vă UDREZ o Românie nurlie

„Vă udrez sărbători fericite”. Vă mai amintiţi acest act ratat al preşedintelui mariner? Celor nefamiliarizaţi cu acest termen am să vă ofer o definiţie a sa, aşa cum apare în Vocabularul psihanaliezei al lui Laplanche/Potalis: „Act în care rezultatul urmărit explicit nu este atins, ci înlocuit printr-un altul. Se va vorbi de acte ratate nu pentru a desemna ansamblul rateurilor de vorbire, memorie sau acţiune, ci având în vedere actele pe care subiectul este în mod obişnuit capabil să le ducă la bun sfârşit şi al căror eşec este tentat să-l atribuie neatenţiei sale sau întâmplării. Freud a arătat că actele ratate sunt, ca şi simptome, formaţiuni de compromis între intenţia conştientă a subiectului şi refulat”. Adică intenţia conştientă a marinalului s-a poticnit pe când piciorul cu toc i-a pus piedică şi, drept consecinţă, muianul prezidenţial a refulat Udrea, într-o formă de compromis acceptabilă din punctul de vedere al uzanţelor protocolului diplomatic.

Pe atunci, „blonda de la drept” era un cvasianonim consilier prezidenţial care se lansa în expozeuri legate de preşedintele Norvegiei pe la tocşoaie simandicoase, lăsând astfel publicul telespectator să-i admire mai degrabă decolteul decât neuronul. Cine ar fi bănuit că în doar câţiva ani, gagica asta o să târască de păr crema (ha-ha-ha) politichiei mioritice, o să dea de pământ cu ea şi-o să-şi şteargă picioarele de mecla ei, păstrând în acelaşi timp linia perfectă a rochiţeie sale rozosin cu consistenţă bubble gum, conferind aspectul lollipop?

De când cu telenovela Udrea, am aşteptat înainte de a-mi exprima o opinie, lăsând evenimentele să se deruleze, preferând să ascult mai degrabă ce au de spus alţii despre acest subiect. Ei bine, chestia asta cu ascultatul mi-a ieşit pe nas seara trecută, în momentul în care turista numărul unu a României a dat faţă cu Corina Dragotescu şi Bogdan Chiriac într-un tocşou de înaltă definiţie la televiziunea care trage vânturi. Got it? Televiziunea lui Vântu… Care trage vânturi. Ha-ha-ha! Ce comic sunt!

Am asistat astfel la un soi de randez-vous între gagici, un fel de pijama-party, cu o Corina Dragotescu mai mai să i se închine zuzei cu cracii cei mai mişto din platou. N-o dăduseră parcă afară pe Dragotescu de la Realitatea? Au primit-o înapoi? What for? Habar n-avea despre ce e vorba şi, în lipsă completă de conexiune cu subiectul, o întreba pe Udrea cum stau lucrurile. Iar ailaltă, moderatarea al cărei nume nu-l cunosc, încerca să păstreze un regim inchizitorial, zbierând mai tare decât toţi, cu un tir de întrebări dezlânate trăgând împrătiat mai rău ca un duş ruginit sufocat cu depuneri de calcar. Adică, a întrebat-o pe Udrea, pentru numele lui dumnezeu, de finanţele Primăriei! Whatta fuck is this?

A fost deci o bârfă între fete, şi asta pentru că unicul testicul al serii, mă refer aici la persoana tovarăşului Chiaric – fost ghid ONT, fost semnatar de angajament la secu, fost jurnalist, şi orice altceva cu fost înainte – avea  prezenţa scenică a unei răcituri încinse de lumina arzătoare a reflectoarelor din platou. Părea o moluscă eşuată pe nisip, o meduză aruncată de valuri pe stabilopozi, zbârcindu-se la soare. De ce l-ar invita cineva pe acest tovarăş să-şi dea cu părerea? Cine naiba şi-a închipuit vreodată că ăsta are ceva inteligent de spus? Se mai îndoieşte cineva de faptul că e cumpărat de Băsescu să lingă mâna Udrei în rând cu ceilalţi şoareci din PD-L? Să vă dau doar un exemplu. Închipuiţi-vă piftia: „Dom’le, eu doar atât am să spun. Care comisie?” Aşa e tovarăşu’ Chiriac. E nevinovată mititica. Eu zic să o mai pupaţi odată în cur, pentru că e curată ca lacrima.

Şi acum, câteva consideraţii legate de comisie, înregistrări şi disoluţia autorităţii în Statul Român condus de curve. Nu e un secret pentru nimeni că aceste comisii, Udrea, Ridzi, sunt politice. Nimic nu se face la nivelul acesta, dacă nu există voinţă politică. Iar voinţa politică are rostul de a servi politicienilor. Aşa că scoateţi-vă din cap, voi, naivii, că îi pasă cuiva de amărăşteanul contribuabil, de banul public, de dreptate, de justiţie. Aici sunt în joc prezidenţialele.

Pe de altă parte, nimic ilegal nu s-a petrecut în acea comisie. Imoral poate. Dar nu ilegal. Comisia Udrea nu este asimilabilă unui juriu dintr-o sală de judecată, cum a încercat să inducă în eroare opinia publică piftia umană. Este asimilabilă unui organ de anchetă; cu procuratura. Iar procuratura are întotdeauna o opinie formată. La dracu’! Şi eu am o părere deja formată. Ideea e să o demonstrezi. În lipsa demonstraţiei, în lipsa probelor evidente, totul nu e nimic altceva decât opinie publică. În consecinţă, toate obiecţiile Udrei sunt vorbe goale, demagogie menită să ascundă sub un văl diafan o grămadă apreciabilă de bălegar. Iar modul în care o autoritate a Statului îşi permite să ignore o altă autoritate a Statului este măsura degradării pe care marinarul de la coada vacii a imprimat-o mediului politic românesc. Îmi vine să borăsc.

…scârţ, scârţ cu Lazarov şi o viziune eronată despre moarte

A murit Valeriu Lazarov. Îmi vine să plâng. Adică nu. Aş putea spune chiar dimpotrivă. De fapt mi-e aproape indiferent. Fireşte, moartea unui om nu poate fi un prilej de veselie. Rude, copii, persoane ataşate de cel dispărut sunt răniţi cu toţii de pierderea suferită. Totuşi, atunci când un om bătrân şi bolnav moare, moartea poate fi privită ca o binecuvântare. Nimic împotriva firii nu se petrece. E doar manifestarea naturala a ciclului vieţii care generează moarte, moartea la rândul ei regenerând viaţa, făcând loc celor tineri, sănătoşi şi în putere, capabili să perpetueze mai departe haznaua existenţei.

Dar destulă filozofie pentru blog. Să revenim la Valeriu Lazarov şi tristeţea care ne cuprinde. Sau cel puţin m-a cuprins pe mine aseară la emisiunea lui Gâdea, care a reuşit să strângă la un loc toată pleava emisiunilor de divertisment de succes care parazitează mediul televiziunii pe plaiurile mioritice. Cu greu am putut să-mi reţin un strigăt de oroare. Erau acolo Dan Negru – acest homuncul care tot timpul zbiară, Andrea Marin – zîna surpriză care nu putea fi conturbată din citirea listei cu sponsorii care au făcut posibilă reunirea lui tanti Aglaia cu văru’ de peste Atlantic, deşi babeta se prăbuşise leşinată peste trei rânduri de scaune, nemaisuportând suspensul, cealaltă zână de la “iartă-mă”, pe care nimeni nu ştie cum o cheamă, încă unul care a dezertat la Kanal D după ce a făcut ani buni o altă emisiune de canal la TVR, habar n-am cum îi zice, şi ultimul, dar nu cel din urmă, acest Don Juan cu aer de frizer pe care îl apuca mâncărimea în cur când toţi ţăranii ăia începeau să-şi reverse oful acumulat de pe urma unor iubiri cum nu se poate mai caraghioase – da, despre el e vorba… ăăăăăăăăăăăă…. Am uitat cum îl cheamă. Dar nu contează. Ştiţi cu toţii cine e. Da, el este. Mircea Badea. Nu, nu. Celălalt. Tot ceva cu Mircea. Cred.

Bun, nu contează. Ideea e că erau strânşi toţi acolo şi îşi evocau gurul în culori care mai de care mai pastelate. Ce revoluţionar, ce gândire, ce amplitudine culturală… ce freză. I se spunea Mister Zoom pentru modul în care a revoluţionat luarea de cadre cu el însuşi, folosind zoom-ul obiectivului care până atunci n-a existat.

Apoi a ieşit la iveală că acest Che Guevara al televiziunii a revoluţionat-o şi pe cea din Spania. Dumnezeule! Acum îmi dau seama de ce toate rahaturile astea de la televizor aveau aşa un aer latrino. Păi, din cauza lui Lazarov care, după ce a revoluţionat televiziunea spaniolă, a revenit în România şi a manelizat-o pe asta de la noi. EI, BRAVOS! Aşa da.

Întorcându-ne la mostra de filozofie din deput, poate că acum tot ţăranu’ înţelege de ce Freud avea mare dreptate atunci când, după prima conflagraţie mondia, interpelat de Omul cu Lupi cu privire la oroarea războiului, care îi dăduse peste cap acestuia imaginea pe care o avea despre o Europă aflată în apexul civilizaţiei, după un moment de contemplaţie, i-a răspuns simplu: “Poate că avem cu toţii o viziune greşită despre moarte”. Aşa e.

…şi Vântu s-a slobozit peste Cotidianul

De când cu cazul “Cotidianul”, am evitat o vreme să mă pronunţ în ceea ce priveşte prestaţia lui Nistorescu, proaspăt scos de la reanimare de către acest furuncul pe “inima ca un cur” a României care este Sorin Ovidiu Vântu. Eu am intrat în presă în urmă cu cinci ani, tocmai când Nistorescu a depus armele, şi cum anterior acelui moment eram complet indiferent faţă de fenomenul mediatic, la fel ca şi, probabil,  80% din restul populaţiei României, nu prea am idee de amplitudinea carierei jurnalistice a acestui tovarăş. Ulterior capitulării lui Nistorescu, retras la vatră, bine ghiftuit cu procente smântânite din publicitate, am apreciat apariţiile sporadice, mai mult pe sticlă, ale acestuia, drept la fel de abile precum prestaţia unei vaci gestante pe patine cu rotile într-o tentativă de dublu Salchow şi un triplu Lutz. Întotdeauna mi-a făcut impresia că debitează judecăţi forţate, artificiale, menite să construiască într-o direcţie prestabilită. Întotdeauna mi-a părut că suflă într-o trompetă bine înfiptă în dosul cuiva. Dar al cui?

Ei bine, afacerea Cotidianul ne-a arătat cine poartă trompeta lui Nistorescu. E Vântu, fie-i numele predestinat. Şi cum menirea Vântu(lui) e aceea de a împuţi atmosfera, mogulul media a slobozit una grea şi puturoasă direct în redacţia Cotidianul, care poartă şi un nume. Cornel. Aşa se numeşte slobozul rectal al furunculului de pe “inima ca un cur” a României. Destule referinţe gros intestinale?

Ei bine, cel care, cred eu, a observat cel mai corect ironia tragică a acestui fenomen este Dan Şelaru, care a postat pe blog o mărturie a jurnalistului care a fost odată Cornel Nistorescu. http://romaniadeieri.blogspot.com/2009/08/culoarea-banilor.html .

Aici, Nistorescu surprinde un Vântu precum un animal rudimentar cu o idee foarte clară despre ceea ce trebuie să fie presa. “Angajăm un redactor şef şi acesta execută ordinele prin telefon. Eventual punem şi o cameră video, să aveţi sentimentul că vorbiţi cu cineva. Să-l vedeţi cum transpiră(…) …facem două redacţii bazate pe o reţea solidă de profesionişti (securişti), controlăm difuzarea şi producţia de hârtie, cumpărăm procente în câteva ziare şi pe urmă vindem totul unui trust”.

La 12 ani distanţă vedem cum visul de aur al Vântu(lui) a prins contur. Trustul Realitatea-Caţavencu îi aparţine cu concursul onor luptători pentru dreptul la liberă exprimare precum Mircea Toma şi celălat, de la Radio Gherila, pe care nu ştiu cum îl cheamă, şi al altora asemeni lor, care şi-au luat dreptul. Ironia face ca Nistorescu, ultimul venit să sufle în goarna Vântu(lui) să fie tocmai cel care exprima patetice lamentaţii în urmă cu 12 ani în “Culoarea banilor”. Ce lovitură de târfă, doamnelor şi domnilor! Ce lovitură! Ce târfă!

Turcescu a rămas fără diurnă

Am citit opinia cuiva care spunea ca misoginismul intrinsec românului nu lasă femeile sa promoveze în societatea plaiurilor mioritice. Altminteri, Nuţi Udrea ar fi văzută drept ceea ce este, şi anume cel mai performant ministru al Guvernului Boc. Mă rog, îmi închipui că nu e greu să fii un ministru performant atunci când ai un buget de 14 milioane de euro, din care 10 milioane sunt rezervate publicităţii de stat. Adică, cât de tâmpit să fii ca să nu poţi să cheltuieşti 10 milioane de euro pe clipuri publicitare.

Am văzut-o aseară la Turcescu pe Udrea în toată plenitudinea performanţei sale ministeriale. A dat din gură, a tras în PNL, în PSD, l-a demascat pe Vântu care ar fi făcut pactul cu diavolul  Joană – asta dacă n-ar fi el însuşi diavolul în persoană… Şi-a făcut treaba.

Ceea ce mi-a atras atenţia nu a fost însă asta, ci faptul că turcitu’ s-a dus cu Ministerul Turismului peste hotare, prin Elveţia, şi n-a primit diurnă. Adică, figura pe listă că ar fi primit, dar n-a primt. Şi asta l-a revoltat, dom’le. „Am primt eu bani de diurnă?”, a ridicat turcitu’ glasul. Păi, n-ai primit. Te-au tras pe sfoară ăştia. Te-au cărat cu ei prin Elveţia, să vezi Alpii, dar ţi-au tras clapa cu diurna. Au băgat-o ei în buzunar. Ce dreacu’! Adică lor să nu le iasă nimic din afacerea asta. Mai pune-ţi pofta-n cui, turcitule. Ce, nu ţi-a ajuns că ai călătorit prin ţări străine pe banii poporului. Păi, d’aia ţi-a dat ţie statu bani, să faci mofturi?

Având în vedere cele relevate, ar fi interesant de aflat, cum s-a concretizat sub raport jurnalistic călătoria lui Turcescu în Elveţia ca ataşat de presă pe lângă Ministerul Turismului.

E aproape de prisos să mai menţionăm că pe lista aia de jurnalişti cu diurnele de la MT pentru călătorii în stăinătate figurează toată presa centrală din România. Cam câte diurne face asta? Şi înmulţit cu câţi ani de promovare a turismului românesc peste hotare?