O colecție ambulantă de tatuaje nasoale. Inclusiv fața. Gen: „Te iubesc, Mimi!”, scris cu cerneală albăstruie pe muchia maxilarului inferior, de la crovul din bărbie până aproape de unchiul sub-auricular. Altfel, un specimen șleampăt, ciolănos fără a fi din cale afară de legat. Un cap turtit, accentuat de bărbia teșită, făcând ochelarii cu lentile circulare și rame subțiri să pară crăcănați la maxim spre a cuprinde dovleacul. Păr de culoare nedefinită, frezat cu castronul.

Probation, zice. Întâlnire cu ofițerul de eliberare condiționată. Eliberare condiționată pentru ce? Sentință pe viață. 99 de ani de închisoare. 99 de ani pentru ce? Bătaie la cârciumă. Nu înțeleg nimic. Ai luat sentință pe viață pentru un rahat de cafteală? Era pe vremea IPP, Inprisoment for Public Protection, ÎNCARCERARE PE TERMEN NEDETERMINAT în vederea protecție publicului. „De obicei se face 3 ani jumate. Dacă după 3 ani jumate n-ai ieșit, nu mai ieși niciodată. Eu am făcut 7 ani și s-a abrogat.” Mă simt în continuare în ceață. Nu-mi vine să cred că există o asemenea lege. „L-am lovit când era la pământ”. Și pentru asta faci 7 ani? Ce-a pățit celălalt? Fractură de maxilar, ruptură de pomete, locașul globului ocular fracturat. „Dar el m-a lovit primul. A FOST AUTOAPĂRARE! He glassed me„. Pe urmă l-a trântit la pământ și l-a călcat în picioare pînă l-a lăsat inconștient.

Încarcerearea pe terment nedeterminat a fost instituită în 2003 de către ministrul de Interne David Blunket și face parte din grupul de legi cu caracter obscur din Marea Britanie, de genul celei care definește CRIMA DE URĂ (Hate Crime) și Section 5 Public Order Act din 1986 care penalizează „distress-ul și pe baza căreia activistul anti-vegetarian care figurează pe web sub denumirea de Sv3rige a fost arestat în Londra pentru că a mâncat o bucată de carne crudă în public.

Justificarea pentru IPP a fost dată de presumția că există infractori a căror infracțiune nu presupune încarcerare pe viață, dar care sunt considerați prea periculoși pentru a fi eliberați. Care sunt normele pe baza cărora se stabilește că infractorul e prea periculos? Nu existe norme. Rămâne la aprecierea subiectivă a judecătorului. Astfel, Charlie Bronson, cel mai faimos deținut din Marea Britanie, suferă o încarcerare care la ora actuală numără peste 40 de ani, dintre care peste 30 i-a petrecut la carceră, pentru o crimă care inițial a presupus 7 ani de închisoare. Sau te pricopsești cu 99 de ani de închisoare pentru că te-ai bătut la cârciumă. Asta pentru că deși legea a fost abrogată, cei care au intrat sub jurisdicția ei au sentința comutată pe viață, uneori cu suspendare.

„Pe urmă, într-o zi mi-am uitat cheile în casă și pentru că ușa era deja încuiată am strigat la vecinul meu, care e dealer, să-mi arunce cheile lui pe fereastră”. Apoi s-a trezit cu ăștia doi haidamaci, unul înarmat cu un lanț de motocicletă, celălat în mână cu un satâr. Tată și fiu, amândoi drug crazed, care l-au confundat cu vecinul traficant și, probabil în sevraj, intenționau să-l jefuiască, să facă rost de niște marfă, să-și aline suferințele. I-a împrăștiat cu o bâtă de baseball, însuflețit de instinctele paterne, pentru că mate, my children are everything for me. I would die than let something happen to my children”. Și-n timp ce reflectez la faptul că tovarășulul asta are copii, îmi spune că așa l-au cârpit cu încă 10 luni la răcoare. Și ăia doi? „N-au pățit nimic, că erau mascați. Dar eu știu cine sunt, da’ n-am zis nimic. Im not a snitch. I don’t talk with the police”.  

 

 

Îi atrage atenția un abțibild lipit pe bara spate a ceva ce seamănă cu un bătrân Lotus Cortina. Doi delfini de o parte și de alta a unui scut „fier de călcat”, roșu cu înflirituri aurii. I se luminează fața și se trezeste gândind cu voce tare. „Cine o fi tovarășul”? Îmi arată delfinii. „A coat of arms”, zic. „Da. Scufundători”, zice. A trăit o viață în armată. Așa a ajuns aici, în sud. Dar acum se întoarce acasă. Belfast. „Războiul s-a terminat și, știi cum e, dorul de casă”. Mă gândesc să-i spun că războiul nu e chiar terminat. Doar ce-au omorât o jurnalistă acum câteva săptămâni. Dar nu zic nimic.

E protestant, dar asta n-a însemnat nimic pentru el niciodată. Știe adevărul și nu se ferește de el. Protestanții, o minoritate, poate mai puțin de un sfert din populație, au oprimat majoritatea catolică o istorie întreagă. „Dacă ești protestant, primești cele mai bune slujbe, ți se deschid toate porțile. Ești catolic, ești dat pe ușă afară”. Nu înțeleg nimic. Nu e democrație? Cum poate o minoritate să conducă majoritatea? „Acum i-au votat afară din sistem”, zice.”Dar înainte nu era așa. Și eu eram copil. Nu înțelegeam. Taică-meu zicea: ARDEI PE CATOLICI! Și așa făceam”.

Gravură din vremea Foametei Cartofului, James Mahony, 1847

La un moment dat pomenește de bunicul lui care e scoțian și atunci mă îmboldește să-i spun de irlandezul ăsta, CATOLIC, care mi-a povestit că protestanții la origine sunt de fapt scoțieni cu care englezii cuceritori au colonizat Irlanda ca să-i folosească drept masă de manevră împotriva populației băștinașe. Irlandezii, și așa săraci și amărâți, pestru că Irlanda a fost întotdeauna o țară săracă, s-au trezit cu proprietățile confiscate și date scoțienilor care, astfel, s-au constituit în casta conducătoare care a dominat Irlanda vreme de secole sub denumirea de protestanți. Zâmbește. Știe că așa e. „La școală nu ne-au învățat nimic. Nici istorie, nici religie. Nimic. A trebuit să învăț singur”. A trebuit să învețe singur despre dezbinarea care macină Irlanda de secole. Un singur lucru îi unește. URA DE ENGLEZI. Rememorează Foametea Cartofului, când Englezii au confiscat toată recolta sănătoasă și au lăsat Irlanda să moară de foame. Apoi Black & Tans, trupele paramilitare ale lui Winston Churchill, recrutate din rândurile criminalilor, trimise să lupte împotriva IRA și care s-au dedicat epurărilor etnice. Îi spun că nici Scoțienii nu-i au pe englezi mai la inimă. Mi-a povestit un inginer naval, englez cu o firmă de iahturi în Aberdeen, despre răceala cu care scoțienii îi tratează la modul general pe vecinii din sud. Râde cu toată gura, plin de satisfacție. „Așa e”, zice. „Nici scoțienii nu-i suferă”.

Mai târziu, în aceeași zi, dau peste un galez, și-i spun povestea Irlandei”. Dă din cap afirmativ și prorocește că odată și odată și Scoția și Irlanda și Țara Galilor vor fi independente. ȘI ACELA VA FI SFÂRȘITUL MARII BRITANII, o țară care se află în declin de când bătrânul bețiv și gogoman Winston Churchill a implicat Imperiul Britanic în Al Doilea Război Mondial.

Dar ce mi-a rămas în cap e cum sistemul educațional este pervertit într-o țară cucerită. Firește că nu i-au învățat nimic la școală. De ce ar fi făcut-o? Ca să recunoască crimele comise?!

Academicianul Dinu C. Giurescu a intrat în Parlamentul României cu scopul de a schimba Manualul de Istorie. S-a lovit de un zid de nepătruns și când și-a dat seama de zădărnicia gestului său, și-a dat demisia. Astăzi, Istoria Românilor e reprezentată de Împerecherea Traianului cu Cățeaua, monumentul de grobianism care tronează în fața Muzeului Național de Istorie din București, iar revista Historia nu mai știe cum să denigreze și să umilească moștenirea istorică și culturală a Poporului Român: Mihai Viteazul nu a câștigat, a pierdut la Călugăreni și Mircea Cel Bătrân a pierdut la Rovine și Țepeș a fost de tot rahatu și dacii erau niște țărani nespălați și rupți în cur. Ce-ți spune ție asta? Îți spune că ai fost invadat și cucerit. Când ai fost cucerit? Când ai intrat în m(UE), PROASTO! Să vezi acum țigănia cu care o să te colonizeze!

material publicat inițial în cotidianul Zi de Zi

Nu știu cum sunt alții, dar eu unul, binecuvântat cu experiența deopotrivă a binefacerilor comunismului cât și cu cele ale democrației, am fost crescut întru adorarea idealului de civilizație, cultură și prosperitate reprezentat de Europa occidentală. De la șopârlița pe care taică-meu o asculta în fiecare seară pe vremea răposatului, pâna la corifeii opiniei publice care au ocupat vreme de peste un sfert de veac primele rânduri reprezentând floarea intelighenție românești – o mână de oameni, nu mai mult, de să-i numeri pe degete – cu toții mi-au indus un sentiment de evlavie și smerenie față de cuceririle Vestului, în fața căruia rumânul de la granița Bizanțului trebuia să se prezinte umil și căciulit, precum iobagul cerșind clemență semețului boier.

1 Mai, la Londra

Așa se face că nu mică va să fie mirarea unuia care, întâmplător ajuns pe mult lăudatele meleaguri în care curge laptele și mierea, dă cu ochii de sinistra occidentală. Și nu

mă refer aici la statul asistat care, dincolo de asistența medicală cvasigratuită și cea socială de care beneficiază o categorie de suferinzi și defavorizați de soartă vădit îndreptățiți, cultivă și o întreabă populație de nespălați a căror principală ocupație e consumul și distribuția de droguri, prin care își completează veniturile generos oferite de stat pe cheltuiala publică. Așa numiții chavs, termen care în românește ar putea fi asimilat cu cel de treningari, dat fiind opțiunea vestimentară aleasă de această paticulară categorie socială: trening și la fotbal și la restaurant, și la bal și la spital. Sau puradei, cum s-ar zice aici la noi, în Ardeal, având în vedere că termenul e derivat din cel țigănesc însemnând plod.

Grenfell Tower, Londra

Și nu mă refer nici la bloacele comuniste care, vezi ‘mneata, nu au fost invenția lui Ceaușescu, cum eronat am fost noi lăsați să credem după Revoluție, ci a unui curent arhitectonic postbelic numit post-modernism, răspândit în toată Europa occidentală, furnizând baterii de grajduri pentru clasa muncitoare care ard ca o torță, de sus până jos, pentru că sunt construite pe o infrastructură de oțel cu pereți de polyester și gips carton care fac parfum din prefabricatele năpădite de igrasie ale lui Nea Nicu. Clădiri croite din topor, cu aer de cazemate, având darul de a te teleporta direct în anul curent 1984 sunt o altă capodoperă al acestui dezastruos curent arhitectonic.

Jeremy Corbin, liderul laburist, de 1Mai

Nu, mă refer aici la liderul celui de-al doilea partid ca mărime și influență la momentul actual în Marea Britanie care, de 1 Mai, când tot rumânul se duce la Vama Veche să facă prima baie din an în Marea Neagră, tovarăsul ăsta ținea un discurs în fața unei mulțimi de amețiți care agitau steaguri roșii imprimate cu secera și ciocanul și portrete cu Iosif Vissarionovici Stalin. STALIN! În inima Londrei! Dar nu e de mirare, pentru că Laburist, termen practic fără noimă în Limba Română, este rezultatul translației directe din Limba Engleză a cuvântului labour, de la Labour Party, însemnând muncă, forță de muncă, clasă muncitoare. Partidul Muncii și Al Muncitorilor, frate! Niște comuniști nenorociți…

… care cu un an înainte atacaseră un lacto bar în Londra intitulat Cereal Killer, pentru că vindea cu 2,50 lire bolul de cereale cu lapte, un preț inaccesibil pentru săracii Angliei, în opinia comunistoizilor. Tovarășe, 2,50 e o cafea în Anglia. Un English Breakfast, mic dejun tradițional, e cel puțin 4,50. Îmi spui tu mie că ajutorul social by default în Marea Britanie nu-i permite puradeului să-și cumpere mămăliga brâncula. Păi nu, dacă sparge toată leafa de la stat pe iarbă. Și ca să pună capac la toate, protestul cu torțe și capete de porc în proțap a fost organizat de un grup sugestiv intitulat Lupta de Clasă (Class War), concept care rumânului cu juma’ de veac petrecut în comunism i-ar face să i se zbată pleapa dreaptă, nu însă și englezului cu Stalin în suflet.

Și exemplele sunt fără sfârșit, de la graffiti cu pentagrama roșie chemând la unirea muncitorilor de pretutindeni, până la memorialul Reginei Victoria din fața Palatului Buckingam care etalează cu seninătate un monument de proletcultism, cu lei heraldici însoțind tovarășa cu secera și tovarășul cu ciocanul. Mergi pe stradă și, surprinzînd frânturi de conversații, dai peste un băiat de culoare care-i explică unui punck-ist cu nădragii cufuriți cum stă treaba cu egalitatea, omițând să precizeze că principiul egalității caracterizează sclavia, poate pentru că secțiunea lui rasială s-a obișnuit într-atât cu ea, încât i-a intrat în sânge. Un festival artistic universitar umple orașul cu afișe pe care stă proțăpit sloganul „NOI, POPORUL, SUNTEM MUNCA”, în timp ce presa stângistă britanică, reprezentată de publicații precum The Guardian și The Independent, dar nu numai – pentru că cu greu în ziua de azi ai putea determina care presă nu e stângistă în Europa Occidentală – saluta triumful comunismului din China până la Hollywood, în ziua în care Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, inaugura statuia lui Marx în Trier, celebrând 200 de ani de la nașterea bătrânului gogoman. Despre modul în care CRIMA DE GÂNDIRE și-a găsit loc în Dreptul Penal din Marea Britanie sub ridicola titulatură de crimă de ură (hate crime) va trebui să tratăm pe larg altădată.

 

Tovarășa cu secera

Până atunci însă, dacă v-ați luat concediu și v-ați săturat de litoralul românesc plin de manele, în iulie vă invităm la Londra, la Festivalul Marxismului 2018, unde veți putea sărbători ideile socialiste alături de bruneții de care e plin marxismul din insulă, la fel ca litoralul românesc. Ca să simțiți că ați intrat cu adevărat în Europa.

„De unde ești”? întreabă englezul, atunci când îți detectează un accent în vorbire. Apoi, aproape imediat, a doua întrebare e: „Și, cum ți se pare Anglia”? „Ca România”, vine răspunsul, surprinzător, deopotrivă pentru interlocutor, cât și pentru tine însuți.

Ciobul, Castravetele și Răzătoare văzute din Catedrala St. Paul

Turistul obișnuit, trecător prin Londra, își va aminti probabil de Westminster, Catedrala St. Paul, poate chiar City of London, cu monumentele de arhitectură modernă precum Ciobul, Castravetele și Răzătoarea, oportun intitulate spre a marca un prezent care arată ca o glumă în comparație cu un trecut glorios și, din nou surprinzător, disprețuit la el acasă. Te ții departe de East London și enclavele musulmane din Luton, Bradford, Dewsbury, Blackburn, Birmingham etc., unde bărbații umblă pe stradă în cămăși de noapte, iar muierile poartă costum de ninja, și vei putea să-ți conservi imaginea idilică despre occidentul mirabolant cu care te-au drogat timp de un sfert de veac profeții democrației de după decembrie ’89. Ajungi să câștigi însă o pâine pe drumuri, în ambientul profan de viață provincială, și fisurile încep să-și facă simțită prezența.

Sărăcie găsești pretutindeni

Într-un oraș aproape complet distrus de germani în Al Doilea Război Mondial, o stradă din centru pare proaspăt ieșită din

Corpus Hypercubus

bombardamente. Clădiri cenușii cu zugrăveala scorojită, uși bătute în cuie, ferestre acoperite de scânduri. O clădire monolitică cu arhitectură comunistoidă, marcă înregistrată 1984, pe sfert acoperită de placaje pe care scrie Revival Prayer Centre, coming soon de trei ani de zile. Mai încolo, singura clădire mai de doamne ajută, Teatrul Vechi, transformat în club de noapte, zace în părăsire de ani de zile după ce proprietarul a fost închis sub acuzația de facilitare a comerțului cu substanțe ilegale. Mânios pe consiliul local care refuză să-i mai dea aviz de funcționare, arabul amenință cu trasformarea clădirii în moschee. Schimbarea destinației imobilului nu i-ar ieși cu Teatrul Nou care e practic corpus hypercubus. Vis-a-vis, în Anglia House bate vântul pe trei etaje. Dai apoi peste spațiile comerciale goale, cu vitrine prăfuite, dovadă a economiei care duduie de-o ia dracu’ și, gata, te simți ca la mama acasă.

Revival cu tufiș crescut pe ziduri

Cu imaginea asta tatuată pe creier, după trei ani te întorci în țară și ai un ȘOC. Și nu pentru că Electrica ți-a tăiat curentul și ți-a reziliat contractul, după ce te-a dat în judecată și te-a executat silit pentru facturi neplătite pe 6 luni de zile, emise din burtă pe consum inexistent. Și nici pentru că porumbeii ți-au trâtit în balcon un strat de găinaț gros de 30 de cm. Nu! Ai un șoc pentru că, nu știu ce fac cu boschetarii pe Plaiurile Mioritice, dar aici nimeni nu zace în saci de dormit pe marginea trotuarului, cum vezi în Regatul Unit până și-n Bath, oraș care în România figurează pe primul loc în top 10 cele mai mai frumoase destinații turistice din Anglia. Și nimeni nu trăiește în cort bătut în cuie pe asfalt, taman în buricul târgului, cum vezi în Manchester și Londra. Londonezul le-a făcut o poză cu mobilul și s-a oțărât cortorarul la el. Grai nordic. Liverpool. Manchester. Migrează în turmă către sud, până ajung în Cornwall, Țara lui Dumnezeu, cel mai sărac district din Anglia și, de aceea, într-o oarecare măsură depopulat, încercând să atragă rezidenți cu locuințe gratuite. Și vin sărăntocii, în ciuda opoziției populației băștinașe care detestă manierele ghiorlănești, tipice caracterului nordic.

Cortorarii la Londra

Atrofierea sentimentului religios

Și diferențele frapante nu se termină aici. În Anglia, bisericile sunt ferecate cu lacătul. Dacă întrebi de ce, ți se răspunde că din cauza furturilor. Să fure ce, scaunele, că bisericile reformate sunt goale pe dinăutru? O universitate purtând numele „Saint Mark and Saint John” a fost redenumită oficial Marjon, după porecla dată de studenți, doar pentru a-i șterge rădăcinile creștine. De Sărbătorile de Iarnă, orașul n-are Pom de Crăciun, iar Noaptea de Înviere nu e nimic altceva decât un alt weekend de beție și destrăbălare. În loc de Crăciun și Înviere, englezul sărbătorește Halloween, iar pe 5 noiembrie e paranghelie mare în toată țara, cu ruguri aprinse arzând efigia lui Guy Fawkes, agentul catolic, torturat, spânzurat și tăiat bucăți pentru crima de a fi încercat să arunce în aer Palatul Westminster în numele Papei de la Roma. E ca și cum în România am sărbători țepele lui Țepeș.

Burn, motherfucker, Burn!

Ștergerea identității naționale

Dar nu doar creștinismul e atrofiat în sufletul englezului. Clădirile publice din Anglia nu afișează nicun simbol național, practic steagul Angliei găsindu-și loc doar la cârciumă. Ba chiar și acolo a fost interzis de către lanțul de pub-uri Wetherspoons, taman cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal, pentru că steagul ar fi „rasist” și „imperialist”, motivație care rumânului îi amintește de Ceaușescu și propaganda comunistă, anti-occidentală, astăzi paradoxal reciclată de muianul corporatist. În loc de Crucea Sfântului Gheorghe, Primăria, Consiliul Local, Universitatea, flutură alt stindard, despre a cărui omniprezență în Marea Britanie trebuie să dedicăm însă un articol separat.

 

În Marea Britanie, cu excepția autostrăzilor, toate drumurile sunt construite după un standard mai îngust care, la început, îți dă efectiv senzația că trebuie să te strecori cu mare grijă, dacă nu vrei să te trântești de mașina care se apropie din sens opus. Iar dacă vorbim de Cornwall și Devon, ceea ce în România s-ar numi drum județean are prostul obicei de-a se transforma în drum cu o singură bandă de circulație, ca un sens unic, dar drumul are dublu sens. Iar când camioneta, aka lorry, vine din sensul opus, trebuie să dai înapoi 50 de metrii și să intri într-o alveolă săpată în malul de pământ și gard viu, aka hedge, ca s-o lași să treacă. Și care e viteza maximă admisă pe așa minune de drum, oleacă mai lat decât mașina? 60 MILE/H! Iar într-o țară în care plouă ca la duș, drumurile astea n-au nici acostament, nici șanț de scurgere. La frate’miu, la Seleuș, unde nu este nici semnal Tv, nici semnal de telefonie mobilă, au trântit primul drum asfaltat acum juma’ de an. Un drum ca-n Cornwall, fără linie întreruptă pe mijloc, pentru că are mai degrabă o bandă și jumătate de circulație. Dar, frate, i-au trântit drumului, care nu e nimic altceva decât o limbă de asfalt în mijlocul câmpului, nu unul, ci două ditamai șanțurile, încât, dacă te întorci acasă noaptea târziu, mai pe trei cărări, riști să cazi dracului și să-ți rupi gâtul în vreunul din ele, că-i adânc ca un mormânt.

Take it slow

Ce să mai zic!? Casele în Anglia sunt toate la fel. O stradă întreagă cu clădiri de aceeași înălțime, același design pătrățos, toate vopsite în nunațe de gri și crem. Te întorci acasă, într-un oraș care și-a păstrat aerul clasic în ciuda faptului că a ars de câteva ori de-a lungul istoriei, și te simți ca-n Bruges, doar pentru că, „uite, că o casă e mai înaltă și ailaltă e mai scundă” și, în ciuda aspectului părăginit, una e verde și cealaltă albastră, și apoi e una roșie și alta portocalie. Și rămâi tablou, și zici: „Bă, da’ ce frumos e orașul nostru”!

 

 

După multă vreme, am făcut greșeala să-mi arunc privirea peste presa românească. Și ca să schimb tonul, am dat pe Hotnews, hub-ul de propagandă globalistă care cântă Internaționala la unison cu Digi24, Uniunea Soros România și colectivul de proaste care #REZIST pe feisbuci. Dar cred că eram plictisit de moarte, sau mă tăia căcarea… „gen”, pentru că am făcut scroll down peste toate știrile catastrofale românești care n-au aflat că Europa e într-o găoază și mai neagră ( la propriu, cu toată împerecherea inumană a lgbteilor cu harapii musulmani), și m-a pus dracu’ să mă opresc la un editorial al tovarășului ăsta, angajat cîine de pază al democrației la Hotnews, al cărui nume îmi scapă, dar pe care trebuie să-l știți pentru că a fost sidekick-ul lui Macovei ce-a stat de șase când campioana cotelor de refugiați a dat spargere la arhiva SIPA. Nu, că nu l-am citit, Doamne ferește, dar mi-au căzut ochii pe șapoul editorialului ce deplângea întinarea ideii PROGRESISTE DE A FI CONDUS DE PIZDE de către pușlamaua asta de Dragnea, ghiorlan de Teleorman, care știe să cânte și el Internaționala, așa mai manelistic, trăgându-se de țâțe ba cu feministele, ba cu islamistele, ba cu turco-tătara care dădea bine și-ntr-o parte și-n alta, de-a ajuns până și-n în presa troțkistă din Anglia care se umezește la zambilică de câte ori alogenii ajung să conducă Europa.

Dar ce voiam să spun? Ah, da! Prietenii mei care #REZIST pe feisbuci, trebuie să fiți atenți, fraților, de câte ori câte un european d’ăsta de Dâmbovița, care v-a vândut mizeria asta de troțkism rebranduit (m)UE, scoate câte o chestie din asta la modă la Internațională, cum ar fi, PROGRESISM. De ce? Pentru că termenul nu desemnează nimic altceva decât cumulul stângist occidental, de la Partidul Piraților, la comuniștii verzi de la Green Peace, întruchipând SINISTRA OCCIDENTALĂ, plină de socialiști, democrat-socialiști, marxiști, feminiști, lgbtiști, laburiști (care, nu va zis huhurezeanu, dar înseamnă MUNCITORI), troțkiști cu toții, punând mână de la mână întru’ împlinirea idealului marxist al SFÂRȘITULUI ISTORIEI, care nu e nimic altceva decât distrugerea definitivă a civilizației umane. Că așa a sfârșit și istoria Imperiului Roman, odată cu Imperiul Roman.

Amintiți-vă de huhurezeanu, această voce clară în actualitate care, mâncând căcat la Digi24, a scos-o pe nemestecate p’aia cu imposibilitatea judecăților obiective, care e direct din dobitocul de Marx care, neputând să explice calculul economic în economia socialistă, a inventat caracterul subiectiv al logicii, conform căruia în spatele oricărei judecăți se află interesul de clasă.

Așa că, fiți atenți la toți europenii ăștia la care vă închinați ca la icoane, cum combat ei bine la gazetă niște ciobani ca Dragnea. Pentru că târfele astea nu sunt cu nimic mai prejos într-ale ticăloșiei decât Tom Selleck de Teleorman. Sunt doar alți lupi în piele de oaie, cei drept mai fătălăi și mai papagali, pentru că găozarul dă acum bine pe afară, care v-au vândut troțkiadei internaționale ce vrea să corcească Europa, distrugând identitatea culturală a tuturor națiunilor, în vederea colectivizării populației mondiale în cooperativa asta numită globalizare, ce va să fie strunită de schimbătorii de bani ai Sionului.

Ca est-europeni cu o istorie zbuciumată populată cu episoade de robie, lupte nesfârșite pentru a scăpa de jugul robiei și, mai ales, înfrângeri, românii au fost dresați o întreagă istorie să idolatrizeze mirajul vest-european, ca ideal de dezvoltare, cultură și civilizație la care viermele balcanic de la granița Bizanțului trebuie să cadă în genunchi și să se închine precum păcătosul cel zdrențuit la icoana Preacuratei. Europa avea cu ce se lăuda. Revoluția Franceză, cea care a fluturat pentru prima dată în istoria lumii STINDARDUL ILUMINIST AL SOCIALISMULUI a precedat cu câteva secole „revoluția” comunistă din România care a avut nevoie de tancurile sovietice pentru a deschide mintea înapoiaților români către binefacerile înălțătoarelor idealuri jacobine, față de care Marxismul reprezintă o continuitate ideologică.

După decembrie ’89, intelighenția unei alte revoluții, cel puțin la fel de găunoasă precum precedenta, a contrapus strălucita democrație occidentală retrogradei dictaturi a cizmarului cu patru clase, fără a explica românului că iluștrii francezi continuă să celebreze ca zi națională Căderea Bastiliei, când gloata revoluționară a scăpat din ghearele monarhiei absolutiste doi pungași și un criminal, reprezentând întreaga populație a bastionului represiunii proletariatului francez.

Ziua Națională a Germaniei se sărbătorește pe data de 3 octombrie, când se poate comemora, după gustul fiecăruia, fie fondarea Republicii de la Weimar, fie Puciul de la Berărie, fie Noaptea de Cristal, fie căderea Zidului Berlinului. Republica de la Weimar a urmat Revoluției Germane, cunoscută de asemenea drept Revolta Spartacistă, prin care comuniștii germani au încercat transformarea Bavariei într-o REPUBLICĂ SOVIETICĂ, DUPĂ MODELUL BOLȘEVIC. Au eșuat după ce veteranii Primului Război Mondial i-au vânat și împușcat ca pe niște câini turbați pe liderii revoluționari, în majoritate evrei. Cinci ani mai târziu, tot pe 9 octombrie, Adolf Hitler dădea greș cu Puciul de la Berărie. 20 de ani mai târziu Joseph Goebbels a instrumentat Noaptea de Cristal, o altă istorie evreiască. Căderea Zidului Berlinului a marcat unificarea Germaniei care însă nici astăzi nu are constituție, deoarece pactul dintre Germania și Puterile Aliate la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial nu a fost niciodată semnat, ceea ce înseamnă de Germania nu și-a redobândit niciodată cu adevărat independența și suveranitatea, trupele de ocupație Americane rezidând și astăzi pe teritoriul ei, sub înșelătoarea titulatură de trupe NATO.

Astfel, dacă cineva se întreabă de ce Europa e măturată azi de violente demonstrații în care o adunătură de cripto-comuniști, troțkiști, sub titulatura Antifa, zbiară împotriva capitalismului, pentru egalitate, granițe deschise și colonizarea Europei cu țigănia islamică, răspunsul e 3 octombrie și Ziua Bastiliei.

Această Europă a fost vândută românilor ca ideal de cultură, civilizație și prosperitate atât de către o clasă politică închegată din membrii din eșalonul doi, trei, patru al PCR, cât și de către intelighenția revoluționară procesată la GDS sub abila îndrumare a tovarășului Silviu Brucan (născut Bruckner), în dubla sa calitate de evreu și cripto-comunist. INTEGRARE ÎN EUROPA suna sloganul, pentru că, vezi bine, România nu era în Europa, era pe Lună.

Zece ani mai târziu și unde sunt civilizația, cultura și prosperitatea europeană care ar fi trebuit să inunde Plaiurile Mioritice precum Dunărea la Porțile de Fier? Locul lor a fost luat de transformarea României într-o COLONIE DE CONSUM unde tot românul mănâncă și bea PE DATORIE ce se produce în Germania, Anglia, Franța, pentru că Europa Occidentală are nevoie de creștere economică într-un regim monetar inflaționist care amenință cu prăbușirea economiei globale. România nu are nevoie de creștere economică, pentru nu mai are economie iar românul, în căutarea unui loc de muncă, e menit să pribegescă prin Europa precum jidovul rătăcitor, în timp ce țara lui se umple de harapi, BECAUSE MIGRANT CRISIS.

Acesta este PROIECTUL EUROPEAN pentru care ratații Revoluției, acești Trahanache ai culturii și opiniei publice, vând Națiunea Română. Unde sunt astăzi cetepeii, liicenii, tismănenii, huhurezenii, patapievicienii și pleșenii, cu Pipidi, Mimidi, Fifidi și Fufudu, cu Pro -Democrația, Societatea Deschisă și toată fala cea vestită a SOROȘIADEI INTERNAȚIONALISTE care a măcinat vreme de un sfert de veac autoritatea politică, culturală și religioasă în România? V-a citit huhurezeanul din Allgemeine Zeitung despre TURCIREA GERMANIEI? Cum aproape un sfert din populația Germaniei e formată din alogeni. V-a spus Pipidi cu Fufudu de moschea națională a Franței cu 10% populație musulmană la care se adaugă țigănia africană migratoare plină de SIDA, malarie, holeră, hepatită, febră hemoragică, tifos, sifilis, meningită, tuberculoză, trichineloză, toxoplasmoză și dumnezeu mai știe ce? Tocmai ce-au descoperit că virusul Ebola rezistă în sperma bărbaților timp de trei ani. FUCKIN’ VOODOO MAGIC MAN!

Neagu Djuvara deplângea pierderea influenței în cultura mondială de către cultura franceză. Domnul meu, cu regret trebuie să vă informez că cultura franceză e moartă la ea acasă. Francezii tocmai ce-au votat un președinte care a declarat că NU EXISTĂ AȘA CEVA NUMIT CULTURĂ FRANCEZĂ! Franța are cea mai bună echipă africană de fotbal din lume care însă a pierdut Campionatul European la ea acasă. PARIS IST KAPUT!

16%-19% populație musulmană în Suedia care reușește performanța de a fi deopotrivă cea mai feministă țară din lume și CAPITALA EUROPEANĂ A VIOLULUI.

East London, tărâmul britanic al hijab-ului, înregistrează o epidemie a atacurilor cu acid, cu 454 de cazuri înregistrate în 2016.

Harapii se spală la cur, își clătesc gura și se mai spală puțin la cur la cișmea în inima Romei, al cărei primar, o muiere progresistă, a interzis consumul băuturilor alcoolice pe timpul verii în numele liniștii și siguranței publice.

Și lista e interminabilă.

Nu știu cum sunt alții, dar eu, dacă mi-ar fi spus bombonelul că odată cu integrarea în Europa, România se va integra și în Africa, aș fi zis: Nu, merci, mon cher! Îmi ajung țiganii noștrii, care sunt murdari și zdrențuiți și analfabeți și cerșetori și hoți, dar mai e până să dea cu bomba la concert sau să alerge petrecăreții pe străzi cu maceta, cum se întâmplă în inima Europei Occidentale.

Aceasta e integrarea europeană pe care toate autoritățile, deopotrivă politice și culturale au servit-o Poporului Român. EUROPA COPIILOR CONFISCAȚI DE CĂTRE STAT ȘI DAȚI SPRE ADOPȚIE UNOR CUPLURI DE HOMOSEXUALI! Ce-a avut de spus cetepeul când cetățeni români s-au trezit în astfel de situații în Norvegia, Finlanda, Anglia? „Păi, așa sunt legile acolo! Dacă nu-ți place, vino înapoi în România”. Că doar așa erau și legile în vremea lui Dej, când proletariatul confisca vaca, oaia, capra, potaia chiaburului sabotor care a supt sângele poporului, dar nu copiii, cetepeule, pentru că nici comunismul românesc de distrugere culturală și națională nu a atins culmile de demență ale troțkismului rebranduit globalizare pe care tu și șleahta ta de înțelepți l-ai servit românilor. BLESTEMAȚI SĂ FIȚI CU TOȚII!

A trebuit să ne integrăm în Europa pentru că România n-are drumuri. Da’ ai fost prietene în Devon să vezi că strada e lată cât mașina, că n-are nici acostament nici șanț de scurgere, într-o țară în care plouă tot anu’ ca la duș. Ai fost să vezi cum îți dispare brusc linia întreruptă de pe mijlocul drumului și două sensuri de circulație se transformă într-unul singur și din față îți vine un lorry/aka camionetă și trebuie să dai cu spatele 50 m ca să tragi într-o alveolă săpată în malul de pământ/aka hedge, special construită pentru asemenea cazuri. Poți conduce în felul ăsta 10 km și viteza maximă admisă e 60 mile/oră. 60 mile/oră dacă vrei să-ți treacă prin parbriz motocilistul cu Manet care claxonează de nebun când e să dea colțul să știi că vine și că se grăbește. V-au zis Mimidi și Pipidi de străzile din Devon? NU!?

Ei, poate v-au spus de betoanele din Birmingham, de arhitectura comunistoidă/aka post-modernistă din Plymouth. FORM FOLOWS FUNCTION e un concept arhitectonic aplicat la nivel global imediat după Al Doilea Război Mondial, ce a dat naștere în toată Europa unor grotescării monolitice menite să strivească sufletul.

Cât au spurcat europenii ăștia Casa Poporului lui Ceaușescu? Da’, prietene, ai văzut monumentele de arhitectură din Londra. NU, domnule, NU E TERMOCENTRALA DE LA TURCENI. E Tate Modern.

Cum numeau „revoluționarii” blocurile lui nea Nicu? Baterii de grajduri. Ai fost în Suedia prietene să vezi că o țară întreagă e construită așa, pentru că nimic nu e mai comunist pe lume decât Scandinavia.

John Ajvide Lindqvist, în debutul unui „roman de groază”, face o radiografie perfectă a acestei realități suedeze: „It makes you think of coconu-frosted cookies, maybe drugs. „A respectable life”. You think subway station, suburb. (…) People must live there, just like they do in other places. That was why it was built, after all, so that people would have somewhere to live.

It was not a place that developed organically. Here everything was carefully PLANNED from outset. (…)Earth coloured concrete buildings, scattered about in the green field. There was a town centre,(…) playgrounds (…) pedestrian-only walking paths.(…) Where the three-storeyed apartment buildings now stood there had been only forest before. (…) Only one thing was missing. A past (…)You were beyond the grasp of mysteries of the past; THERE WASN’T EVEN A CHURCH. 9000 INHABITANTS AND NO CHURCH. That tells you something about the modernity of the place, it’s RATIONALITY. It tells you something of how free they were from the ghosts of history and of terror. It explains in part how UNPREPARED THEY WERE.

Cei care atunci deplângeau distrugerea bisericilor monument de către demența urbanistică a lui Ceaușescu, acum SPURCĂ ORTODOXISMUL ROMÂNESC și tac mâlc când biserici istorice sunt dărâmate în Franța ca să facă loc la moschei.

Am fost trădați și am fost vânduți cu toții de către o clasă politică de ghiolbani needucați și o mână de mediocrități și impostori deghizați în oameni de cultură și corifei ai opiniei publice sub a căror influență a murit cultura română odată cu industria și agricultura. Un sfert de veac în care nu ne-am ales cu nimic altceva decât cu liiceni, patapievicieni, pleșeni, tismăneni, cetepei și unicul scriitor în viață al Neamului Românesc, autorul best-seller-ului De ce iubim țâțele”, Gregoire Ecrivain… pardon, Mircea Cărtărescu.

Vi s-a vândut gogorița că sublima Europă va eleva românul de la statutul lui de est-european călcat de huni, maghiari, turci, ruși, tătari, la cel de prosper și civilizat cetățean european, și toată asta de-a moca, de ochii lui frumoși. Nimic nu e de-a moca pe lumea asta decât SCLAVIA. Și aici ați ajuns cu toții: Robi prăduiți și-nstrăinați și aiurea și la voi în țară.

Națiune Română, odihnește-te în pace!

Acum două luni auzeam, cu întârziere de un an, despre promulgarea Legii Wiesel prin care adevărul istoric în România se stabilește prin dictat arbitrar, se îngheață cercetarea în domeniul istorie, se asasineză moral pentru a doua oară elitele culturale interbelice și, pentru prima dată din decembrie 1989, se pun RESTRICȚII DREPTULUI LA LIBERĂ EXPRIMARE. Era rezultatul unei împerecheri inumane între un comunist din tată în fiu de la Institutul de Studii Evreiești Eli Weasel și un cabotin politic care se cerea la Tel Aviv și se plimba pe la Comitetul Evreiesc American, poate poate o ajunge președinte, ignorând, nefericitul, problematica originii sale nesănătoase. Vezi dumneata, mangafaua e lipovean, ceea ce înseamnă un fel de rus, un stigmat cum nu se poate mai nefericit în ziua de azi când Rusia e singurul ghimpe din coasta caracatiței globalizării pe axa Washington – Tel Aviv care amenință să înghită lumea cu totul, să o digere și s-o evacueze prin dos, punând bomboana agricolă pe vârful grămezii de bălegar a umanității. Așa s-a ales Sasu președinte al României, văr de-al doilea al Angelei Merkel care e pe felie cu tot ce înseamnă globalizare, recte vânzare de țară și disoluție națională cu INVAZIA POPOARELOR MIGRATOARE care să pună cruce la toate.

Ei bine, se pare că toate acestea n-au fost deajuns ca să pună capac peste cosciugul în care se descompune hoitul mioritic. Ca să fim siguri că nu scapă nimeni, necrofagii și-au făcut apariția în țărișoara asta de rahat. Este vorba de nimeni altul decât Paul „THE VULTURE” (tradus Hoitarul în Cotidianul) Singer, acest șacal financiar internațional ale cărui tentacule sunt destul de zdravene ca să îngenunchează state naționale.

Acum poate 5 ani, sau mai bine, auzeam pentru prima dată de teroristul ăsta în reportajele lui Greg Palast, jurnalist de investigație care scria despre Singer și antichitățile lui în Congo, unde pramatia finanța organizații de luptă pentru drepturile homosexualilor pentru că avea de recuperat de la statul congolez o datorie suverană de 90 de milioane de dolari, pe care șacalul o cumpărase anterior de la creditori internațional cu vreo 20 de milioane, țintind un profit de peste 400%. Tot în Africa, Singer sechestrase o ambarcațiune istorică argentineană, un soi de corabie cu vâsle, sau ceva de genul ăsta, în contul datoriei Argentinei însumând 48,7 milioane de dolari, pe care Hoitarul o cumpărase aterior cu 1,4 milioane, intenționând un profit de 3000%.

Ei bine, nu mică mi-a fost mirarea să aflu că vampirul ăsta financiar este ACȚIONARUL MAJORITAR AL FONDULUI PROPRIETATEA, înființat cândva în vremuri imemoriale ca să despăgubească rumânii noștrii expropriați în vremea regimului comunit. Ei, așa a despăgubit de bine fondul ăsta, că „banii” au ajuns în buzunarele Hoitarului Singer care acum, scrie Cotidianul, țintește deființarea Fondului Proprietatea prin acțiuni de genul „vând cu stânga, cumpăr cu dreapta”, pentru că, ce dracu’ mai avem nevoie de țrăznaia asta după ce ne-a ajutat să cumpărăm miorița, să o mulgem și s-o futem de behăie până-i tăiem gâtul și ne facem șubă din pielea ei.

Asta se întâmplă în România în timp ce prostimea de pe feisbuci laudă Cioloșul, cum e el cel mai bun premier din istorie, de la Burebista în coace. Da’ ce a făcut dom’le, de-i așa de bun? Păi, uite că dă tare în sistemul ticăloșit și zboară la economic class. Ei, fenomenal! N-am mai văzut! Între timp, 75% din hrana care se consumă în țară e din import, 80% dintre firmele românești sunt deținute de entități străine care, de asemenea, se află în proprietatea a 20% din terenurile agricole din România, un teritoriu mare cât Moldova. Efectiv, se fură pământul de sub picioarele nărozilor ăstora și ei, ce fac? Laudă Cioloșul! Ei, atunci, rămâneți voi sănătoși!

ELI WIESEL SĂ VĂ JUDECE!…