A mai rămas în presă prostimea

Din ciclul, sunt o tută de presă și nu știu cine dracu’ mă ține în funcție, de data aceasta vă prezentăm Gândul cu:

Uleiul de măsline elimină pietrele de la vezica biliară și pe cele de la bilă

Acum, mă gândesc că ar putea fi vorba despre o altă bilă decât cea din vezica biliară. Cum ar fi spre exemplu bila pe care o poartă pe umeri autoarea acestui articol de înaltă valoare informațională, care probabil e plină de pietre, căci despre creier nu cred că mai poate fi vorba. Mai ales că uleiul de măsline face bine și la păr.

sunday song

comedie la sfârșit de săptămână

A mai rămas în presă prostimea

Am hotărât să deschid un topic pe această temă privitor la un fenomen pe care l-am observat de ceva vreme, dar l-am ignorat, considerându-l derizoriou. Este vorba despre numărul foarte mare de greșeli care apar pe site-urile de știri, dar mai ales pe cele ale celor două principale televiziuni de știri din România. Este aproape incredibil cât de prost se poate scrie pe portalurile Antenei 3 și al Realității Tv. Și nu e vorba de subtilități gramaticale cum ar fi prezența sau absența virgulei într-un anumit loc al frazei, ci pur și simplu de exprimări rizibile, cu cuvinte mâncate, cacofonii grosolane, sau fraze, pur și simplu, fără înțeles.

Fenomenul, după mine, este un simptom al crizei prin care trece presa românească afectată financiar, din care profesioniștii au plecat fie pentru că nu acceptau reducerile salariale, fie au fost eliminați de sistemul pilelor și cunoștințelor, ori cel clientelar, aservit politic, care se debarasează de individualități cu personalitate care nu acceptă statutul de executant fără conștiință.

Dacă e să vorbim de Tîrgu Mureș, un aspect pe care nimeni nu l-a amintit, este legat de demiterea lui Florentin Deac de la Cuvântu Liber care superviza textele scrise de unii dinozauri acționari ai ziarului, care nu doar că nu știu să folosească un calculator, dar textele lor sunt niște mostre de umor involuntar de tot hazul, care se perpetuează încă din vremea Stelei Roșii, așa cum reiese dintr-un articol de înaltă definiție jurnalistică de prin 1989, toamna, intitulat sugestiv: Fânurile sunt la adăpost.

Revenind la Antena 3 și Realitatea Tv, azi prezentăm:

”Diaconescu acuzat că ar fi cerut 25 de milioane de euro la un producător de bere”

Sinistrul Șeitan vă urează bun venit în Lumea Burni

Șeitan! WoW! Adică… Adică, WOW! Adică, nu vreau să spun că Șeitan e prost. Incredibil de prost! Nu! Aceasta ar fi o exagerare. Ceea ce vreau să spun e că pare prost. FOARTE PROST! Practic, ca să n-o mai lungim, pare a fi un adevărat idiot. Adică, despre cine vorbim aici? Păi, despre ăla care de dimineață a făcut o afirmație, la prânz, consilierul său personal a confirmat-o, iar seara Șeitan a demis-o, pentru că a exprimat păreri personale. WOW! Arată foarte prost! Prost cu CIOC!

Și acum, Șeitan did it again! ”Ceeeeeeee, 50 la o coadă e mult”? Nu, nu e mult, cu excepția cazului în care e vorba de un cârnat de 50 de pitici tropăind pe creierul greu încercat al ministrului Șeitan.
This is 2 stupid! 2 STUPID, DOG!

P.S. Dacă nu ați făcut-o până acum, citiți și Șomajul și  pensia de autor…

cântarea de duminică

http://www.youtube.com/watch?v=yNX3hQbSVmM&feature=search

De ce, Bote? De ce?

Probabil sunteți dintre cei prea ocupați și prea serioși pentru a știi că Bote, creatorul de chiloți, este protagonistul unui show tv în care o grămadă de parașute încearcă să-i câștige mâna, iar Bote se lasă greu.

Ei bine, de multă vreme se speculează asupra faptului că Bote n-ar fi nicidecum armăsarul viril și de succes la sexul frumos (pentru că nu e frumos să spui sexul slab, e frumos să spui sexul frumos) cum încearcă să pară, ci mai degrabă un poponar (pentru că nu e frumos să spui homalău) cu o slăbiciune pentru ”manichinii”  musculoși, epilați pe țâțe.

Ei bine (din nou), noua producție antenistă de tot rahatu’ s-ar putea să clarifice multe dintre speculațiile pe această temă. Și asta pentru că, într-o lume umană ideală – nu și a noastră –  în care sexele sunt categoric diferențiate, precum și în lumea animală, raportul dintre mascul și femelă este cel dintre un principiu activ, dominant și unul pasiv, dominat. Astfel, în jocul erotic, femela, sub influența complexului de inferioritate, preferă rolul pasiv, așteptând demersul erotic al mascului care să o investească libidinal și să o eleveze astfel în plan moral.

În consecință, așa cum este evident, show-ul cu Bote este un caz tipic de inversiune sexuală în care principiul viril, recte Bote, dacă nu vă era destul de clar până acum, în loc să joace rolul activ în ritualul erotic, este pasiv ca o muiere, respingând cochetă avansurile pretenenților, în acest caz, parașutele care, precum fluturașii, se înghesuie la floricică –  recte Bote, dacă sunteți în continuare confuzi cu privire la acest alambicaj psiho-dement – pervers sexual, de maximă audiență mediatică.

În concluzie, quod erat demonstradum, Bote e pe invers.

No angel, just murderer whore

În general, m-am abținut de-a lungul acestui blog să fac aprecieri critice la adresa femeilor, pentru a nu declanșa torentul acuzațiilor steriotipe de misoginism venite din partea duduilor rănite narcisic de absolut orice critică la adresa tagmei lor, și a bărbaților care se agață cu disperare de o imagine idealizată a femeii, în ciuda realităților contemporaneității. Numai ieri ce-am dat iama în branșa prostituatelor mediatice, și nu m-aș fi întors la subiecte conexe dacă n-aș fi dat peste această monstruozitate care, în opinia mea, te face să privești oarecum echivoc execuțiile prin lapidare din Orientul Mijlociu.

Este vorba de Nadja Benaissa, cetățean german de origine marocană, dacă nu mă înșel, membră a formației pop No Angels (no shit), care, deși cunoscând încă din 1999 infectarea sa cu virusul HIV, în perioada 2000-2004 a întreținut relații sexuale neprotejate cu trei bărbați, dintre care unul a raportat infectarea cu virusul mortal al imunodeficienței dobândite. În prezent, constituind subiectul unui proces în Germania, în urma căruia ar putea primi o pedeapsă între 6 luni și 10 ani de închisoare pentru vătămare corporală, ex- popstarul a declarat că ”îi pare rău și că nu a dorit să infecteze pe nimeni” cu virusul care-i otrăvește sângele.

Ei bine, o asemenea atitudine constitue în opinia mea circumstanțe agravante ale gestului. În conformitate cu complexul de culpabilitate care împiedică femeia să-și asume responsabilitatea pentru orice lucru negativ, există un comportament steriotipic al multor femei criminale care chiar și în fața celor mai evidente probe criminalistice, refuză să-și recunoască crima. Iar atunci când o fac, găsesc mereu stranii justificări morale dezincriminatoare. Îmi amintesc de un caz de la noi, în care o femeie care și-a executat bărbatul, zburându-i creierii în timp ce dormea cu o pușcă de vânătoare, a declarat în fața reporterilor de televiziune: ”El mi-a luat pușca, să mă apăr. Dacă nu mi-ar fi dat-o, ar fi trăit și azi”. Adică ”întotdeauna-i vina noastră, niciodată a muierii / revenim după pauză cu crima din Primăverii”.

Faptul că această femeie, care în cunoștință de cauza a infectat un bărbat cu o boală terminală, adoptă acum masca ignoranței și al inocenței, te face să te cutremuri de oroare în fața minciunii și fățărniciei care-i corupe sufletul. În opinia mea, această creatură se face vinovată nu de vătămare corporală, ci de tentativă de omor în circumstanțe agravante care, în cazul în care se va solda cu decesul victimei, ar trebui să o împiedice să mai vadă vreodată lumina zilei. Și sunt blând. În Afganistan nimeni n-ar mai fi întrebat-o ce n-a vrut și ce regretă.

Sunt o târâtură și mă mândresc cu asta

Personal, întotdeauna am fost de părere că revoluția sexuală a fost făcută de niște târfe care căutau o justificare morală a propriei pervertiri. Acum, când perioada hippy a trecut, iar sexul e un fel de comună realitate cotidiană care abia mai iese în evidență, fenomen care promite să se accentueze odată cu adoptarea la nivel legislativ a dreptului femeii de a umbla cu bustul gol pe stradă, asemeni bărbaților, la cererea unor suedeze feministe și, probabil, lezbiene, demersul mediocrităților feminine de a ieși în evidență ia forme tot mai… radicale. Adică, ”nu mai e deajuns să fiu o curvă, trebuie să ajung un pornostar”.

Trendul a pornit de la Pamela Anderson și, la vremea aceea, întâmplarea a îmbrăcat hainele unui accident. A urmat filmarea în infraroșu a lui Paris Hilton, personalitate feminină, aka – divă, remarcabilă prin prostie și, evident, prin faptul că are mulți bani. La limită, și dobândirea statului public al înregistrării a fost receptat ca un accident.

Ei bine, nu mai e cazul. Ultima așa zisă scăpare în mulțime a evoluțiilor intime ale ”the next rich bitch” ne-o aduce în prim plan pe Kim Kardashian, frumusețe cu un remarcabil posterior, precum o budincă, protagonista unui reality show, alături de întreaga ei familie de bogătani, care s-a bucurat de asemenea și de o execuție sângeroasă transmisă în direct într-unul dintre episoadele South Park. KILL THE PHONIES! KILL THE PHONIES!

Promovată prin diferite surse media ca o… scurgere (lick), în realitate înregistrarea se bucură de distribuție prin intermediul unuia dintre cei mai mari producători de materiale pornografice din America de Nord, dacă nu chiar din lume, Vivid Entertainment. Cum asemenea lucruri nu se fac, în lumea ”civilizată”, firește, decât în baza unui contract bine definit, putem spune că Kim Kardashian a dobândit statutul de târfă cu acte în regulă. Cu atât mai mult cu cât E. News a anunțat de curând că preocuparea curentă a tinerei…. ăăăăăăăăă…. DIVE este să întrețină relații sexuale cu mai mulți bărbați. Așa că papagalul cu care și-o trage în prezent să nu-și închipui că… DIVA… aspiră la o relație de durată. Nu încă. Așa pe la 30-35 de ani, când va dori să trântească un plod, poate. Dar în niciun caz mai devreme.

Puterea exemplului a fost atât de mare, încât fiica lui Morpheus, din blockbuster-ul Matrix, posesoare a statului de ”idiot on a loose”, a semnat cu Vivid pentru a fi protagonista unui film porno de-a dreptul, cu distribuție, regie și tot tacâmul, declarând că dorește să se bucure de același succes precum Kim Kardashian. De asemenea, ea și-a exprimat speranța că toată lumea va fi mândră de ea și o va susține în demersul ei.

Așa stând lucrurile, ceea ce nu înțeleg eu este ce mai așteaptă realitatea românească pentru emanciparea la acest nou statut al celebrității. Că doar târfe mediatice avem din plin, totuși, aparent încă inhibate.

Eu, când vreau să fluier a pagubă, mă duc la Oscar

Am scris o recenzie ”prietenoasă” acum ceva vreme pentru ”Eu, când vreau să fluier”… nu pentru că aș fi considerat filmul bun, ci pentru că nu m-a călcat pe nervi precum ultimele creații ale lui Mungiu, spre exemplu. Că acesta ar fi un film de valoare, n-am afirmat însă niciodată. Personal, consider că ”Eu, când vreau să fluier”… n-ar fi trebuit să primească niciodată niciun premiu, deși a luat Ursul de Argint la Berlin, din motive absconse pentru mine. Pentru că, la urma urmei, creația lui Florin Șerban e un film neremarcabil din punct de vedere estetic, cu actori neprofesioniști, care joacă neprofesionist, cu un scenariu subțirel. Mai mult, el marchează în mod dureros faptul că, odată cu moartea an de an a marilor actori români, formați în perioada comunistă, în urma lor nu se întrevede nimic, lucru care evidențiază în mod tragic caracterul distructiv al celor 20 de ani de democrație de cumetrie care a cultivat doar corupția, slăbiciunile manipulabile și non-valoarea care execută și nu discută, la absolut toate nivelurile, nu doar cel politic. Această țară se afundă tot mai mult într-o mediocritate în care impostura parvine, iar valoarea ratează, atâta timp cât alege să rămână aici, neavând curajul să-și încerce norocul pe alte meleaguri mai raționale. Ceea ce e, într-un fel, ce încearcă filmul românesc, căutând consacrarea în străinătate, pentru că în țară ea nu înseamnă nimic. Și dacă reușește, în ciuda criticilor, precum aceasta, atunci așa să fie.