Cronici britanice: România, 3 ani mai târziu

Posted: septembrie 10, 2018 in categoria cronici britanice

„De unde ești”? întreabă englezul, atunci când îți detectează un accent în vorbire. Apoi, aproape imediat, a doua întrebare e: „Și, cum ți se pare Anglia”? „Ca România”, vine răspunsul, surprinzător, deopotrivă pentru interlocutor, cât și pentru tine însuți.

Ciobul, Castravetele și Răzătoare văzute din Catedrala St. Paul

Turistul obișnuit, trecător prin Londra, își va aminti probabil de Westminster, Catedrala St. Paul, poate chiar City of London, cu monumentele de arhitectură modernă precum Ciobul, Castravetele și Răzătoarea, oportun intitulate spre a marca un prezent care arată ca o glumă în comparație cu un trecut glorios și, din nou surprinzător, disprețuit la el acasă. Te ții departe de East London și enclavele musulmane din Luton, Bradford, Dewsbury, Blackburn, Birmingham etc., unde bărbații umblă pe stradă în cămăși de noapte, iar muierile poartă costum de ninja, și vei putea să-ți conservi imaginea idilică despre occidentul mirabolant cu care te-au drogat timp de un sfert de veac profeții democrației de după decembrie ’89. Ajungi să câștigi însă o pâine pe drumuri, în ambientul profan de viață provincială, și fisurile încep să-și facă simțită prezența.

Sărăcie găsești pretutindeni

Într-un oraș aproape complet distrus de germani în Al Doilea Război Mondial, o stradă din centru pare proaspăt ieșită din

Corpus Hypercubus

bombardamente. Clădiri cenușii cu zugrăveala scorojită, uși bătute în cuie, ferestre acoperite de scânduri. O clădire monolitică cu arhitectură comunistoidă, marcă înregistrată 1984, pe sfert acoperită de placaje pe care scrie Revival Prayer Centre, coming soon de trei ani de zile. Mai încolo, singura clădire mai de doamne ajută, Teatrul Vechi, transformat în club de noapte, zace în părăsire de ani de zile după ce proprietarul a fost închis sub acuzația de facilitare a comerțului cu substanțe ilegale. Mânios pe consiliul local care refuză să-i mai dea aviz de funcționare, arabul amenință cu trasformarea clădirii în moschee. Schimbarea destinației imobilului nu i-ar ieși cu Teatrul Nou care e practic corpus hypercubus. Vis-a-vis, în Anglia House bate vântul pe trei etaje. Dai apoi peste spațiile comerciale goale, cu vitrine prăfuite, dovadă a economiei care duduie de-o ia dracu’ și, gata, te simți ca la mama acasă.

Revival cu tufiș crescut pe ziduri

Cu imaginea asta tatuată pe creier, după trei ani te întorci în țară și ai un ȘOC. Și nu pentru că Electrica ți-a tăiat curentul și ți-a reziliat contractul, după ce te-a dat în judecată și te-a executat silit pentru facturi neplătite pe 6 luni de zile, emise din burtă pe consum inexistent. Și nici pentru că porumbeii ți-au trâtit în balcon un strat de găinaț gros de 30 de cm. Nu! Ai un șoc pentru că, nu știu ce fac cu boschetarii pe Plaiurile Mioritice, dar aici nimeni nu zace în saci de dormit pe marginea trotuarului, cum vezi în Regatul Unit până și-n Bath, oraș care în România figurează pe primul loc în top 10 cele mai mai frumoase destinații turistice din Anglia. Și nimeni nu trăiește în cort bătut în cuie pe asfalt, taman în buricul târgului, cum vezi în Manchester și Londra. Londonezul le-a făcut o poză cu mobilul și s-a oțărât cortorarul la el. Grai nordic. Liverpool. Manchester. Migrează în turmă către sud, până ajung în Cornwall, Țara lui Dumnezeu, cel mai sărac district din Anglia și, de aceea, într-o oarecare măsură depopulat, încercând să atragă rezidenți cu locuințe gratuite. Și vin sărăntocii, în ciuda opoziției populației băștinașe care detestă manierele ghiorlănești, tipice caracterului nordic.

Cortorarii la Londra

Atrofierea sentimentului religios

Și diferențele frapante nu se termină aici. În Anglia, bisericile sunt ferecate cu lacătul. Dacă întrebi de ce, ți se răspunde că din cauza furturilor. Să fure ce, scaunele, că bisericile reformate sunt goale pe dinăutru? O universitate purtând numele „Saint Mark and Saint John” a fost redenumită oficial Marjon, după porecla dată de studenți, doar pentru a-i șterge rădăcinile creștine. De Sărbătorile de Iarnă, orașul n-are Pom de Crăciun, iar Noaptea de Înviere nu e nimic altceva decât un alt weekend de beție și destrăbălare. În loc de Crăciun și Înviere, englezul sărbătorește Halloween, iar pe 5 noiembrie e paranghelie mare în toată țara, cu ruguri aprinse arzând efigia lui Guy Fawkes, agentul catolic, torturat, spânzurat și tăiat bucăți pentru crima de a fi încercat să arunce în aer Palatul Westminster în numele Papei de la Roma. E ca și cum în România am sărbători țepele lui Țepeș.

Burn, motherfucker, Burn!

Ștergerea identității naționale

Dar nu doar creștinismul e atrofiat în sufletul englezului. Clădirile publice din Anglia nu afișează nicun simbol național, practic steagul Angliei găsindu-și loc doar la cârciumă. Ba chiar și acolo a fost interzis de către lanțul de pub-uri Wetherspoons, taman cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal, pentru că steagul ar fi „rasist” și „imperialist”, motivație care rumânului îi amintește de Ceaușescu și propaganda comunistă, anti-occidentală, astăzi paradoxal reciclată de muianul corporatist. În loc de Crucea Sfântului Gheorghe, Primăria, Consiliul Local, Universitatea, flutură alt stindard, despre a cărui omniprezență în Marea Britanie trebuie să dedicăm însă un articol separat.

 

În Marea Britanie, cu excepția autostrăzilor, toate drumurile sunt construite după un standard mai îngust care, la început, îți dă efectiv senzația că trebuie să te strecori cu mare grijă, dacă nu vrei să te trântești de mașina care se apropie din sens opus. Iar dacă vorbim de Cornwall și Devon, ceea ce în România s-ar numi drum județean are prostul obicei de-a se transforma în drum cu o singură bandă de circulație, ca un sens unic, dar drumul are dublu sens. Iar când camioneta, aka lorry, vine din sensul opus, trebuie să dai înapoi 50 de metrii și să intri într-o alveolă săpată în malul de pământ și gard viu, aka hedge, ca s-o lași să treacă. Și care e viteza maximă admisă pe așa minune de drum, oleacă mai lat decât mașina? 60 MILE/H! Iar într-o țară în care plouă ca la duș, drumurile astea n-au nici acostament, nici șanț de scurgere. La frate’miu, la Seleuș, unde nu este nici semnal Tv, nici semnal de telefonie mobilă, au trântit primul drum asfaltat acum juma’ de an. Un drum ca-n Cornwall, fără linie întreruptă pe mijloc, pentru că are mai degrabă o bandă și jumătate de circulație. Dar, frate, i-au trântit drumului, care nu e nimic altceva decât o limbă de asfalt în mijlocul câmpului, nu unul, ci două ditamai șanțurile, încât, dacă te întorci acasă noaptea târziu, mai pe trei cărări, riști să cazi dracului și să-ți rupi gâtul în vreunul din ele, că-i adânc ca un mormânt.

Take it slow

Ce să mai zic!? Casele în Anglia sunt toate la fel. O stradă întreagă cu clădiri de aceeași înălțime, același design pătrățos, toate vopsite în nunațe de gri și crem. Te întorci acasă, într-un oraș care și-a păstrat aerul clasic în ciuda faptului că a ars de câteva ori de-a lungul istoriei, și te simți ca-n Bruges, doar pentru că, „uite, că o casă e mai înaltă și ailaltă e mai scundă” și, în ciuda aspectului părăginit, una e verde și cealaltă albastră, și apoi e una roșie și alta portocalie. Și rămâi tablou, și zici: „Bă, da’ ce frumos e orașul nostru”!

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s