Arhivă pentru octombrie 14, 2012

Well, amândoi și-au adjudecat câte un Premiu Nobel pentru Pace. Primul e faimos pentru propunerea făcută în timpul Războiului din Vietnam de a se folosi agentul oranj pentru distrugerea întregului biotop, intenționându-se astfel expunerea luptătorilor de gherilă nord-vietnamezi. De asemenea, a fost citat spunând că ”soldații americani sunt animale proaste menite a fi folosite pentru împlinirea scopurilor geo-politice”. 

De cealaltă parte, Uniunea Europeană, inițial concepută ca un mediu care să faciliteze libera circulație a populației și a mărfurilor, s-a transformat în ultima vreme într-un conglomerat disfuncțional împărțit între țări puternic industrializate, producătoare, și colonii de consum menite a asigura piețe de desfacere pentru produsele generate de țările din prima categorie, care astfel își pot asigura perpetua creștere economică impusă de regimul monetar inflaționist global, coloniile urmând să se prăbușească sub povara datoriei publice generate de dezechilibrul balanței monetare.  

Din perspectiva conspirației globale care țintește instaurarea unei dictaturi a guvernului unic mondial, al unei bănci și monede unice, acest premiu e cum nu se poate mai nimerit. El încearcă să șteargă dezastrul generat de globalizare, aducând în prim plan conflicte de mult apuse care au sfâșiat în trecut Europa și care chipurile n-ar mai fi posibile într-o lume unită. Și firește, așa ar fi, pentru că într-o lume globală, unită, ar exista o singură autoritate cu cizma sprijinită pe grumazul unei populații de sclavi lipsiți de mijloace pentru revoltă.

Cu ocazia adjudecării de către UE a Nobel-ului pentru Pace, Angela Merkel, liderul jumătății prospere, exportatoare,
s-a apucat să închine osanale uniunii și monedei euro.

Cei ce nu cunosc istoria, riscă s-o repete. Moneda unică era unul dintre mijloacele prin care Atena își alimenta tirania în Grecia Antică. Ea era impusă cetăților aliate care trebuiau să-i plătească taxe, de fapt un tribut, folosind această monedă. Adică Atena le dădea o monedă, sub formă de împrumut cu dobândă asociată, firește, pe care cetățile vasale trebuiau să o dea înapoi prin plata taxelor și a datoriei. Adică, tocmai ce face FMI cu țările PIIGS, la care se va alătura în curând și România.

Războiul Peloponesului a dus în final la distrugerea Atenei. În Europa de azi nu mai există însă Sparta.