Arhivă pentru mai, 2013

Ghinion, ciobane, că te cheamă Becali și nu Bechtel

Ghinion, ciobane, că te cheamă Becali și nu Bechtel

Hai să comparăm două cazuri. Cazul Becali, cu schimbul de terenuri care a păgubit Statul Român cu 1 milion de dolari și Cazul Bechtel, care după zece ani în care compania familiei Bush nu a reușit să construiască decât vreo 50 de kilometrii de autostradă, a păgubit Statul Român cu vreo 2 MILIARDE DE EURO. 

Deci, cum stăm? În cazul Becali, Babiuc a înfundat pușcăria pentru că și-a pus semnătura pe act, deși avea aprobarea Consiliului Superior de Apărare. Anyway, abuz în serviciu în paguba Statului Român. Becali, la rândul său, intră și el la pârnaie – complicitate la abuz în serviciu, deși n-are nicio legătură cu serviciul, și practic, procurorii n-au reuși să demonstreze nimic, ori măcar să-i reproșeze ceva cât de cât rezonabil.

Acum, Bechtel. După cum spuneam, după 10 ani de frecat menta și încasat vreo 2 miliarde, Șova încă se chinuie să rezilieze contractul, pentru că acesta a fost întocmit atât de beton în dauna Statului Român, încât nu mai putem scăpa de el. Ok. Cine intră la pușcărie? Nimeni. Cine a semnat? Nu se știe. Cine a negociat? Nu se știe. Face Bechtel pârnaie pentru complicitate la abuz în serviciu, ca Becali? Nu.

Ei, atunci, bine.

Up Date, ora 9:42: Șova a reușit în sfârșit rezilierea contractului, după ce Statul Român a mai plătit penalități de 35 de MILIOANE DE EURO. În total, România a plătit 2,2 MILIARDE DE EURO pentru 52 de kilometrii de autostradă.

YEAH! IT'S REALLY GAY.

YEAH! IT’S REALLY GAY.

Și istoria propagandei homosexuale în România continuă, propagată de acest stupid Remus Cernea, care-și închipuie că îmbrățișarea curentelor culturale popularizate în lumea occidentală de către AUTORITATE prin intermediul organismelor de media este o virtute în sine. Acest lucru se întâmplă pentru că Remus Cernea e în general sărac cu duhul. ADICĂ E PROST.

De cealaltă parte, motivul pentru care în ultima vreme asistăm la o ACCENTUARE A PROPAGANDEI HOMOSEXUALE LA NIVEL GLOBAL este însă unul mult mai adânc și mai insidios, fiind legat de procesul de DEMANTELARE A RESORTURILOR CULTURALE ALE CIVILIZAȚIEI OCCIDENTALE,  la care contribuie nu doar PERVERSIUNEA SEXUALĂ, ci deopotrivă multiculturalismul, feminismul, corectitudinea politică, egalitarismul, discriminarea pozitivă, acțiunea afirmativă etc.

Abia luna trecută SUA a legalizat căsătoriile homosexuale, fiind urmată la scurtă distanță de către aliata

Even more GAY

Even more GAY

ei în procesul de dezorganizare a statelor naționale în Orientul Mijlociu, Franța. Drept răspuns față de această violare a tradiției culturale franceze, scriitorul Dominique Venner s-a împușcat în fața altarului Catedralei Notre-Dame din Paris. Gestul său a făcut imediat obiectul ridiculizării din partea unei vite isterice Femen, organizație   omniprezentă când e vorba despre batjocorirea opoziției față de presiunea exercitată de forțele globaliste.

SUA și Franța au fost imediat urmate de către Anglia, legea de legalizare a căsătoriilor homosexuale promovată de către premierul David Cameron trecând de Camera Comunelor.

Prin urmare, e clar. Procesul este unul global, iar România este supusă la o presiune concentrată exercitată de către o FORȚĂ MONOLITICĂ interesată ca populația lumii să adopte obiceiul de a STA ÎN GENUNCHI ÎN TIMP CE E FUTUTĂ-N CUR. 

Doi bărbați de culoare au măcelărit în Londra, în plină stradă, în miezul zilei, un tânăr soldat, în apropierea unei unități a Armatei Britanice. Cu mâinile pătate de sânge, unul dintre atacatori a ținut un monolog în fața camerei unui telefon mobil, prin care își justifica actul ca o răzbunare împotriva crimelor comise în țara lui care, aparent, nu e Marea Britanie, deși limbajul folosit îl identifică departe de a fi un imigrant.  Ucigașul și-a pigmentat discursul cu strigăte de preamărire a slavei dumnezeului său musulman. 

 

 

Ei bine, ce a înțeles Emil Hurezeanu din asta? Mie personal nu mi-a fost prea clar. Comentatorul de la Digi24 mi-a făcut impresia că marșa pe un soi de teorie a contaminării psihologice de la atentatele din Boston, făcând în același timp o stranie paralelă cu cazul Breivik, care în 2011 a comis două atentate în Oslo și pe insula Utoya, Norvegia, în urma cărora și-au pierdut viața 69 de tineri AUF, aripa tânără a Partidului Norvegian al Muncii, aflat la putere.

Nu e de mirare însă faptul că domnul Hurezeanu produce judecăți atât de laxe, comentariile sale înscriindu-se mai tot timpul în limitele tolerate de politicile mainstream ale Europei globale. Ele sugerează în general truisme pe care te aștepți să le auzi din gura unui politruc care rumegă talaș la televizor: VIOLENȚA E REA – PACEA E BUNĂ, URA E REA – IUBIREA E BUNĂ.  

În realitate, cele două cazuri nu au aproape nimic în comun, ba chiar natura lor este diametral opusă. Astfel, în timp ce măcelul din Woolwich e un exemplu a tot ceea ce are mai bun de oferit multiculturalismul care prin amestec etnic, rasial și cultural încearcă să distrugă statul național pentru a-l face mai disponibil globalizării, atacul de pe insula Utoya a fost exact opusul. Cazul Breivik a fost o reacție tocmai împotriva politicilor privind imigrația, care alienează cultura indigenă ce este forțată să înghită pe nemestecate culturi străine în numele toleranței și a bunei înțelegeri între popoare, toate îndesate la un loc într-un maglavais inform, nediferențiat.

Multiculturalismul, politicile de toleranță etnică și rasială au fost întotdeauna parte dintr-o falsă morală, în spatele căreia s-au ascuns  mereu politicile globaliste care se opun statului național. Această conspirație a dat roade în SUA care are în prezent un PREȘEDINTE ALOGEN. Dar situația e alta acolo. Pentru că, în definitiv, cine se mai poate numi american în afară de pieile roșii?

În Europa lucrurile sunt însă diferite. Culturile europene au rădăcini adânci care se întind până în antichitate. Și deși acestea au fost supuse la un proces continuu de distrugere sistematizată, încât steagul Sfântului George a trebuit să primească binecuvântarea liderului comunității musulmane locale înainte de a fi arborat  într-un oraș de provincie din Anglia, adevărul începe să iasă la iveală. Lumea devine tot mai conștientă de pericolul globalizării, care nu e nimic altceva decât o CENTRALIZAREA AUTORITĂȚII LA UN NIVEL SUPRASTATAL, CU MENIREA DE A ÎNFĂPTUI SFÂRȘITUL DEMOCRAȚIEI ÎN CIVILIZAȚIA OCCIDENTALĂ.  

 

Oricât mi-ar părea de ingrată postura de a cita dintr-o carte asupra căreia întreaga cultură occidentală, în bloc, și-a pus ANATEMA, etichetând-o drept un FALS GROSOLAN, nu pot să nu fiu frapat de concordanța dintre ceva scris acum peste 100 de ani și lucruri care se întâmplă în viața politico-economico-socială internă și internațională.

ÎNȚELEPTUL BĂSE AL SIONULUI

ÎNȚELEPTUL BĂSE AL SIONULUI

Mai ieri, proiectul băsist, marinăresc, de modificare a Constituției în sensul reducerii numărului de parlamentari la 300 și limitarea Parlamentului României la o singură cameră, a fost respins cu o largă majoritate, practic doar câinii PD-L continuând să se gudure la pulpana ochiosului Chiorâș Chiondorâș. Și nici nu se putea altfel, pentru că, firește, nu principiile democratice i-au îndemnat pe dragii noștri aleși să se opună unei asemenea prohibitive măsuri privind accesul la actul politic, care ar fi otrăvit și mai mult mediul democratic din această țară, ci interesul personal bazat pe oportunism meschin și ignar.

Dar ca să ne întoarcem la așa numita ȘARLATANIE ANTI-SEMITĂ, citez exact din textul întocmit, nu uitați, acum mai bine de UN SECOL:

10.15. …PRIN NOUA CONSTITUȚIE VOM REDUCE ASTFEL NUMĂRUL REPREZENTANȚILOR (parlamentari) LA MINIMUM, ASTFEL ÎNCÂT, PROPORȚIONAL, SĂ DIMINUĂM PASIUNILE POLITICE ȘI PASIUNEA PENTRU POLITICĂ. 

Și mai sus zice așa, legat de urmările restrângerii prerogativelor aleșilor parlamentari:

10.13 …FIREȘTE, AUTORITATEA PREȘEDINȚILOR VA DEVENI APOI ȚINTA ATACURILOR DE TOATE FELURILE, DAR NOI LE VOM PROCURA MIJLOACE DE AUTO-APĂRARE PRIN EXERCITAREA DREPTULUI DE APEL LA POPOR, PENTRU CA ACESTA SĂ DECIDĂ PESTE CAPETELE REPREZENTANȚILOR ALEȘI. ADICĂ APEL LA ACEEAȘI SCLAVI ORBI AI NOȘTRI – MULȚIMEA MAJORITARĂ. 

Oooooooooooooo! Ce se întâmplă? Am o revelație, ori mă înșeală ochii? Păi, nu ne amintim noi de mai vechea pasiune a președintelui marinal: APELUL LA POPOR! Cu referendumul lui unde întreba GHIORLANII dacă nu cumva vor o singură cameră parlamentară și diminuarea numărului de aleși, că tot e CRIZĂ și paraziții ăștia de politruci care sug sângele poporului iau banii pe degeaba.

Mare pișicher, chilugu’! MARE ChhhANALIE! 

29_Becali_Libertatea_2f04cb829f

Și zi așa, bade!

Jiji, cel mai iubit politician din România, de profesie cioban, intră trei ani la țuhaus pentru celebrul schimb de terenuri petrecut acum 16-17 ani, care a constituit debutul carierei sale de îmbogățit pe spinarea Statutului Român și a legilor sale corupte din domeniul fondului funciar care au umplut țara de latifundiari. Pe ghiolbanul cu oile îl urmează la răcoare Victor Babiuc, reprezentant de frunte al politicii românești în perioada orânduirii CDR, celebră pentru furtul generalizat care a dus în final la decesul PNȚCD, și un general necunoscut publicului larg.

Acum, discuțiile pe marginea subiectului sunt diverse. Cele mai relevante observă că, la fel ca în cazul Năstase, justiția a hotărât împotriva celor mai elementare norme de bun simț, nefiind foarte clar ce i se impută piosului Jiji. Că cei doi reprezentanți ai statului au păgubit interesul public cu semnătura lor, e clar. Dar atâta timp cât nu fost demonstrată vreo mită oferită de cioban caraghioșilor ăstora din armată, e de neînțeles ce i se reproșează. Infracțiunea se numește COMPLICITATE LA ABUZ ÎN SERVICIU, ceea ce e cum nu se poate mai amuzant, atâta timp cât pentru aceasta, onorabilul Jiji a primit 3 ANI DE BECI, în timp ce cei acuzați la propriu de abuz în serviciu au primit DOAR DOI.

Și, în definitiv, cum COMPLICITATE LA ABUZ ÎN SERVICIU? Păi ce, făcea și el, CIOBANUL, parte din respectivul serviciu? Și atunci? DE TOT RÂSUL!

Și mai amuzant e că Jiji nu regretă nimic decât faptul că s-a întors în țară de la Ierusalim unde s-a rugat la Dumnezeul evreu, și că n-a rămas europarlamentar ca să beneficieze de imunitate. În rest, conștiința nu-l mustră prea tare. Se văita idiotul că a intrat în politică și că de acolo i se trag toate, de parcă n-ar fi făcut-o pentru a trage mai abitir spuza pe turta sa. ”M-au sacrificat pentru MCV”,  se văita ghiorlanul, invocând sfinții și familia lui de măicuțe.

UITĂ-TE LA FEȚELE LOR

UITĂ-TE LA FEȚELE LOR

MASONERIA ÎNGROAPĂ ROMÂNIA – vă mai aduceți aminte de sloganul MISA. I-au terminat și pe ăștia.  

Un alt comentariu interesant a fost făcut de Lavinia Șandru care observa calitatea de mason a lui Victor Babiuc, remarcând caracterul extraordinar al întemnițării unui reprezentant al acestei CARAGHIOASE SOCIETĂȚI secrete, al cărei scop nu a fost niciodată foarte clar.

Ceea ce mi-a atras atenția însă, în legătură cu masonul Babiuc, a fost straniul atac de impotență mentală suferit de Petre Roman în direct la o televiziune de știri. Bietul fost prim-ministru nu înțelegea CUM A PUTUT FI CONDAMNAT BABIUC, când nu a fost determinat motivul pentru care a realizat abuzul în serviciu. ”Adică cum? A făcut schimbul fără niciun motiv, fără niciun câștig personal? Asta nu se poate”?

Da, tată, așa e! Dă bou la făcut, pentru nimic, și treaba justiției nu e să explice de ce ești matale corupt fără a avea niciun câștig. Dă bou, d’aia ești corupt și nu e datoria justiției să explice de ce ești UN ASEMENEA BOU!

În realitate, cred că treaba cu MASONERIA a început să-i dea fiori pe spinare domnului Petre Roman. Aoleu! Intră și ăștia la bulău? Păi, da, cam intră, acum la SFÂRȘITUL LUMII, când cei care au CONFECȚIONAT ESCROCHERIA DISOLUȚIEI GLOBALE A CIVILIZAȚIEI OCCIDENTALE  nu mai au nevoie de câinii care i-au slujit atâta vreme.

elders

O MINCIUNĂ PERICULOASĂ

 ”15.4 … VOM CREEA O MULTITUDINE DE LOJE MASONICE INDEPENDENTE ÎN TOATE ȚĂRILE LUMII, ȘI VOM ABSORBI ÎN ELE PE TOȚI CEI INFLUENȚI ÎN VIAȚA PUBLICĂ, ÎN ACESTE LOJE REGĂSINDU-NE PROPRIUL APARAT DE INFORMAȚII ȘI MIJLOACELE DE INFLUENȚĂ”.

” 15.5 CATEGORIA DE OAMENI CEA MAI DORNICĂ SĂ INTRE ÎN ACESTE SOCIETĂȚI SECRETE ESTE CEA A CELOR CARE SUNT GHIDAȚI DE PROPRIA ISTEȚIME, CARIERIȘTI, ȘI ÎN GENERAL OAMENI FRIVOLI CU CARE NU NE VA FI GREU SĂ COLABORĂM PENTRU A STRUNI MECANISMUL MAȘINĂRIEI CONCEPUTE DE NOI”. 

15.9 VOM EXECUTA MASONI ÎNTR-O ATÂT DE ABILĂ MANIERĂ, ÎNCÂT NICI CEI DIN ÎNFRĂȚIRE NU VOR SUSPECTA NIMIC. NICI MĂCAR VICTIMELE ÎNSELE NU VOR  ȘTI CĂ AU FOST CONDAMNATE LA MOARTE. (…) PRIN ASEMENEA METODE VOM ELIMINA ÎNSĂȘI DIN INTERIORUL MASONERIEI RĂDĂCINILE ORICĂRUI PROTEST”. 

The Rains of Castamere

Posted: mai 19, 2013 in hardcore cultura

HOMOUATU

Posted: mai 17, 2013 in categoria "cur cu ţâţe"
Etichete:,

Eu sunt un copil al anilor ’90. Imediat după revoluție, când cultura occidentală a invadat fosta țară comunistă, primul album pe care l-am ascultat a fost The Razor Edges al celor de la AC/DC. Aveam 14 ani, mi se umflaseră coaiele, îmi dăduseră tuleiele, mi se îngroșase vocea și răcneam prin casă, de unul singur, Thunderstruck, până când maică-mea țipa din bucătărie să dau muzica mai încet. După aia răcneam în șoaptă.
 

 
Destul de repede apoi am renegat toată cultura heavy metal, pentru că trei băieți din Aberdeen mă chemau: Come As You Are. Și o întreagă lumea s-a deschis în fața ochilor mei, plină de tineri furioși cu plete, cu barbă, cu voci guturale, dând glas întregii revolte adolescentine care clocotea în lăuntrul meu. Purtam haine rupte și murdare, păr nespălat și citeam Platon. Mai târziu ,reperele mele culturale au devenit grunge, Quentin Tarantino, Baudelaire și Dostoievski. Și coaiele îmi erau mai umflate ca niciodată.
 

 
Au trecut 20 de ani de atunci, și întreg testosteronul umanității a fost dizolvat într-o cultură de fătălăi fardați și târfe crăcănate. O puzderie de homalăi invadează acum tubul catodic, unii dintre ei  dând impresia că participă la o campanie de publicitate la pedofilie (vezi Justin Bieber). Pop-staruri masculine pozează în țâțele goale pe coperțile așa numitelor reviste pentru bărbați, care nu diferă cu nimic de cele pentru pederaști. O întreagă cultură de poponari promovată de un occident castrat și homosexual, condus de o autoritate coruptă și perversă care nu e interesată de virtuți, ci de slăbiciuni și modalitățile în care acestea pot fi exploatate în folosul înrobirii globale.
 

 
Curistul ăsta, pe nume Ouatu… e o poveste deja de luni de zile, pe care am evitat să o abordez dintr-o jenă fără margini. Căci, ce poate fi mai jenant decât un bou cu țâțe cântând ca un eunuc, scremându-se de parcă ar avea  îndesat în rect un bolovan de carieră plin de muchii ascuțite?

Ei bine, mai jenant poate fi un bou cu țâțe cântând ca un eunuc,  purtând decolteul epilat al unei rochii de cățea. Dumnezeule, CE AVORTON!