, și în fiecare oraș, oricât ar fi el de prăpădit, te trezești cu câte o bancă la fiecare 10 pași. Pentru ca, dacă n-ai o lețcaie ca să-ți construiești standardul de viață de neam prost mult visat, să-ți poți trage un credit de consum, și apoi unul de refinanțare, plus o ipotecă, pe care s-o duci până-n mormânt, cocoșat și îmbolnăvit și îndobitocit de muncă fără niciun alt rost decât acumularea banilor, nimic altceva decât niște bucăți de hârtie tipărită de niște paraziți privilegiați care și-au găsit cel mai tare domeniu de activitate din lume: ”construcția” de bani.  

Temeți-vă de ziua în care euro va deveni moneda națională a României. Pentru că vine. De ce credeți că am contractat toate aceste împrumuturi la FMI? Ca să plătim pensiile și salariile, cum spune președintele mariner? Nu. Pentru ca moneda unică europeană să fie treptat introdusă în sistemul economic-monetar românesc. Lucru care nu se poate face decât pe bază de datorie publică, la fel ca orice altă emisie de masă monetară.