O colecție ambulantă de tatuaje nasoale. Inclusiv fața. Gen: „Te iubesc, Mimi!”, scris cu cerneală albăstruie pe muchia maxilarului inferior, de la crovul din bărbie până aproape de unchiul sub-auricular. Altfel, un specimen șleampăt, ciolănos fără a fi din cale afară de legat. Un cap turtit, accentuat de bărbia teșită, făcând ochelarii cu lentile circulare și rame subțiri să pară crăcănați la maxim spre a cuprinde dovleacul. Păr de culoare nedefinită, frezat cu castronul.
Probation, zice. Întâlnire cu ofițerul de eliberare condiționată. Eliberare condiționată pentru ce? Sentință pe viață. 99 de ani de închisoare. 99 de ani pentru ce? Bătaie la cârciumă. Nu înțeleg nimic. Ai luat sentință pe viață pentru un rahat de cafteală? Era pe vremea IPP, Inprisoment for Public Protection, ÎNCARCERARE PE TERMEN NEDETERMINAT în vederea protecție publicului. „De obicei se face 3 ani jumate. Dacă după 3 ani jumate n-ai ieșit, nu mai ieși niciodată. Eu am făcut 7 ani și s-a abrogat.” Mă simt în continuare în ceață. Nu-mi vine să cred că există o asemenea lege. „L-am lovit când era la pământ”. Și pentru asta faci 7 ani? Ce-a pățit celălalt? Fractură de maxilar, ruptură de pomete, locașul globului ocular fracturat. „Dar el m-a lovit primul. A FOST AUTOAPĂRARE! He glassed me„. Pe urmă l-a trântit la pământ și l-a călcat în picioare pînă l-a lăsat inconștient.
Încarcerearea pe terment nedeterminat a fost instituită în 2003 de către ministrul de Interne David Blunket și face parte din grupul de legi cu caracter obscur din Marea Britanie, de genul celei care definește CRIMA DE URĂ (Hate Crime) și Section 5 Public Order Act din 1986 care penalizează „distress-ul„ și pe baza căreia activistul anti-vegetarian care figurează pe web sub denumirea de Sv3rige a fost arestat în Londra pentru că a mâncat o bucată de carne crudă în public.
Justificarea pentru IPP a fost dată de presumția că există infractori a căror infracțiune nu presupune încarcerare pe viață, dar care sunt considerați prea periculoși pentru a fi eliberați. Care sunt normele pe baza cărora se stabilește că infractorul e prea periculos? Nu existe norme. Rămâne la aprecierea subiectivă a judecătorului. Astfel, Charlie Bronson, cel mai faimos deținut din Marea Britanie, suferă o încarcerare care la ora actuală numără peste 40 de ani, dintre care peste 30 i-a petrecut la carceră, pentru o crimă care inițial a presupus 7 ani de închisoare. Sau te pricopsești cu 99 de ani de închisoare pentru că te-ai bătut la cârciumă. Asta pentru că deși legea a fost abrogată, cei care au intrat sub jurisdicția ei au sentința comutată pe viață, uneori cu suspendare.
„Pe urmă, într-o zi mi-am uitat cheile în casă și pentru că ușa era deja încuiată am strigat la vecinul meu, care e dealer, să-mi arunce cheile lui pe fereastră”. Apoi s-a trezit cu ăștia doi haidamaci, unul înarmat cu un lanț de motocicletă, celălat în mână cu un satâr. Tată și fiu, amândoi drug crazed, care l-au confundat cu vecinul traficant și, probabil în sevraj, intenționau să-l jefuiască, să facă rost de niște marfă, să-și aline suferințele. I-a împrăștiat cu o bâtă de baseball, însuflețit de instinctele paterne, pentru că „mate, my children are everything for me. I would die than let something happen to my children”. Și-n timp ce reflectez la faptul că tovarășulul asta are copii, îmi spune că așa l-au cârpit cu încă 10 luni la răcoare. Și ăia doi? „N-au pățit nimic, că erau mascați. Dar eu știu cine sunt, da’ n-am zis nimic. I‘m not a snitch. I don’t talk with the police”.
Îi atrage atenția un abțibild lipit pe bara spate a ceva ce seamănă cu un bătrân Lotus Cortina. Doi delfini de o parte și de alta a unui scut „fier de călcat”, roșu cu înflirituri aurii. I se luminează fața și se trezeste gândind cu voce tare. „Cine o fi tovarășul”? Îmi arată delfinii. „A coat of arms”, zic. „Da. Scufundători”, zice. A trăit o viață în armată. Așa a ajuns aici, în sud. Dar acum se întoarce acasă. Belfast. „Războiul s-a terminat și, știi cum e, dorul de casă”. Mă gândesc să-i spun că războiul nu e chiar terminat. Doar ce-au omorât o jurnalistă acum câteva săptămâni. Dar nu zic nimic.
E protestant, dar asta n-a însemnat nimic pentru el niciodată. Știe adevărul și nu se ferește de el. Protestanții, o minoritate, poate mai puțin de un sfert din populație, au oprimat majoritatea catolică o istorie întreagă. „Dacă ești protestant, primești cele mai bune slujbe, ți se deschid toate porțile. Ești catolic, ești dat pe ușă afară”. Nu înțeleg nimic. Nu e democrație? Cum poate o minoritate să conducă majoritatea? „Acum i-au votat afară din sistem”, zice.”Dar înainte nu era așa. Și eu eram copil. Nu înțelegeam. Taică-meu zicea: ARDEI PE CATOLICI! Și așa făceam”.
Gravură din vremea Foametei Cartofului, James Mahony, 1847
La un moment dat pomenește de bunicul lui care e scoțian și atunci mă îmboldește să-i spun de irlandezul ăsta, CATOLIC, care mi-a povestit că protestanții la origine sunt de fapt scoțieni cu care englezii cuceritori au colonizat Irlanda ca să-i folosească drept masă de manevră împotriva populației băștinașe. Irlandezii, și așa săraci și amărâți, pestru că Irlanda a fost întotdeauna o țară săracă, s-au trezit cu proprietățile confiscate și date scoțienilor care, astfel, s-au constituit în casta conducătoare care a dominat Irlanda vreme de secole sub denumirea de protestanți. Zâmbește. Știe că așa e. „La școală nu ne-au învățat nimic. Nici istorie, nici religie. Nimic. A trebuit să învăț singur”. A trebuit să învețe singur despre dezbinarea care macină Irlanda de secole. Un singur lucru îi unește. URA DE ENGLEZI. Rememorează Foametea Cartofului, când Englezii au confiscat toată recolta sănătoasă și au lăsat Irlanda să moară de foame. Apoi Black & Tans, trupele paramilitare ale lui Winston Churchill, recrutate din rândurile criminalilor, trimise să lupte împotriva IRA și care s-au dedicat epurărilor etnice. Îi spun că nici Scoțienii nu-i au pe englezi mai la inimă. Mi-a povestit un inginer naval, englez cu o firmă de iahturi în Aberdeen, despre răceala cu care scoțienii îi tratează la modul general pe vecinii din sud. Râde cu toată gura, plin de satisfacție. „Așa e”, zice. „Nici scoțienii nu-i suferă”.
Mai târziu, în aceeași zi, dau peste un galez, și-i spun „povestea Irlandei”. Dă din cap afirmativ și prorocește că odată și odată și Scoția și Irlanda și Țara Galilor vor fi independente. ȘI ACELA VA FI SFÂRȘITUL MARII BRITANII, o țară care se află în declin de când bătrânul bețiv și gogoman Winston Churchill a implicat Imperiul Britanic în Al Doilea Război Mondial.
Dar ce mi-a rămas în cap e cum sistemul educațional este pervertit într-o țară cucerită. Firește că nu i-au învățat nimic la școală. De ce ar fi făcut-o? Ca să recunoască crimele comise?!
Academicianul Dinu C. Giurescu a intrat în Parlamentul României cu scopul de a schimba Manualul de Istorie. S-a lovit de un zid de nepătruns și când și-a dat seama de zădărnicia gestului său, și-a dat demisia. Astăzi, Istoria Românilor e reprezentată de Împerecherea Traianului cu Cățeaua, monumentul de grobianism care tronează în fața Muzeului Național de Istorie din București, iar revista Historia nu mai știe cum să denigreze și să umilească moștenirea istorică și culturală a Poporului Român: Mihai Viteazul nu a câștigat, a pierdut la Călugăreni și Mircea Cel Bătrân a pierdut la Rovine și Țepeș a fost de tot rahatu‘ și dacii erau niște țărani nespălați și rupți în cur. Ce-ți spune ție asta? Îți spune că ai fost invadat și cucerit. Când ai fost cucerit? Când ai intrat în m(UE), PROASTO! Să vezi acum țigănia cu care o să te colonizeze!
Nu știu cum sunt alții, dar eu unul, binecuvântat cu experiența deopotrivă a binefacerilor comunismului cât și cu cele ale democrației, am fost crescut întru adorarea idealului de civilizație, cultură și prosperitate reprezentat de Europa occidentală. De la șopârlița pe care taică-meu o asculta în fiecare seară pe vremea răposatului, pâna la corifeii opiniei publice care au ocupat vreme de peste un sfert de veac primele rânduri reprezentând floarea intelighenție românești – o mână de oameni, nu mai mult, de să-i numeri pe degete – cu toții mi-au indus un sentiment de evlavie și smerenie față de cuceririle Vestului, în fața căruia rumânul de la granița Bizanțului trebuia să se prezinte umil și căciulit, precum iobagul cerșind clemență semețului boier.
1 Mai, la Londra
Așa se face că nu mică va să fie mirarea unuia care, întâmplător ajuns pe mult lăudatele meleaguri în care curge laptele și mierea, dă cu ochii de sinistra occidentală. Și nu
mă refer aici la statul asistat care, dincolo de asistența medicală cvasigratuită și cea socială de care beneficiază o categorie de suferinzi și defavorizați de soartă vădit îndreptățiți, cultivă și o întreabă populație de nespălați a căror principală ocupație e consumul și distribuția de droguri, prin care își completează veniturile generos oferite de stat pe cheltuiala publică. Așa numiții chavs, termen care în românește ar putea fi asimilat cu cel de treningari, dat fiind opțiunea vestimentară aleasă de această paticulară categorie socială: trening și la fotbal și la restaurant, și la bal și la spital. Sau puradei, cum s-ar zice aici la noi, în Ardeal, având în vedere că termenul e derivat din cel țigănesc însemnând plod.
Grenfell Tower, Londra
Și nu mă refer nici la bloacele comuniste care, vezi ‘mneata, nu au fost invenția lui Ceaușescu, cum eronat am fost noi lăsați să credem după Revoluție, ci a unui curent arhitectonic postbelic numit post-modernism, răspândit în toată Europa occidentală, furnizând baterii de grajduri pentru clasa muncitoare care ard ca o torță, de sus până jos, pentru că sunt construite pe o infrastructură de oțel cu pereți de polyester și gips carton care fac parfum din prefabricatele năpădite de igrasie ale lui Nea Nicu. Clădiri croite din topor, cu aer de cazemate, având darul de a te teleporta direct în anul curent 1984 sunt o altă capodoperă al acestui dezastruos curent arhitectonic.
Jeremy Corbin, liderul laburist, de 1Mai
Nu, mă refer aici la liderul celui de-al doilea partid ca mărime și influență la momentul actual în Marea Britanie care, de 1 Mai, când tot rumânul se duce la Vama Veche să facă prima baie din an în Marea Neagră, tovarăsul ăsta ținea un discurs în fața unei mulțimi de amețiți care agitau steaguri roșii imprimate cu secera și ciocanul și portrete cu Iosif Vissarionovici Stalin. STALIN! În inima Londrei! Dar nu e de mirare, pentru că Laburist, termen practic fără noimă în Limba Română, este rezultatul translației directe din Limba Engleză a cuvântului labour, de la Labour Party, însemnând muncă, forță de muncă, clasă muncitoare. Partidul Muncii și Al Muncitorilor, frate! Niște comuniști nenorociți…
… care cu un an înainte atacaseră un lacto bar în Londra intitulat Cereal Killer, pentru că vindea cu 2,50 lire bolul de cereale cu lapte, un preț inaccesibil pentru săracii Angliei, în opinia comunistoizilor. Tovarășe, 2,50 e o cafea în Anglia. Un English Breakfast, mic dejun tradițional, e cel puțin 4,50. Îmi spui tu mie că ajutorul social by default în Marea Britanie nu-i permite puradeului să-și cumpere mămăliga brâncula. Păi nu, dacă sparge toată leafa de la stat pe iarbă. Și ca să pună capac la toate, protestul cu torțe și capete de porc în proțap a fost organizat de un grup sugestiv intitulat Lupta de Clasă (Class War), concept care rumânului cu juma’ de veac petrecut în comunism i-ar face să i se zbată pleapa dreaptă, nu însă și englezului cu Stalin în suflet.
Și exemplele sunt fără sfârșit, de la graffiti cu pentagrama roșie chemând la unirea muncitorilor de pretutindeni, până la memorialul Reginei Victoria din fața Palatului Buckingam care etalează cu seninătate un monument de proletcultism, culei heraldici însoțind tovarășa cu secera și tovarășul cu ciocanul. Mergi pe stradă și, surprinzînd frânturi de conversații, dai peste un băiat de culoare care-i explică unui punck-ist cu nădragii cufuriți cum stă treaba cu egalitatea, omițând să precizeze că principiul egalității caracterizează sclavia, poate pentru că secțiunea lui rasială s-a obișnuit într-atât cu ea, încât i-a intrat în sânge. Un festival artistic universitar umple orașul cu afișe pe care stă proțăpit sloganul „NOI, POPORUL, SUNTEM MUNCA”, în timp ce presa stângistă britanică, reprezentată de publicații precum The Guardian și The Independent, dar nu numai – pentru că cu greu în ziua de azi ai putea determina care presă nu e stângistă în Europa Occidentală – saluta triumful comunismului din China până la Hollywood, în ziua în care Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, inaugura statuia lui Marx în Trier, celebrând 200 de ani de la nașterea bătrânului gogoman. Despre modul în care CRIMA DE GÂNDIRE și-a găsit loc în Dreptul Penal din Marea Britanie sub ridicola titulatură de crimă de ură (hate crime) va trebui să tratăm pe larg altădată.
Tovarășa cu secera
Până atunci însă, dacă v-ați luat concediu și v-ați săturat de litoralul românesc plin de manele, în iulie vă invităm la Londra, la Festivalul Marxismului 2018, unde veți putea sărbători ideile socialiste alături de bruneții de care e plin marxismul din insulă, la fel ca litoralul românesc. Ca să simțiți că ați intrat cu adevărat în Europa.
„De unde ești”? întreabă englezul, atunci când îți detectează un accent în vorbire. Apoi, aproape imediat, a doua întrebare e: „Și, cum ți se pare Anglia”? „Ca România”, vine răspunsul, surprinzător, deopotrivă pentru interlocutor, cât și pentru tine însuți.
Ciobul, Castravetele și Răzătoare văzute din Catedrala St. Paul
Turistul obișnuit, trecător prin Londra, își va aminti probabil de Westminster, Catedrala St. Paul, poate chiar City of London, cu monumentele de arhitectură modernă precum Ciobul, Castravetele și Răzătoarea, oportun intitulate spre a marca un prezent care arată ca o glumă în comparație cu un trecut glorios și, din nou surprinzător, disprețuit la el acasă. Te ții departe de East London și enclavele musulmane din Luton, Bradford, Dewsbury, Blackburn, Birmingham etc., unde bărbații umblă pe stradă în cămăși de noapte, iar muierile poartă costum de ninja, și vei putea să-ți conservi imaginea idilică despre occidentul mirabolant cu care te-au drogat timp de un sfert de veac profeții democrației de după decembrie ’89. Ajungi să câștigi însă o pâine pe drumuri, în ambientul profan de viață provincială, și fisurile încep să-și facă simțită prezența.
Sărăcie găsești pretutindeni
Într-un oraș aproape complet distrus de germani în Al Doilea Război Mondial, o stradă din centru pare proaspăt ieșită din
Corpus Hypercubus
bombardamente. Clădiri cenușii cu zugrăveala scorojită, uși bătute în cuie, ferestre acoperite de scânduri. O clădire monolitică cu arhitectură comunistoidă, marcă înregistrată 1984, pe sfert acoperită de placaje pe care scrie Revival Prayer Centre, coming soon de trei ani de zile. Mai încolo, singura clădire mai de doamne ajută, Teatrul Vechi, transformat în club de noapte, zace în părăsire de ani de zile după ce proprietarul a fost închis sub acuzația de facilitare a comerțului cu substanțe ilegale. Mânios pe consiliul local care refuză să-i mai dea aviz de funcționare, arabul amenință cu trasformarea clădirii în moschee. Schimbarea destinației imobilului nu i-ar ieși cu Teatrul Nou care e practic corpus hypercubus. Vis-a-vis, în Anglia House bate vântul pe trei etaje. Dai apoi peste spațiile comerciale goale, cu vitrine prăfuite, dovadă a economiei care duduie de-o ia dracu’ și, gata, te simți ca la mama acasă.
Revival cu tufiș crescut pe ziduri
Cu imaginea asta tatuată pe creier, după trei ani te întorci în țară și ai un ȘOC. Și nu pentru că Electrica ți-a tăiat curentul și ți-a reziliat contractul, după ce te-a dat în judecată și te-a executat silit pentru facturi neplătite pe 6 luni de zile, emise din burtă pe consum inexistent. Și nici pentru că porumbeii ți-au trâtit în balcon un strat de găinaț gros de 30 de cm. Nu! Ai un șoc pentru că, nu știu ce fac cu boschetarii pe Plaiurile Mioritice, dar aici nimeni nu zace în saci de dormit pe marginea trotuarului, cum vezi în Regatul Unit până și-n Bath, oraș care în România figurează pe primul loc în top 10 cele mai mai frumoase destinații turistice din Anglia. Și nimeni nu trăiește în cort bătut în cuie pe asfalt, taman în buricul târgului, cum vezi în Manchester și Londra. Londonezul le-a făcut o poză cu mobilul și s-a oțărât cortorarul la el. Grai nordic. Liverpool. Manchester. Migrează în turmă către sud, până ajung în Cornwall, Țara lui Dumnezeu, cel mai sărac district din Anglia și, de aceea, într-o oarecare măsură depopulat, încercând să atragă rezidenți cu locuințe gratuite. Și vin sărăntocii, în ciuda opoziției populației băștinașe care detestă manierele ghiorlănești, tipice caracterului nordic.
Cortorarii la Londra
Atrofierea sentimentului religios
Și diferențele frapante nu se termină aici. În Anglia, bisericile sunt ferecate cu lacătul. Dacă întrebi de ce, ți se răspunde că din cauza furturilor. Să fure ce, scaunele, că bisericile reformate sunt goale pe dinăutru? O universitate purtând numele „Saint Mark and Saint John” a fost redenumită oficial Marjon, după porecla dată de studenți, doar pentru a-i șterge rădăcinile creștine. De Sărbătorile de Iarnă, orașul n-are Pom de Crăciun, iar Noaptea de Înviere nu e nimic altceva decât un alt weekend de beție și destrăbălare. În loc de Crăciun și Înviere, englezul sărbătorește Halloween, iar pe 5 noiembrie e paranghelie mare în toată țara, cu ruguri aprinse arzând efigia lui Guy Fawkes, agentul catolic, torturat, spânzurat și tăiat bucăți pentru crima de a fi încercat să arunce în aer Palatul Westminster în numele Papei de la Roma. E ca și cum în România am sărbători țepele lui Țepeș.
Burn, motherfucker, Burn!
Ștergerea identității naționale
Dar nu doar creștinismul e atrofiat în sufletul englezului. Clădirile publice din Anglia nu afișează nicun simbol național, practic steagul Angliei găsindu-și loc doar la cârciumă. Ba chiar și acolo a fost interzis de către lanțul de pub-uri Wetherspoons, taman cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal, pentru că steagul ar fi „rasist” și „imperialist”, motivație care rumânului îi amintește de Ceaușescu și propaganda comunistă, anti-occidentală, astăzi paradoxal reciclată de muianul corporatist. În loc de Crucea Sfântului Gheorghe, Primăria, Consiliul Local, Universitatea, flutură alt stindard, despre a cărui omniprezență în Marea Britanie trebuie să dedicăm însă un articol separat.
În Marea Britanie, cu excepția autostrăzilor, toate drumurile sunt construite după un standard mai îngust care, la început, îți dă efectiv senzația că trebuie să te strecori cu mare grijă, dacă nu vrei să te trântești de mașina care se apropie din sens opus. Iar dacă vorbim de Cornwall și Devon, ceea ce în România s-ar numi drum județean are prostul obicei de-a se transforma în drum cu o singură bandă de circulație, ca un sens unic, dar drumul are dublu sens. Iar când camioneta, aka lorry, vine din sensul opus, trebuie să dai înapoi 50 de metrii și să intri într-o alveolă săpată în malul de pământ și gard viu, aka hedge, ca s-o lași să treacă. Și care e viteza maximă admisă pe așa minune de drum, oleacă mai lat decât mașina? 60 MILE/H! Iar într-o țară în care plouă ca la duș, drumurile astea n-au nici acostament, nici șanț de scurgere. La frate’miu, la Seleuș, unde nu este nici semnal Tv, nici semnal de telefonie mobilă, au trântit primul drum asfaltat acum juma’ de an. Un drum ca-n Cornwall, fără linie întreruptă pe mijloc, pentru că are mai degrabă o bandă și jumătate de circulație. Dar, frate, i-au trântit drumului, care nu e nimic altceva decât o limbă de asfalt în mijlocul câmpului, nu unul, ci două ditamai șanțurile, încât, dacă te întorci acasă noaptea târziu, mai pe trei cărări, riști să cazi dracului și să-ți rupi gâtul în vreunul din ele, că-i adânc ca un mormânt.
Take it slow
Ce să mai zic!? Casele în Anglia sunt toate la fel. O stradă întreagă cu clădiri de aceeași înălțime, același design pătrățos, toate vopsite în nunațe de gri și crem. Te întorci acasă, într-un oraș care și-a păstrat aerul clasic în ciuda faptului că a ars de câteva ori de-a lungul istoriei, și te simți ca-n Bruges, doar pentru că, „uite, că o casă e mai înaltă și ailaltă e mai scundă” și, în ciuda aspectului părăginit, una e verde și cealaltă albastră, și apoi e una roșie și alta portocalie. Și rămâi tablou, și zici: „Bă, da’ ce frumos e orașul nostru”!
După multă vreme, am făcut greșeala să-mi arunc privirea peste presa românească. Și ca să schimb tonul, am dat pe Hotnews, hub-ul de propagandă globalistă care cântă Internaționala la unison cu Digi24, Uniunea Soros România și colectivul de proaste care #REZIST pe feisbuci. Dar cred că eram plictisit de moarte, sau mă tăia căcarea… „gen”, pentru că am făcut scroll down peste toate știrile catastrofale românești care n-au aflat că Europa e într-o găoază și mai neagră ( la propriu, cu toată împerecherea inumană a lgbteilor cu harapii musulmani), și m-a pus dracu’ să mă opresc la un editorial al tovarășului ăsta, angajat cîine de pază al democrației la Hotnews, al cărui nume îmi scapă, dar pe care trebuie să-l știți pentru că a fost sidekick-ul lui Macovei ce-a stat de șase când campioana cotelor de refugiați a dat spargere la arhiva SIPA. Nu, că nu l-am citit, Doamne ferește, dar mi-au căzut ochii pe șapoul editorialului ce deplângea întinarea ideii PROGRESISTE DE A FI CONDUS DE PIZDE de către pușlamaua asta de Dragnea, ghiorlan de Teleorman, care știe să cânte și el Internaționala, așa mai manelistic, trăgându-se de țâțe ba cu feministele, ba cu islamistele, ba cu turco-tătara care dădea bine și-ntr-o parte și-n alta, de-a ajuns până și-n în presa troțkistă din Anglia care se umezește la zambilică de câte ori alogenii ajung să conducă Europa.
Dar ce voiam să spun? Ah, da! Prietenii mei care #REZIST pe feisbuci, trebuie să fiți atenți, fraților, de câte ori câte un european d’ăsta de Dâmbovița, care v-a vândut mizeria asta de troțkism rebranduit (m)UE, scoate câte o chestie din asta la modă la Internațională, cum ar fi, PROGRESISM. De ce? Pentru că termenul nu desemnează nimic altceva decât cumulul stângist occidental, de la Partidul Piraților, la comuniștii verzi de la Green Peace, întruchipând SINISTRA OCCIDENTALĂ, plină de socialiști, democrat-socialiști, marxiști, feminiști, lgbtiști, laburiști (care, nu va zis huhurezeanu, dar înseamnă MUNCITORI), troțkiști cu toții, punând mână de la mână întru’ împlinirea idealului marxist al SFÂRȘITULUI ISTORIEI, care nu e nimic altceva decât distrugerea definitivă a civilizației umane. Că așa a sfârșit și istoria Imperiului Roman, odată cu Imperiul Roman.
Amintiți-vă de huhurezeanu, această voce clară în actualitate care, mâncând căcat la Digi24, a scos-o pe nemestecate p’aia cu imposibilitatea judecăților obiective, care e direct din dobitocul de Marx care, neputând să explice calculul economic în economia socialistă, a inventat caracterul subiectiv al logicii, conform căruia în spatele oricărei judecăți se află interesul de clasă.
Așa că, fiți atenți la toți europenii ăștia la care vă închinați ca la icoane, cum combat ei bine la gazetă niște ciobani ca Dragnea. Pentru că târfele astea nu sunt cu nimic mai prejos într-ale ticăloșiei decât Tom Selleck de Teleorman. Sunt doar alți lupi în piele de oaie, cei drept mai fătălăi și mai papagali, pentru că găozarul dă acum bine pe afară, care v-au vândut troțkiadei internaționale ce vrea să corcească Europa, distrugând identitatea culturală a tuturor națiunilor, în vederea colectivizării populației mondiale în cooperativa asta numită globalizare, ce va să fie strunită de schimbătorii de bani ai Sionului.
Ca est-europeni cu o istorie zbuciumată populată cu episoade de robie, lupte nesfârșite pentru a scăpa de jugul robiei și, mai ales, înfrângeri, românii au fost dresați o întreagă istorie să idolatrizeze mirajul vest-european, ca ideal de dezvoltare, cultură și civilizație la care viermele balcanic de la granița Bizanțului trebuie să cadă în genunchi și să se închine precum păcătosul cel zdrențuit la icoana Preacuratei. Europa avea cu ce se lăuda. Revoluția Franceză, cea care a fluturat pentru prima dată în istoria lumii STINDARDUL ILUMINIST AL SOCIALISMULUI a precedat cu câteva secole „revoluția” comunistă din România care a avut nevoie de tancurile sovietice pentru a deschide mintea înapoiaților români către binefacerile înălțătoarelor idealuri jacobine, față de care Marxismul reprezintă o continuitate ideologică.
După decembrie ’89, intelighenția unei alte revoluții, cel puțin la fel de găunoasă precum precedenta, a contrapus strălucita democrație occidentală retrogradei dictaturi a cizmarului cu patru clase, fără a explica românului că iluștrii francezi continuă să celebreze ca zi națională Căderea Bastiliei, când gloata revoluționară a scăpat din ghearele monarhiei absolutiste doi pungași și un criminal, reprezentând întreaga populație a bastionului represiunii proletariatului francez.
Ziua Națională a Germaniei se sărbătorește pe data de 3 octombrie, când se poate comemora, după gustul fiecăruia, fie fondarea Republicii de la Weimar, fie Puciul de la Berărie, fie Noaptea de Cristal, fie căderea Zidului Berlinului. Republica de la Weimar a urmat Revoluției Germane, cunoscută de asemenea drept Revolta Spartacistă, prin care comuniștii germani au încercat transformarea Bavariei într-o REPUBLICĂ SOVIETICĂ, DUPĂ MODELUL BOLȘEVIC. Au eșuat după ce veteranii Primului Război Mondial i-au vânat și împușcat ca pe niște câini turbați pe liderii revoluționari, în majoritate evrei. Cinci ani mai târziu, tot pe 9 octombrie, Adolf Hitler dădea greș cu Puciul de la Berărie. 20 de ani mai târziu Joseph Goebbels a instrumentat Noaptea de Cristal, o altă istorie evreiască. Căderea Zidului Berlinului a marcat unificarea Germaniei care însă nici astăzi nu are constituție, deoarece pactul dintre Germania și Puterile Aliate la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial nu a fost niciodată semnat, ceea ce înseamnă de Germania nu și-a redobândit niciodată cu adevărat independența și suveranitatea, trupele de ocupație Americane rezidând și astăzi pe teritoriul ei, sub înșelătoarea titulatură de trupe NATO.
Astfel, dacă cineva se întreabă de ce Europa e măturată azi de violente demonstrații în care o adunătură de cripto-comuniști, troțkiști, sub titulatura Antifa, zbiară împotriva capitalismului, pentru egalitate, granițe deschise și colonizarea Europei cu țigănia islamică, răspunsul e 3 octombrie și Ziua Bastiliei.
Această Europă a fost vândută românilor ca ideal de cultură, civilizație și prosperitate atât de către o clasă politică închegată din membrii din eșalonul doi, trei, patru al PCR, cât și de către intelighenția revoluționară procesată la GDS sub abila îndrumare a tovarășului Silviu Brucan (născut Bruckner), în dubla sa calitate de evreu și cripto-comunist. INTEGRARE ÎN EUROPA suna sloganul, pentru că, vezi bine, România nu era în Europa, era pe Lună.
Zece ani mai târziu și unde sunt civilizația, cultura și prosperitatea europeană care ar fi trebuit să inunde Plaiurile Mioritice precum Dunărea la Porțile de Fier? Locul lor a fost luat de transformarea României într-o COLONIE DE CONSUM unde tot românul mănâncă și bea PE DATORIE ce se produce în Germania, Anglia, Franța, pentru că Europa Occidentală are nevoie de creștere economică într-un regim monetar inflaționist care amenință cu prăbușirea economiei globale. România nu are nevoie de creștere economică, pentru nu mai are economie iar românul, în căutarea unui loc de muncă, e menit să pribegescă prin Europa precum jidovul rătăcitor, în timp ce țara lui se umple de harapi, BECAUSE MIGRANT CRISIS.
Acesta este PROIECTUL EUROPEAN pentru care ratații Revoluției, acești Trahanache ai culturii și opiniei publice, vând Națiunea Română. Unde sunt astăzi cetepeii, liicenii, tismănenii, huhurezenii, patapievicienii și pleșenii, cu Pipidi, Mimidi, Fifidi și Fufudu, cu Pro -Democrația, Societatea Deschisă și toată fala cea vestită a SOROȘIADEI INTERNAȚIONALISTE care a măcinat vreme de un sfert de veac autoritatea politică, culturală și religioasă în România? V-a citit huhurezeanul din Allgemeine Zeitung despre TURCIREA GERMANIEI? Cum aproape un sfert din populația Germaniei e formată din alogeni. V-a spus Pipidi cu Fufudu de moschea națională a Franței cu 10% populație musulmană la care se adaugă țigănia africană migratoare plină de SIDA, malarie, holeră, hepatită, febră hemoragică, tifos, sifilis, meningită, tuberculoză, trichineloză, toxoplasmoză și dumnezeu mai știe ce? Tocmai ce-au descoperit că virusul Ebola rezistă în sperma bărbaților timp de trei ani. FUCKIN’ VOODOO MAGIC MAN!
Neagu Djuvara deplângea pierderea influenței în cultura mondială de către cultura franceză. Domnul meu, cu regret trebuie să vă informez că cultura franceză e moartă la ea acasă. Francezii tocmai ce-au votat un președinte care a declarat că NU EXISTĂ AȘA CEVA NUMIT CULTURĂ FRANCEZĂ! Franța are cea mai bună echipă africană de fotbal din lume care însă a pierdut Campionatul European la ea acasă. PARIS IST KAPUT!
16%-19% populație musulmană în Suedia care reușește performanța de a fi deopotrivă cea mai feministă țară din lume și CAPITALA EUROPEANĂ A VIOLULUI.
Harapii se spală la cur, își clătesc gura și se mai spală puțin la cur la cișmea în inima Romei, al cărei primar, o muiere progresistă, a interzis consumul băuturilor alcoolice pe timpul verii în numele liniștii și siguranței publice.
Și lista e interminabilă.
Nu știu cum sunt alții, dar eu, dacă mi-ar fi spus bombonelul că odată cu integrarea în Europa, România se va integra și în Africa, aș fi zis: Nu, merci, mon cher! Îmi ajung țiganii noștrii, care sunt murdari și zdrențuiți și analfabeți și cerșetori și hoți, dar mai e până să dea cu bomba la concert sau să alerge petrecăreții pe străzi cu maceta, cum se întâmplă în inima Europei Occidentale.
Aceasta e integrarea europeană pe care toate autoritățile, deopotrivă politice și culturale au servit-o Poporului Român. EUROPA COPIILOR CONFISCAȚI DE CĂTRE STAT ȘI DAȚI SPRE ADOPȚIE UNOR CUPLURI DE HOMOSEXUALI! Ce-a avut de spus cetepeul când cetățeni români s-au trezit în astfel de situații în Norvegia, Finlanda, Anglia? „Păi, așa sunt legile acolo! Dacă nu-ți place, vino înapoi în România”. Că doar așa erau și legile în vremea lui Dej, când proletariatul confisca vaca, oaia, capra, potaia chiaburului sabotor care a supt sângele poporului, dar nu copiii, cetepeule, pentru că nici comunismul românesc de distrugere culturală și națională nu a atins culmile de demență ale troțkismului rebranduit globalizare pe care tu și șleahta ta de înțelepți l-ai servit românilor. BLESTEMAȚI SĂ FIȚI CU TOȚII!
A trebuit să ne integrăm în Europa pentru că România n-are drumuri. Da’ ai fost prietene în Devon să vezi că strada e lată cât mașina, că n-are nici acostament nici șanț de scurgere, într-o țară în care plouă tot anu’ ca la duș. Ai fost să vezi cum îți dispare brusc linia întreruptă de pe mijlocul drumului și două sensuri de circulație se transformă într-unul singur și din față îți vine un lorry/aka camionetă și trebuie să dai cu spatele 50 m ca să tragi într-o alveolă săpată în malul de pământ/aka hedge, special construită pentru asemenea cazuri. Poți conduce în felul ăsta 10 km și viteza maximă admisă e 60 mile/oră. 60 mile/oră dacă vrei să-ți treacă prin parbriz motocilistul cu Manet care claxonează de nebun când e să dea colțul să știi că vine și că se grăbește. V-au zis Mimidi și Pipidi de străzile din Devon? NU!?
Ei, poate v-au spus de betoanele din Birmingham, de arhitectura comunistoidă/aka post-modernistă din Plymouth. FORM FOLOWS FUNCTION e un concept arhitectonic aplicat la nivel global imediat după Al Doilea Război Mondial, ce a dat naștere în toată Europa unor grotescării monolitice menite să strivească sufletul.
Cât au spurcat europenii ăștia Casa Poporului lui Ceaușescu? Da’, prietene, ai văzut monumentele de arhitectură din Londra. NU, domnule, NU E TERMOCENTRALA DE LA TURCENI. E Tate Modern.
Cum numeau „revoluționarii” blocurile lui nea Nicu? Baterii de grajduri. Ai fost în Suedia prietene să vezi că o țară întreagă e construită așa, pentru că nimic nu e mai comunist pe lume decât Scandinavia.
John Ajvide Lindqvist, în debutul unui „roman de groază”, face o radiografie perfectă a acestei realități suedeze: „It makes you thinkof coconu-frosted cookies, maybe drugs. „A respectable life”. You think subway station, suburb. (…) People must live there, just like they do in other places. That was why it was built, after all, so that people would have somewhere to live.
It was not a place that developed organically. Here everything was carefully PLANNED from outset. (…)Earth coloured concrete buildings, scattered about in the green field. There was a town centre,(…) playgrounds (…) pedestrian-only walking paths.(…) Where the three-storeyed apartment buildings now stood there had been only forest before. (…) Only one thing was missing. A past (…)You were beyond the grasp of mysteries of the past; THERE WASN’T EVEN A CHURCH. 9000 INHABITANTS AND NO CHURCH. That tells you something about the modernity of the place, it’s RATIONALITY. It tells you something of how free they were from the ghosts of history and of terror. It explains in part how UNPREPARED THEY WERE.
Am fost trădați și am fost vânduți cu toții de către o clasă politică de ghiolbani needucați și o mână de mediocrități și impostori deghizați în oameni de cultură și corifei ai opiniei publice sub a căror influență a murit cultura română odată cu industria și agricultura. Un sfert de veac în care nu ne-am ales cu nimic altceva decât cu liiceni, patapievicieni, pleșeni, tismăneni, cetepei și unicul scriitor în viață al Neamului Românesc, autorul best-seller-ului „De ce iubim țâțele”, Gregoire Ecrivain… pardon, Mircea Cărtărescu.
Vi s-a vândut gogorița că sublima Europă va eleva românul de la statutul lui de est-european călcat de huni, maghiari, turci, ruși, tătari, la cel de prosper și civilizat cetățean european, și toată asta de-a moca, de ochii lui frumoși. Nimic nu e de-a moca pe lumea asta decât SCLAVIA. Și aici ați ajuns cu toții: Robi prăduiți și-nstrăinați și aiurea și la voi în țară.
Acum două luni auzeam, cu întârziere de un an, despre promulgarea Legii Wiesel prin care adevărul istoric în România se stabilește prin dictat arbitrar, se îngheață cercetarea în domeniul istorie, se asasineză moral pentru a doua oară elitele culturale interbelice și, pentru prima dată din decembrie 1989, se pun RESTRICȚII DREPTULUI LA LIBERĂ EXPRIMARE. Era rezultatul unei împerecheri inumane între un comunist din tată în fiu de la Institutul de Studii Evreiești Eli Weasel și un cabotin politic care se cerea la Tel Aviv și se plimba pe la Comitetul Evreiesc American, poate poate o ajunge președinte, ignorând, nefericitul, problematica originii sale nesănătoase. Vezi dumneata, mangafaua e lipovean, ceea ce înseamnă un fel de rus, un stigmat cum nu se poate mai nefericit în ziua de azi când Rusia e singurul ghimpe din coasta caracatiței globalizării pe axa Washington – Tel Aviv care amenință să înghită lumea cu totul, să o digere și s-o evacueze prin dos, punând bomboana agricolă pe vârful grămezii de bălegar a umanității. Așa s-a ales Sasu președinte al României, văr de-al doilea al Angelei Merkel care e pe felie cu tot ce înseamnă globalizare, recte vânzare de țară și disoluție națională cu INVAZIA POPOARELOR MIGRATOARE care să pună cruce la toate.
Ei bine, se pare că toate acestea n-au fost deajuns ca să pună capac peste cosciugul în care se descompune hoitul mioritic. Ca să fim siguri că nu scapă nimeni, necrofagii și-au făcut apariția în țărișoara asta de rahat. Este vorba de nimeni altul decât Paul „THE VULTURE” (tradus Hoitarul în Cotidianul) Singer, acest șacal financiar internațional ale cărui tentacule sunt destul de zdravene ca să îngenunchează state naționale.
Acum poate 5 ani, sau mai bine, auzeam pentru prima dată de teroristul ăsta în reportajele lui Greg Palast, jurnalist de investigație care scria despre Singer și antichitățile lui în Congo, unde pramatia finanța organizații de luptă pentru drepturile homosexualilor pentru că avea de recuperat de la statul congolez o datorie suverană de 90 de milioane de dolari, pe care șacalul o cumpărase anterior de la creditori internațional cu vreo 20 de milioane, țintind un profit de peste 400%. Tot în Africa, Singer sechestrase o ambarcațiune istorică argentineană, un soi de corabie cu vâsle, sau ceva de genul ăsta, în contul datoriei Argentinei însumând 48,7 milioane de dolari, pe care Hoitarul o cumpărase aterior cu 1,4 milioane, intenționând un profit de 3000%.
Ei bine, nu mică mi-a fost mirarea să aflu că vampirul ăsta financiar este ACȚIONARUL MAJORITAR AL FONDULUI PROPRIETATEA, înființat cândva în vremuri imemoriale ca să despăgubească rumânii noștrii expropriați în vremea regimului comunit. Ei, așa a despăgubit de bine fondul ăsta, că „banii” au ajuns în buzunarele Hoitarului Singer care acum, scrie Cotidianul, țintește deființarea Fondului Proprietatea prin acțiuni de genul „vând cu stânga, cumpăr cu dreapta”, pentru că, ce dracu’ mai avem nevoie de țrăznaia asta după ce ne-a ajutat să cumpărăm miorița, să o mulgem și s-o futem de behăie până-i tăiem gâtul și ne facem șubă din pielea ei.
Asta se întâmplă în România în timp ce prostimea de pe feisbuci laudă Cioloșul, cum e el cel mai bun premier din istorie, de la Burebista în coace. Da’ ce a făcut dom’le, de-i așa de bun? Păi, uite că dă tare în sistemul ticăloșit și zboară la economic class. Ei, fenomenal! N-am mai văzut! Între timp, 75% din hrana care se consumă în țară e din import, 80% dintre firmele românești sunt deținute de entități străine care, de asemenea, se află în proprietatea a 20% din terenurile agricole din România, un teritoriu mare cât Moldova. Efectiv, se fură pământul de sub picioarele nărozilor ăstora și ei, ce fac? Laudă Cioloșul! Ei, atunci, rămâneți voi sănătoși!
De fapt, e cu adevărat vorba aici despre națiune? Mai există națiune în ziua de azi, într-o lume globală condusă de bănci și corporații transnaționale care subminează suveranitatea națională prin măsuri administrative în lumea civilizată și direct cu bomba în găoazele planetei din Africa și Orientul Mijlociu? Mai poate națiunea să facă ceva, înglodată în datorii publice în baza cărora a fost redusă la statutul de șerbie, robind pentru cămătarii cu nasul mare din cartelul bancar transnațional? Mai ales o națiune ca România, care după un sfert de veac de democrație are un președinte neamț, un guvern format de câinele lui George Soros de la Les Amis d’Europe, 80% din companii deținute de entități străine, la fel ca și 20% din suprafața agricolă, un teritoriu cât Moldova. Nu, o națiune de șerbi precum românii nu mai contează.
Cum rămâne însă cu restul națiunilor? Cum rămâne cu occidentul mare și frumos, acest monument de cultură, civilizație și prosperitate la care rumânii au fost dresați să se închine și să se umilească precum o gloată de țărani analfabeți, căciuliți și cocoșați când trece caleașca grofului.
Franța, vasal al SUA, implicată în ingineria geopolitică americană de distrugere sistematică a națiunilor musulmane din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, în situație în care are 10% populație islamică. Rezultatul: crime în masă, una mai grotescă decât alta, în capitala, Paris, de ziua națională în Nice, în biserică, pe stradă, pretutindeni. Practic, Franța a experimentat mai multe atacuri teroriste în regimul Hollande, acest Goe al politicii fanceze, decât în secolul anterior. Răspunsul autorităților? „Francezii trebuie să învețe de acum să trăiască cu terorismul”, după cum elocvent s-a exprimat prim-ministrul, Manuel Valls, o vită cel puțin la fel de mare ca Francois Hollande. După care 30 de primari super-tari au hotărât că aceste crime odioase merită o ripostă pe măsură și au hotărât să interzică femeile prea îmbrăcate pe plajă. Surprinzător, dobitocul de Valls susține măsura, preferând în locul pijamalei burkini, țâțele dezgolite ale Marianei, o parașută simbol al Revoluției Franceze, pictată de Delacroix într-un moment de scrânteală propagandistică. Pentru că ȚÂȚELE HRĂNESC POPORUL! Pe bune! Nu glumesc! Exact așa s-a exprimat handicapatul.
În Franța conduc socialiștii.
Germania este țara europeană care a primit cei mai mulți emigranți musulmani proveniți din țările Africane și Asiatice destabilizate de intervenționismul american la care, firește, Germania a contribuit așa cum se cuvine unui vasal credincios. Rezulatul? Un val de violuri și molestări sexuale, unele dintre ele în masă, așa cum s-a întâmplat în Koln, în noaptea de Anul Nou. Răspunsul autorităților? Femeile trebuie să păstreze un braț distanță față de bărbați. Identitatea etnică a acestor bărbați nu a fost, firește, precizată, ca să nu se simtă harapii ofensați. Pe lângă asta, Germania are o uriașă comunitate turcă, profund atașată sentimentului național… turc, nu german, așa cum au dovedit demonstrațiile în masă de susținere a lui Erdogan, după lovitura de stat eșuată. Copleșită de haita de turci fluturând steaguri roșii (comunism?) cu semilună, o BABĂ DENAZIFICATĂ a început să zbiere, în prostia ei, FASCISM, reflectând extensia procesului de de-naționalizare a culturii germane. Nu, vaco, ăia nu’s fasciști. Sunt turci, mândrii de turcirea lor, în timp ce tu ești o babă denazificată, spălată pe creier de Internațională, ca să-ți abandonezi neamul și țara și s-o predai hoardelor migratoare, la fel cum în antichitate goții s-au cufurit și au spălat putina în fața puzderiei hune.
Angela Merkel e un fost activist comunist din Germania de Est.
Suedia, exponent al civilizației nordice, obiect de idolatrizare pentru prostimea românească, este țara europeană care a primit cei mai mulți imigranți musulmani raportat la populația de doar 8 milioane. Rezultatul? Suedia este țara cu cea mai înaltă rată a violurilor din Europa (unele voci spun din lume), raportând o creștere a acestora, față de anii ’70, de 1400%.
Suedia e condusă de un guvern care s-a declarat oficial FEMINIST.
Marea Britanie este singura țară din Europa care în aceste vremuri de degringoladă politică, socială și economică a manifestat un surprinzător moment de celeritate și a hotărât să abandoneze proiectul european de globalizare, menit să prăbușească global cultura Europeană. Firește, nu grație elitelor politice și culturale care sunt vândute și aici, ca pretutindeni, ci a poporului, care poate pentru prima dată în istoria europeană, în ciuda muntelui de propagandă globalistă, a hotărât împotriva propriei sinucideri. Și când spun popor, mă refer la englezi, care în ciuda calamităților naționale reprezentate de Winston Churchill, groparul Imperiului Britanic și Maggy Thatcher, cioclul industriei grele britanice, și-au amintit că au fost cândva un neam de cuceritori care dictau altora politici globale, nu primeau ordine de la conțopiști de Bruxelles și Luxemburg. Pentru că scoțieinilor, odată cuceriți, mereu cuceriți, le e indiferent că pupă pantoful la Westminster sau la Bruxelles, atâta timp cât mita globală curge către visteria statului care trebuie să subvenționeze pe cheltuiala publică o economie cvasi-inexistentă. Cât despre irlandezi, ăștia trebuie să fie un fel de rumâni, Irlada atacând cu recurs o decizie recentă a Comisiei Europene care obligă Appel să plătească 13 miliarde taxe de care guvernul irlandez, în mărinimia lui, s-a gândit să-i scutească pe corporatiștii cu telefoane. ÎNȚELEGI? NU APPLE A FĂCUT RECURS. IRLANDA A FĂCUT RECURS, CĂ NU VREA BANII, în situația în care al doilea „i” din PIIGS o reprezintă.
În această situație, se mai îndoiește cineva că democrația europeană nu e nimic altceva decât o colosală șarlatanie care prin separarea puterilor în stat a reușit completa disoluție a autorității acestuia, făcând loc intereselor transnaționale ale COMPLEXULUI CORPORATIST GLOBAL, care de la butoanele Rezervei Federale americane și ale Băncii Reglementelor Internaționale dirijează prăbușirea controlată a civilizației occidentale?
Dacă da, atunci sunteți niște imbecili și VĂ MERITAȚI SOARTA.
Trebuie să recunosc surprinderea pe care am avut-o descoperind povestea asta aproape un an mai târziu. Pus în fața faptului împlinit și frapat de aerul de ridicol și absurditate al întregii daravele, ajungi să te minunezi de prefacerile fundamentale care au loc în biata țărișoară în absența ta. Și ajungi să te întrebi dacă nu cumva rumânul care mai sălășluiește acolo, îndobitocit de o cultură media de divertisment grosier și presă de coțcării politice, e la fel de pasiv și ignorant ca și tine în privința schimbării la față a lumii în care trăiește și care aduce tot mai mult cu vremuri pe care le credeam de mult și definitiv apuse.
Legea 217 din 30.07.2015 a venit ca și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului, numărul 31 din 2001, cunoscută ca actul normativ prin care numele Ion Antonescu a fost interzis în spațiul public românesc. Și pentru că mizeria asta nu a fost de ajuns, un grup de neica nimeni liberali condus de ratatul Numero Uno al vieții politice românești, Crin Antonescu, au însărcinat UN BOLȘEVIC al institutului de studii evreiești al lui Elie Weisel cu scrierea unei legi care să FALSIFICE ISTORIA ROMÂNIEI, SĂ INTERZICĂ DREPTUL LA LIBERĂ EXPRIMARE ȘI SĂ ASASINEZE MORAL VALORI ALE CULTURII ȘI ISTORIE ROMÂNIEI, totul dintr-o singură lovitură.
Răspunsul vine de la Crin Antonescu, cel are a fost vârful de lance al propunerii legislative din 2013, făcută, se zvonește, pe fondul unei dezavuări tacite a politicianului român la Tel Aviv și Washington, din motive necunoscute. Probabil pentru că e lipovean. Vezi dumneata, Moș Ene al politicii românești nutrea de pe atunci gânduri de preamărire și pregătea terenul pentru viitoarea candidatură la președinția României. Drept răsplată pentru zelul dovedit, în mai 2014 Antonescu a primit o invitație din partea American Jewish Commitee, la un simpozion pe tema recrudescenței anti-semitismului în Europa, pe care Antonescu, ca musca-n lapte, slugarnic se angajase cu un an înainte să-l combată preventiv în România prin Legea Weisel. Delegația s-a dovedit de rău augur, momentul reprezentânt începutul sfârșitului carierei acestui CABOTIN POLITIC care, rând pe rând, a pierdut președinția Senatului, președinția PNL și visata președinție a României, în prezent aflându-se eșuat undeva pe centura politicii românești, dacă nu cumva o fi dat între timp ortul popii
Conexiunea Weasel, Institutul Weisel
Elie Weisel este un evreu de origine română, supraviețuitor al lagărului de concentrare de la Buchenwald, unde nu i s-a putut dovedi prezența decât printr-o fotografie în care apare și Samuel Jakubowits, evreu deportat din Maramureș, care a declarat că Lazar Wiesel care apare în fotografie nu e același cu Elie Weisel al nostru.
Alexandru Florian este un comunist român de origine evreiască, fiul lui Radu Florian, așa cum am spus, ideolog marxist-leninist, de asemenea evreu. Deci, EVREI COMUNIȘTI DIN MOȘI-STRĂMOȘI, UN INSTITUT DE STUDII EVREIEȘTI, TEL AVIV, COMITETUL EVREIESC AMERICAN și un dobitoc de lipovean fac legi în România care falsifică istoria, incriminează dreptul la liberă exprimare, cercetarea științifică în domeniul istoriei și ASASINEAZĂ MORAL embleme ale Culturii Române.
Faptul vine ca o surpriză copleșitoare pentru mine. Firește, ca oricare cetățean al acestei planete care nu trăiește în junglă, am auzit și eu poveștile despre conspirația iudeo-masonică, Lev Davidovich Bronstein și cei 100.000 de agenți finanțați de Joseph Schiff, îmbarcați în Manhatan cu destinația Rusia țaristă și Revoluția Bolșevică, primul guvern bolșevic rus de după asasinarea romanovilor, care era în proporție de 80% evreiesc, Revoluția Germană din Noiembrie cu lideri precum Rosa Luxemburg, Erich Muhsam, Kurt Eisner, Jurgen Troller care au încercat organizarea Germaniei după modelul sovietelor ruseși,revolta maghiarilor din ‘56 împotriva autorității comuniste din Ungaria reprezentată de evrei în proporție de 90% și, firește, arhicunoscuta influență pe care comunitatea evreiască americană o are asupra Statelor Unite, în ciuda faptului că reprezintă doar 1% din populația uniunii.
Nu știam însă că România se află direct și de o manieră atât de radicală la ceea ce am putea numi MÂNA EVREIASCĂ. Firește că suntem vasali ai SUA, la fel ca tot restul Europei, dar nu știam că politicianul român trebuie să se închine direct evreului la Tel Aviv și Washington pentru a fi uns cu funcții în Statul Român. Crin Antonescu se pare că știa asta, păcat că originea lui nu a fost la fel de sănătoasă ca cea a lui Sasu.
Petre Țuțea a rămas în memoria populară cu spusa: „Am făcut 13 ani de temniță pentru UN POPOR DE IDIOȚI”. Acum, același POPOR DE IDIOȚI l-a asasinat a doua oară, pă lege, democratic votată în unanimitate de pleava politică românească.
Petre Țuțea a fost arestat de autoritățile comuniste în aprilie 1948, dată la care din aparatul de stat comunist făceau parte:
Ana Pauker (n. Hanna Rabinsohn) (1893-1960), secretar general al CC al PMR între 1944 și 1948; din noiembrie 1947 până la excluderea ei din viața politică în 1952 ministru de Externe al RPR și membru al Secretariatului General al Partidului Comunist Român, PCR (din 1948 redenumit Partidul Muncitoresc Român, PMR, după care în 1968 a revenit la titulatura PCR); președinte de onoare al Uniunii Femeilor Democrate Române (UFDR) (1948-1952), continuatoarea Uniunii Femeilor Antifasciste Român 2. Ilca Melinescu (n. Ilka Wasserman), secretara biroului Anei Pauker (și după unii adevărata șefă a Ministerului Afacerilor Externe, MAE) și directoarea editurii de limba rusă “Cartea Rusă” 3. Ella Diamantstein, secretara Anei Pauker la biroul de la sediul PCR (1944-1947) 4. Carol Lustig, director administrativ în MAE între 1948 și 1952 (demis) 5. Ana Toma (Ana Grossman), soția lui Sorin Toma, apoi a lui Constantin Pârvulescu și în fine a lui Pantelei “Pantiușa” Bodnarenko (alias Gheorghe Pintilie, șeful Securității): secretara particulară a Anei Pauker după război; ministru adjunct al aceleiași Ana Pauker la MAE (1950-1952), apoi ministru adjunct al Comerțului Exterior 6. Egon Balaș, șeful Departamentului pentru Probleme Economice din cadrul MAE între 1948 și 1952, când va fi arestat (eliberat în 1954) 7. Cristina Boico, înalt funcționar în cadrul MAE până în 1952, când va fi destituită 8. Iosif Chișinevschi (născut Jakob (B)Roitman, a preluat la căsătorie numele de Chișinevschi al soției sale) (1905-1963): membru al CC din 1945; și secretar responsabil cu propaganda (departamentul Agitație și Propagandă) (1948-1952); membru al Secretariatului, responsabil cu propaganda și cultura (1952-1955); prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1955); membru al Biroului Organizatoric și șef al Secției Externe a CC (1950-1957, când va fi destituit) 9. (?) Vasile Luca (Luka László) (1898-1963): fondatorul de facto al Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) după război (Andreescu, Nastasă, Varga, 2003, p. 152); membru al Secretariatului, Comitetului Central și Biroului Politic al PCR/PMR (1945-1952); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru de Finanțe (1947-1952); arestat în 1952, condamnat la moarte în 1954, dar sentința i-a fost ulterior comutată în închisoare pe viață; decedat în detenție în 1963 și reabilitat oficial în 1968 10. Alexandru Iacob, șeful organizației PCR Cluj după război; ministru adjunct de Finanțe între 1948 și 1952 (arestat) 11. Zoltan Eidlitz, șef de personal în Ministerul de Finanțe între 1948 și 1952 (arestat) 12. Alexandru Nistor, membru în Comisia de Lichidare CASBI și director în cadrul Ministerului de Finanțe între 1948 și 1952, când va fi arestat (eliberat doi ani mai târziu) 13. prof. Avram I. Bunaciu (Abraham Gutman) (n. 1909), acuzator public în procesele de la finele războiului și ministru al Justiției (1948-1952); secretar general al Marii Adunări Naționale (1952-1956); ambasadorul României la ONU (1956-1957); ministru de Externe (1958-1961) 14. Leonte Răutu (Lonia Oigenstein) (1910-1993): membru CC al PMR/PCR (1948-1972); membru în comitetul de redacție la Scânteia după război (?); șeful Secției de Verificări a CC în 1950; membru al Biroului Organizatoric (1950-1953); membru al Comitetului Politic Executiv al PCR (1955-1981); secretar CC al PCR (1965-1969); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1969-1972); rector al academiei de partid “Ștefan Gheorghiu” (1972-1982) 15. Gheorghe Stoica (Moscu Kohn) (1900-1976): membru al CC al PMR/PCR (1948-1974); membru supleant, apoi titular al Comitetului Executiv (1968-1974); prim-secretar al comitetului orășenesc al PCR (1950-1953); ambasador în RD Germană (1953-1956); director general al Direcției Generale pentru Consiliile Populare (1969-1976) 16. Miron Constantinescu (Meher Kohn, după alte surse Cohen, evreu originar din Galați), ministru al Minelor și membru în CC al PCR 17. Alexandru Moghioroș (Balogh Joszef, evreu originar din Ungaria, născut la Salonta, Bihor) (1911-1969): membru al Biroului Politic (din 1948); secretar CC al PMR (1948-1954); membru al Biroului Organizatoric (1950-1953); ministru al Nationalităților în guvernul Groza (1948-1952), președinte al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole (1950-1951); prim-vicepreședinte și apoi vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1965); șef al secției de relații internaționale a partidului în timpul guvernării Dej; membru în conducerea CDE 18. Petre Borilă (Iordan Dragan Rusev) (1906-1973): comandant al diviziei “Tudor Vladimirescu” (1944-1947); șeful organizației București a PCR (1944-1947); șeful Direcției Politice a Armatei, (1948-1950); membru CC al PMR (1948-1968); membru în conducerea Comitetului Democrat Evreiesc în anii ’50; membru al Biroului Organizatoric al PMR (1950-1953); președintele Comisiei Controlului de Stat (1951-1958); membru în Biroul Politic al CC responsabil cu economia (1952-1953); ministru al Industriei Alimentare (1953-1955); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1965) Cuscrul lui Ceausescu. 19. (?) Gheorghe Apostol (Aaron Gerschwin): președinte al Confederației Generale al Muncii (1944-1953); membru CC din 1945 și al BP din 1948; prim secretar CC (1954-1955); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri până în 1968 20. Ghizela Vass (n. 1912): membru supleant CC (1945-1948), membru titular al CC al PMR/PCR (1948-1984); șef-adjunct al Secției Externe a CC (1950-1953, când va fi destituită); apoi șefa de cadre a CC al PMR și ulterior șefă de secție a CC al PCR (1975-1984). Nimeni alta decat bunica actualului presedinte al camerei deputatilor, Bogdan Olteanu. 21. av. Leopold Filderman: președinte al Comisiei Superioare de Epurație de pe lângă Federația Uniunilor de Comunități Evreiești; deputat de Bacău în Marea Adunare Națională (1946-1952) și totodată secretar general la departamentul Industriei de Stat din Ministerul Industriei și Comerțului 22. Victor Vezendian, adjunct în Secția Externă a CC (1950-1953), apoi viceprimar al capitalei 23. Aron Braeșter, membru supleant al CC al PMR (1948-1955) 24. Heinrich Kreindler, secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice din 1947 25. Ida Felix: membră a Comisiei de Control a Partidului (1945-1950) și apoi directoare de cadre în Ministerul de Externe (1950-1952) 26. David Rotman, șef de secție în Comisia Controlului de Stat între 1945 și 1953, când va fi demis și exclus din partid 27. av. Georgescu (Ashkenazy), director general în cadrul Ministerului Învățământului (1948-1952) 28. dr. Simion Oeriu (Schaefer), comisar general al executării armistițiului, având rang de subsecretar de stat (1945-1946); comisar general al guvernului pentru legătura cu Comisia Aliată de Control (1946-1947), apoi comisar al guvernului pentru aplicarea Tratatului de Pace de la Paris 29. Emil Calmanovici, director general al Normelor și Construcțiilor în Ministerul Construcțiilor între 1944 și 1951, când este arestat în “procesul Pătrășcanu” 30. Jean Coller, membru al Direcției de Cadre a CC (1945-1950) 31. Liuba Chișinevschi (n. 1911), soția lui Iosif Chișinevschi, presedintă a Uniunii Femeilor Antifasciste din România (1944-1946) și vicepreședinte a Confederației Generale a Muncii din 1944; membru CC al PCR (1945-1955); membru al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1948-1955); secretară a Consiliului Central al Sindicatelor (din 1957); activistă a Consiliului Sindicatelor din sectorul II al capitalei (din 1971) 32. dr. Simion Zeiger, președintele Comisiei de Stat pentru Planificare din Ministerul Economiei Naționale (1948-1952). [Nu îmi dau seama dacă este vorba de aceeași persoană cu dr. Lew Zeiger, dir. Gen. în Ministerul Economiei 33. Alexandru Sencovici (1902-1995), membru în secretariatul general al Confederației Generale a Muncii; ministru adjunct al Muncii și Prevederilor Sociale (1948-1949); ministru al Industriei Ușoare (1949-1957 și 1961-1969); ministru al Industriei Bunurilor de Consum (1959-1961) 34. Gheorghe Gaston Marin: secretar particular al lui Dej după război; ministrul Industriei și Energiei Electrice și Electrotehnice (1952-1958); membru CC în 1960; numit președinte al Comisiei de Stat pentru Planificare în 1962; vicepreședinte al Consiliului de Miniștri până în 1965 35. Nicolae (Miklos) Goldberger (1904-1970), membru în conducerea CDE.; instructor CC al PCdR pentru Ardealul de Nord în timpul războiului; responsabil al Comisiei Propagandă din Direcția Propagandă și Agitație a CC al PMR (1948-1952); șeful Direcției Politice a Armatei (1948-1950); rector al Institutului de Științe Sociale de pe lângă CC al PMR (din 1956); director adjunct al Institului de Istorie al CC al PCR 36. Fanny Goldberger, soția lui Nicolae, șefa cancelariei CC al PMR în anii ‘50 37. Alexandra Sidorovici (1906-2000), soția lui Silviu Brucan: acuzator public la “Tribunalul poporului” (1945-1946); deputată de București în Marea Adunare Națională (1946-1952); secretar general al Ministerului Minelor și Petrolului (1948-1958); secretar general al Uniunii Femeilor Democrate Române din 1948 38. Andor Bernat, secretarul Uniunii Tineretului Comunist (UTC) după război 39. Valter Roman (Ernst Neulander) (1913-1983), evreu vorbitor de limbă maghiară originar din Oradea, tatăl lui Petre Roman: organizatorul securității (?), șef al Serviciului de Educație, Cultură și Propagandă (ECP) al Armatei, transformat ulterior în Direcția Superioară Politică a Armatei (1948-1950); ministrul Poștelor și Telecomunicațiilor (1950-1952, când este destituit); directorul Editurii Politice (1954-?); membru al CC al PCR (din 1965) 40. Armand Popper, directorul editurii “Cartea Rusă” în anii ‘50 41. dr. Sandu Lieblich, membru în conducerea CDE, medicul personal al lui V. Luca și al altor lideri de partid până în 1953, când va fi arestat ca spion sionist 42. av. H. Leibovici-Șerban: acuzator public în Tribunalul Poporului (1945); membru în conducerea CDE; secretar general al Federației Uniunilor de Comunități Evreiești (FUCE) până în 1951; din 1948 deputat în Marea Adunare Națională 43. Alexandru Bădău/Bădan (Alexander Braunstein), șeful Comisiei de Control al Străinilor, originar din Târgoviște 44. mr. Lewin, fost ofițer în Armata Roșie, șef al cenzurei pentru presă 45. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador (șef al Legației) al României în Elveția (1944-1948) 46. Harry Făinaru (Hersch Feiner), șef al Legației Române din SUA imediat după război 47. Anton Moisescu (n. 1913): membru al CC al PCR (1955-1969); ministru plenipotențiar în SUA (1954-1956) și Argentina (1956-1957); secretar al Consiliului Central al Sindicatelor (1957-1962); președinte al Societății de Cruce Roșie (1962-1971) 49. Paul Davidovici, însărcinat cu afaceri al Legației Române la Tel Aviv (1949-1952); director în centrala MAE (1952-1953) 50. Mișa Levin: director în Ministerul Muncii (1946-1947); prim consilier și ministru plenipotențiar în centrala MAE (1947-1948); prim-consilier al Legației Române la Roma din 1948 până în 1950, când se refugiază în Israel 51. Barbu Solomon (1904-1965): membru al CC al PMR (1948-1965); ministru plenipotențiar în Norvegia (din 1948); judecător la Tribunalul Suprem, iar din 1962 vicepreședinte al acestuia 52. Ida Szigally, prietenă a Anei Pauker, conducătoarea de facto a Ambasadei din Londra 53. N. Lăzărescu (Burah Lazarovici), însărcinat de Afaceri al RPR la Paris 54. Simion Bughici: ambasador la Moscova (1949-1952); membru supleant al CC în 1949 și 1950; ministru de Externe (1952-1955) care, deși evreu, i-a succedat în funcție Anei Pauker, semn că epurările orchestrate de Dej nu aveau un conținut eminamente antisemit, cât politic 55. Marcel Breslașu (Mark Breslau), directorul general la Direcția Artelor 56. Aurel Baranga (Ariel Leibovici), dramaturg, poet și publicist, inspector general al Direcției Artelor din Ministerul Culturii 57. Benjamin Vilner, inspector general la Ministerul Cultelor 58. Samoilă (Samuel Rubenstein), director guvernator la Scânteia după război 59. Sorin A. Toma: membru în conducerea CDE după război; redactor șef adjunct (1946-1947) și apoi redactor șef (1947-1960) al ziarului Scânteia; membru al CC al PMR (1955-1960); membru al Biroului Organizatoric al partidului (1950-1953); 60. Avram Șerban (Sam Asriel): membru, alături de Mișa Levin și Al. Sencovici, în secretariatul general al Confederației Generale a Muncii; membru CC al PCR (din 1945); deputat de Alba în Marea Adunare Națională (1946-1952); din 1948 director al Casei Centrale a Asigurărilor Sociale 61. Horia Liman (Lehman), scriitor, redactor șef adjunct la Scânteia 62. Silviu Brucan (Saul Bruckner, după alte surse Brükker), redactor-șef adjunct al ziarului Scânteia după război, cel care conducea întreaga campanie propagandistică de comunizare, același care în mai 1945 amenința în ziar: “Da, nici o cruțare! Bandiți manisto-salaziți!”; ambasador la Washington (1956-1962); vicepreședinte al Consiliului Radioteleviziunii Române (1962-1966); diverse alte funcții în ministerele conduse de M. Constantinescu, I. Chișinevschi și apoi L. Răutu 63. Alexandru Bârlădeanu (Goldenberg), membru al Comitetului Executiv și al Prezidiului Permanent al CC al PCR și, după Revoluția din decembrie 1989, președinte al Senatului în prima legislatură democratică 64. Barbu Zaharescu: numit la conducerea Direcției de Agitație și Propagandă a CC în 1949; redactor șef la Lupta de clasă până în 1962 65. Ștefan Voicu (A. Rottemberg) (1906-1992): membru CC al PMR/PCR (1955-1984); redactor-șef adjunct la Scânteia (1948); redactor șef la Lupta de clasă din 1962 și la Era socialistă din 1974 66. ing. S. Schnapp, director guvernator al ziarului România Liberă și membru în conducerea Uniunii Evreilor Români din Vechiul Regat după război 67. Niculae Bellu, redactor responsabil la România Liberă în anii ‘50 68. Radu Lupan, redactor-șef la Editura pentru Literatură și șef al departamentului extern al săptămânalului Contemporanul până în 1952, când va fi demis 69. Dinu Hervian, membru în conducerea CDE și director general adjunct la Agerpress la începutul anilor ‘50 70. Jehan Mihai (Jakob Michael), șeful industriei cinematografice române 71. Elisabeta Luca (născută Birnbaum, soția lui Vasile Luca102): membră în Uniunea Femeilor Antifasciste din România și membră în Comitetul Cinematografiei din România între 1950 și 1952, când va fi eliberată din funcție 72. Alexandru Graur (Alter Brauer, tatăl reporterului sportiv Dumitru Graur), director general adjunct al Societății Radiofonice Române din 1949, succedându-i în funcție lui Matei Socor 73. ing. Mihail Roller (necunoscut înainte de venirea sa în România din Uniunea Sovietică), vicepreședinte al Academiei Române devenite în 1948 Academia RPR, autorul unei notorii istorii falsificate a românilor în 1947 74. Barbu Lăzăreanu (Lazarovici), membru în prezidiul Academiei RPR odată cu reorganizarea din 1948 a acestei instituții 75. prof. Eugen Schileru, membru în conducerea Artiștilor Plastici din RPR până în 1952, când va fi demis 76. prof. Weigel, care conducea operația de epurare a studenților anticomuniști din Universitatea București 77. prof. Lewin Bercovici, venit, ca atâția alții, din URSS, controla corpul didactic al Universității București 78. Henri Wald, profesor de logică la Universitatea București în anii ‘50 79. M. H. Maxy, profesor la Facultatea de Arte Frumoase București și președintele sindicatului acestei instituții; membru în Comisia Superioară de Epurație de pe lângă Federația Uniunilor de Comunități Evreiești din România 80. Silviu Josifescu (Samson Josifovici), cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Cârlova și Vlahuță de toate pasajele care nu concordau cu doctrina comunistă 81. Ioan Vinter (Jakob Winter), al doilea critic literar marxist al României 82. Leonte Tismăneanu (Enea (Leon) Tesmenețki, tatăl lui Vladimir Tismăneanu) (1913-1981), din 1948 redactor șef al Editurii PMR (viitoarea Ed. Politică) și profesor la Facultatea de Marxism-Leninism din Universitatea București 83. Hermina Tismăneanu (mama lui Vladimir Tismăneanu), funcționară în biroul lui Al. Moghioroș în 1952 84. Herbert (Belu) Zilber, director al Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC) între 1944 și 1948, când va fi arestat și ulterior judecat în “procesul Pătrășcanu” 85. Dr. Zeider, juristconsult al MAE 86-87.) Pascu Ștefănescu și Podoleanu, secretari de stat responsabili de Industria Alimentară în guvernul Dej Dintre evreii ofițeri de grad superior (maiori, colonei, generali) și/sau șefi de secții/birou/direcție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și în particular ai Securității s-au regăsit: 88.) Teohari Georgescu105 (Burah Tescovici) (1908-1976): membru titular al Secretariatului, Comitetului Central și Biroului Politic al PCR/PMR (1945-1952); subsecretar de stat (pentru administrație) în Ministerul de Interne (1944-1945); ministru de Interne (1945-1952); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri între 1950 și 1952; destituit în 1952 și arestat pentru “deviere de dreapta” în 1953, nu a fost condamnat; director al Combinatului Poligrafic “13 Decembrie” (1953-1972) 89.) George Silviu (Gersch Golinger), secretar general al Ministerului de Interne (1946-1952) 90.) Iosif Sraer (Șraier) (n. 1912), fost jurist al partidului comunist și avocat al lui Gheorghiu-Dej în perioada interbelică: secretar general al MAI (1945-1946); adjunctul ministrului T. Georgescu la M.A.I. (1946-1952), înainte de a emigra în Occident 91.) gen.-lt. Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg) (1915-1992), evreu basarabean originar din Chișinău, vorbitor de limbă rusă: avansat gen.-mr. în 1948 și gen.-lt. la 11 februarie 1959; funcționar în MAI din 1945; inspector general al Siguranței (1947-1948); subdirector (locțiitor al directorului general) al DGSP/DGSS (1948-1953); adjunctul lui Drăghici și secretar general al M.A.I. (1953-1961); trecut în rezervă în 1961 cu gradul de gen.-lt. 92.) Iozefina Marcovici, soția lui Nicolschi, angajată în direcția generală a Poliției 93.) mr. Wilhelm Einhorn, evreu vorbitor de maghiară din Transilvania: șeful Direcției Regionale de Securitate Cluj (1944-1948); din 1948 director al secretariatului DGSP și șef de personal al DGSP; avansat la gradul de colonel în 1951 și numit director adjunct al Direcției I de Informații Externe DGSS 94. cpt. Emanoil Schmerler, unul din cei doi șefi de birou ai secretariatului DGSP 95. gen.-col. Laurian Zamfir ( Laurian Rechler), originar din Brăila, numit în 1952 șeful Direcției Control Străini și Pașapoarte (DCSP) din cadrul Comandamentului General al Miliției 96. Ervin Voiculescu (Erwin Weinberg), care i-a precedat în funcție lui Laurian Zamfir la DCSP, fiind apoi numit director al Școlii de Ofițeri de Securitate de la Băneasa; la un moment dat, șef al direcției Pașapoarte din MAE 97. col. Mișu Dulgheru (Dulberger) (n. 1909): membru al Direcției Organizatorice a CC (1949-1952); șeful Direcției V (Cercetări Penale) a DGSP și șeful cabinetului ministrului de Interne Georgescu între 1948 și 1952 (avansat la gradul de general în 1951), când va fi destituit împreună cu șeful său și arestat; a emigrat la începutul anilor ’80 în Israel împreună cu familia sa 98. mr. Samuel Antoniu, șef de serviciu și locțiitor al lui Dulgheru (1948-1952) 99. cpt. Grigore Stetcovici, șef al serviciului Contrasabotaj din Direcția V a DGSP 100. mr. Simion Fischer, șef de birou în cadrul Siguranței, apoi subaltern al lui Dulgheru la Direcția de Cercetări Penale (1948-1952) 101. col. Francisc Butyka: fost activist CC al PMR și membru al Comitetului de Partid din centrala Ministerului Securității Statului, cel care i-a succedat lui Dulgheru între 1952 și 1963 la șefia Direcției V a Securității, renumerotată Direcția a VIII-a în 1956 102. gen.-lt. Moises Haupt, comandant militar al capitalei imediat după război 103. gen. P. Cristescu (Fifca Kleinman), șeful Miliției din România la sfârșitul anilor ‘40 104. col. Iacov St. Bulan, avansat la 23 august 1949 general, care a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (1945-1952) 105. gen.-mr. William Suder (Wilman Suder), șef al Departamentului Contraspionaj al Securității până în 1949 106. Heinz Gutman, șef al Serviciului Secret Civil al RPR 107. mr. Avram Solomon, șef de serviciu al Direcției București a DGSP de la înființare (30 august 1948) 108. gen. Isidor Hollinger, șef de catedră la Școala de Ofițeri de Securitate de la Băneasa, cel care i-a succedat în funcție lui Suder la Departamentul de Contraspionaj 109. mr. Ștefan Iordanov, ofițer politic al Diviziei “Tudor Vladimirescu”, formată în 1943 prin recrutări din rândurile soldaților români prizonieri în URSS, a fost apoi avansat colonel și a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne 110. col. Holban (Moscovici), șeful Regionalei București Siguranței (1944-1948) 111. col. Holțier Ervin, șeful Direcției a X-a DGSP (1948-1952) 112. Eugen Dascălu (Davidovici), șeful Siguranței Satu Mare (1944-1946), posibil agentKGB, apoi șef DRSP Târgu Mureș 113. col. Lucian Stupineanu (Stappnau) (n. 1914): director general al Serviciului Special de Informații (1945-1947); secretar general la Președinția Consiliului de Miniștri (sfârșit 1946-început 1947); șeful Direcției Spionaj Economic a DGSP, odată cu înființarea acestei instituții la 30 august 1948 114. col. M.A.I. Mihai (Bibi) R. Boico, din 1949 avansat gen.-mr., destituit în 1952 115. col. Ludovic Cseller (Zeller), director al DRSP Oradea din 1948 116. col. Iosif Breban, șeful Direcției Regionale MAI Cluj în 1955 117. col. Gavril (Ianoș) Birtaș, șeful Direcției I a DGSP din 1948, destituit în 1952 118. Andrei Micu, șeful Direcției Cadre a Ministerului de Interne între 1948 și 1952, când va fi destituit 119. col. dr. Șuli Brill, exclus din M.A.I. și din partid în 1952 120. Luiza Segal, șefă de birou în DGSP de la înființare (1948) 121. mr. Moise Senater, director adjunct al DRSP București (1948-1952) 122. col. Adalbert Izsak (Ijak, Iszaek): director adjunct al DRSP Brașov, apoi al doilea adjunct al șefului Direcției de Informații Externe (DIE) a Securității și ulterior șeful Direcției Regionale de Securitate Galați, unde i-a succedat în funcție lui Wisting 123. col. Zeller, inspector general al Direcției Penitenciare a Ministerului de Interne între 1948 și 1952, când s-a sinucis urmare a destituirii sale în cadrul epurărilor 124. Benjamin Fuchs, responsabil Direcția Personal a DGSP 125. lt. col. Mauriciu Strul, șeful Direcțiilor Regionale Galați (1948-1950) și apoi Ploiești și ulterior Vrancea ale Securității 126. Iuliu Massler, șeful Regionalei Bistrița Năsăud a Siguranței (1946-1947) 127. Johann Schwebel, care i-a succedat în funcție lui Massler (1947-1948) 128. Matusei Andreescu (Nathan Matusievici), șef de birou în DGSP de la înființare (1948) 129. col. Mihai Patriciu (Mihai Weiss) (†1996): inspector general la Regionala Cluj a Siguranței (1944-1948); director al DRSP Cluj (1948-1952), destituit în cadrul epurărilor antisemite din 1952, ulterior director al Uzinei Metalurgice Reșița 130. lt.-col. Ștefan Koller (Coler) (n. 1916), angajat din 1952 în MAI (la Direcția Generală a Lagărelor); comandantul închisorii Aiud (1954-1957) și apoi al închisorii Văcărești 131. col. Ițic Averbuch, comandantul Securității Ploiești în anii ‘50, avându-i ca adjuncți pe Mauriciu Strul și pe anchetatorul Șmilovici 132. col. Eugen Vistig (Wisting), director al DRSP Craiova din 1948 și apoi șeful DRSP Galați la începutul anilor ’50, unde i-a succedat în funcție lui Mauriciu Strul 133. lt.-maj. DGSS Marcu Abramovici, anchetator al lotului Vasile Luca în 1952-1954 134. lt.-col. Ludovic Weisz (Weiss) (n. 1912): membru PCR din 1945; directorul Regionalei Satu Mare a Siguranței/Securității (1946-1953); anchetator al lotului Pătrășcanu în 1954; după reabilitarea celui din urmă în 1968, ar fi emigrat în Israel 135. Iacob Fuchs, șeful serviciului județean Baia al DRSP Suceava 136. lt. Barel Orenstein, din 1948 director adjunct al serviciului județean Râmnicu Sărat al DRSP Galați 137. lt. Jacob Weigner, director adjunct al serviciului județean Turda al DRSP Cluj 138. cpt. Israil Ruckerstein, șeful serviciului județean Botoșani al DRSP Suceava 139. cpt. Iosif Hahamu, șeful serviciului județean Caraș al DRSP Timișoara 140. mr. Zoltan Kling, șeful serviciului județean Severin al DRSP Timișoara 141. lt. maj. Simon Siegler, șef de birou și referent la secția Probleme Speciale a DGSP din 1948; anchetator a DGSP în procesul “grupului Pătrășcanu”106 din 1954 142. Adalbert Stern, subdirector al Biroului de Securitate Baia Mare în anii ‘50 143. Iulian Sorin (cu numele său românizat, el a reușit o bună perioadă de timp să-și camufleze perfect originea evreiască) – ofițer superior la Direcția I a Securității, apoi inspector general al Departamentului Cultelor, iar din 1997, secretar general al Federației Comunităților Evreieștii România !!!!!!!! 144-146.) căpitanii List, Frost și Rigman, șefi ai catedrelor de specialitate de la Școala de Ofițeri de Securitate de la Băneasa 147-148.) cpt. Mauriciu Adam și Heinz Stănescu, doi din cei patru șefi de serviciu ai Direcției I a DGSP 149-151.) șefii de birou DGSP (din 1948) Eugen Tais, Marcel Turchischer, Estera Haber, etc. De fapt, lista numeroșilor evrei comuniști din România postbelică nu poate fi redată exhaustiv, ci cel mult ilustrativ. Enumerarea de mai sus se extinde în realizate mult mai mult, lucru estimabil de pildă prin adăugarea altor nume de evrei din subordinea lui Mișu Dulbergher la Direcția de Anchete Penale: 152.) Antoniu Sami (Samuel Aritonovici), director adjunct al Direcției între 1948 și 1952, plecat ulterior în Israel 153.) Matusei Andreescu (Nathan Mathuseevici), anchetator penal la Brigada Mobilă între 1946 și 1948 și la direcția regională Timiș a MAI , decedat în 1988 154.) Răzvan Sergiu, locțiitor al șefului de serviciu, emigrat și el în Israel 155.) Ceaslavski, șef de serviciu (1947-1953) și fost frizer al Anei Pauker 156.) Neidman Gingol, consilier (1947-1953) și profesor la Școala de Securitate Băneasa, emigrat ulterior în SUA 157.) Rusu Mircea, anchetator al Securității 1947-1956), și el emigrat în SUA 158.) Mureșan (Leon Davidovici), anchetator între 1948 și 1958, emigrat în SUA 159.) Franco Sandu (1947-1956), emigrat în Israel 160.) Lenobel Barbu, anchetator (1945-1950) în Brigada Mobilă și la DGSP, emigrat în Israel 161.) Mahler William, anchetator (1952-1956), emigrat în Israel 162-163.) Flamboly Telemaques și Negru Nicu, ultimul emigrat în Israel 164-169.) Segal Luiza, Hosu Estera, Gersohn Clara, Hebert Estera, Wincler Viorica, Mateescu Ella, etc. Practic, în ansamblul Direcției, pe lângă cei de mai sus, alți 8-10 din totalul de 45 ofițeri erau evrei maghiari, 4-5 greci, 2-3 sârbi, 2-3 lipoveni, și doar 8 (!) români! (Niculae, 2004: 32) Similar, există alte numeroase nume de evrei grupați în majoritatea lor în Comitetul Democrat Evreiesc (CDE, organizație care includea și sioniștii de stânga și Uniunea Evreilor Români – facțiunea dizidentă a lui M.Z. Sărățeanu), ceea ce ar permite constituirea unei liste mult mai lungi. În conducerea organizației, în afara celor sus-menționați, s-au regăsit: Bercu Feldman – președintele CDE, Marcel Fischler, Eduard Manolescu, Marcel Popper (toți deveniți, alături de Leibovici-Șerban, deputați în Marea Adunare Națională în 1948); Israel Bacal, un vechi comunist și conducător CDE-ist, K. Vechsler, Solomon Ștefan, dr. Jean Abermann, Baruch Berea, Paul Iscovici, Laurențiu Bercovici – secretar CDE pentru București, I. Stern și Morel Farchy – președinte și respectiv vicepreședinte al comunității din București, Tiberiu Reny-Arad, președintele FUCE la începutul anilor ’50, Petre Lupu, Marcel Rosenzweig, Ury Bernador și B. Lebli (directori succesivi ai Teatrului de Stat Evreiesc), Emil Dorian, Lascăr Șaraga – secretar general FUCE la sfârsitul războiului, Gh. Florescu, Nicolae Schwartz, etc.
Ai putea crede că e o istorie recentă, dar te-ai înșela amarnic. Executarea României a început în Decembrie ’89 când o clică de comuniști căzuți în disgrație, cu ajutorul unor cârtițe infiltrate în structurile Armatei și Securității, beneficiind de întregul suport al agenturilor internaționale, au dat o lovitură de stat deghizată în revoluție. Pentru a justifica executarea lui Nicolae Ceaușescu în urma unui proces sumar plin de erori judiciare, în care avocatul apărării făcea parte din acuzare, clica de conspiratori a țesut o întreagă intrigă revoluționară, plină de teroriști care, departe de a constitui un real pericol la adresa Statului, au creat destulă confuzie pentru a lăsa Armata, Securitatea și plebea din stradă să se omoare între ei. Totul a fost instrumentat prin noua Televiziune Română Liberă, în frunte cu un tovarăș cu nasul mare care zbiera în direct să se distribuie arme la populație, că-l omoară teroriștii pe tovarășul Iliescu.
Ca o ironie, avocatul din procesul Ceaușeștilor a fost însărcinat cu rezolvarea Dosarului Revoluției pe care l-a îngropat un sfert de secol într-un vraf de tertipuri birocratice.
Așa a intrat România în democrație, întâmplător taman la momentul în care, după 10 ani în care a congelat și înfometat POPORUL ROMÂN, nea Nicu reușise plata integrală a datoriei publice prin care FMI zadarnic a încercat SUBMINAREA SUVERANITĂȚII NAȚIONALE. 20 de ani mai târziu, președintele Băsică, după ce anterior declarase că România nu are nevoie de FMI, a început să zbiere că nu mai poate plăti pensiile și salariile, majorând datoria publică a țării cu încă 20 de miliarde de dolari. Firește, același Băsică a tăiat ulterior pensiile și salariile pentru că, vezi bine, „strângem cureaua, pentru că datoria trebuie rambursată”. Nici astăzi nimeni nu știe ce s-a ales de banii ăia. Astfel, președintele mariner a introdus în România modelul după care FMI și Banca Mondială a subminat dezvoltarea economică și socială a țărilor bananiere: exacerbarea datoriei publice și înrobirea și oprimarea populației prin așa numitele măsuri de austeritate, „pentru că creditele trebuie rambursate”.
Una peste alta, UN SFERT DE VEAC de decimare sistematică a României, împlinind întru-totul zicerea lui Nicu Ceaușescu (fiul): „NICI ÎNTR-O SUTĂ DE ANI N-O SĂ REUȘIȚI SĂ ZUGRĂVIȚI MĂCAR CE A CONSTRUIT TATA”. Ei bine, țârfele democrației nu doar că n-au zugrăvit nimic, dar practic au distrus totul, vânzând țara bucată cu bucată, până la însuși pământul de sub picioarele românilor, construind pentru aceștia un viitor de șerbie.
Și pentru că o națiune e reprezentată de poporul care a constituie, distrugerea economică a României trebuie însoțită și de distrugere socială. La ultimul recensămând românii s-au numărat cu 2 milioane mai puțini decât în urmă cu 10 ani.5% din poplația României sunt maghiari. Probabil în proporție dublă se află țiganii. Între 4 și 5 milioane de români trăiesc în străinătate, pentru că principiul fundamental al migrației este deteriorarea condițiilor de viață dintr-un spațiu geografic. Românii părăsesc România pentru că nu mai au din ce să trăiască acolo. Și ce face Statul Român? Plătește 1200 DE LEI PE CAP DE MUSULMAN, CA SĂ SE STABILEASCĂ ISLAMUL ÎN ȚARĂ, în virtuea celor mai înalte directive europene.
Procesul e acum spre final. Știm asta pentru că Internaționala, după ce s-a folosit de corupția autorității politice, fericite să trădeze Neamul Românesc ca să roadă niște oase aruncate sub masă de stăpânii acestei lumi, în vederea PRELUĂRII TOTALE A ȚĂRII, a început executarea rând pe rând a tuturor factorilor capabili să exercite autoritate în România. Băsicul, câinele numărul unu al Internaționalei, a numit asta LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI. Două muieri au fost puse în fruntea acestei brave lupte: SINISTRA Monica Macovei, lipsită complet de sprijin politic și practic un NEICA NIMENI până la acea dată, numită în funcție direct din postura de ONG-istă în simbria „nepoatei lui Schwartz Gyorgy” și alegerea ei pentru funcția de Inchizitor Șef, Laura Codruța Kovesi. După finalizarea primului mandat, amândouă doamnele au fost chemate de urgență la Bruxelles, ca să se vadă bine pe cine slujesc dumnealor. Guvernele s-au schimbat ulterior, dar Kovesi, după o rocadă, a rămas tot acolo, ca să ducă mai departe lupta cea mare.
Rând pe rând s-au prăbușit Bombonelul, Ciobănelul (pentru că nimic nu e mai periculos pentru Internațională decât un ghiorlan cu priză la prostimea care constituie baza oricărei democrații) și în general o întreagă pleiadă de găinari ai tranziției căreia Internaționala s-a gândit să le arate pisica, în eventualitatea că vreunuia dintre ei i-ar trece prin cap să iasă din rând.
Și a funcționat, până acolo încât poporul, sătul de Românica, a pus în fruntea statului pe Sasu. Și ce-a făcut Sasu? A băgat toți băsiții în PNL, l-a numit pe băsitul MRU la SIE și după o strădanie de un an de zile l-a îngropat și pe Ponta cu tot cu guvernul lui de PSD-iști. Nu a fost nevoie decât să ARDĂ DE VII LA COLECTIV vreo 150 de copii, pentru ca turma să reacționeze conform scenariului prestabilit. Și s-au încolonat băsiții, toată fala ONG-rilor, și s-au dus la Cotroceni pe post de societate civilă, alături de câțiva proști din stradă care s-au băgat și ei ca musca-n lapte, ca să rămână cu degetul în gură… și țeapa-n fund, de ne-am crăcănat de râs cu toții.
După care Bruxelles-ul a numit guvernul României, în frunte cu Amicul Europei, Daniel Cioloș, câinele lui Schwartz Gyorgy.
Și clasa politică nu se dezminte. Rusia l-a interzis pe escrocul internațional Schwartz Gyorgy cu tot cu ONG-urile lui de baltă. Chinezii l-au amenințat direct să nu se atingă de moneda lor națională. ROMÂNIA L-A NUMIT ÎN GUVERN, iar când emisarul rus a venit să vorbească în Parlament, liota de găinari, cărora tocmai li se băgase pe gât cioloșul, a început să huiduie.
Dar aici nu e vorba doar despre clasa politică. După un sfert de veac de „capitalism de cumetrie” , după cum l-a calificat Bunicuța, nu pentru că a fost inspirat, ci pentru că în adâncul sufletului a rămas pentru totdeauna UN COMUNIST ÎMPUȚIT, nu mai e pentru nimeni o mirare nemernicia politicianului, de aici și de aiurea deopotrivă. E vorba de toată INTELIGHENȚIA asta românească, plină de huhurezeni, liiceni, tismăneni, pleși și patapievici, e vorba de toată turma de ONG-uri finanțate din bani străini, de toată crema opiniei publice, corifeii justițiari a-i presei libere, cu toții vânzând României acest GULAG AL GLOBALIZĂRII care, după subminarea economiilor naționale în toată Europa, ADUCE PROSTIMEA ISLAMULUI PENTRU A O FOLOSI CA MASĂ DE MANEVRĂ ÎMPOTRIVA CULTURII EUROPENE. Cu toții sunt TRĂDĂTORI, vânzători de țară, jigodii bune de tras pe roată, jupuite, dezmembrate și trase în țeapă, arse pe rugul în care au îngropat o NAȚIUNE transformată în jidovi rătăcitori plecați în pribegie pentru o bucată de pâine.
Degradarea a atins asemenea cote încât acum, când și ultimul cui este bătut în cosciugul umplut cu ziare al presei libere românești, aceeași prostime din stradă iese pe feisbuci să aplaude. O turmă de lobotomizați de scăderea sistematică a standardelor de educație, imbecilizați de divertismentul țigănesc al televiziunii de consum, chiuie în timp ce-și sapă singură mormântul. E deajuns ca o armată de postaci securiști să dea tonul și turma se încolonează și se aruncă de pe stânci în ritm de carnaval.
COLECTIVIZAREA MORȚII. Scapă cine poate.
„Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzanie, şi mulţi sînt cei ce intră pe ea”.
„Pe urmă, într-o zi mi-am uitat cheile în casă și pentru că ușa era deja încuiată am strigat la vecinul meu, care e dealer, să-mi arunce cheile lui pe fereastră”. Apoi s-a trezit cu ăștia doi haidamaci, unul înarmat cu un lanț de motocicletă, celălat în mână cu un satâr. Tată și fiu, amândoi drug crazed, care l-au confundat cu vecinul traficant și, probabil în sevraj, intenționau să-l jefuiască, să facă rost de niște marfă, să-și aline suferințele. I-a împrăștiat cu o bâtă de baseball, însuflețit de instinctele paterne, pentru că „mate, my children are everything for me. I would die than let something happen to my children”. Și-n timp ce reflectez la faptul că tovarășulul asta are copii, îmi spune că așa l-au cârpit cu încă 10 luni la răcoare. Și ăia doi? „N-au pățit nimic, că erau mascați. Dar eu știu cine sunt, da’ n-am zis nimic. I‘m not a snitch. I don’t talk with the police”. 
un preț inaccesibil pentru săracii Angliei, în opinia comunistoizilor. Tovarășe, 2,50 e o cafea în Anglia. Un English Breakfast, mic dejun tradițional, e cel puțin 4,50. Îmi spui tu mie că ajutorul social by default în Marea Britanie nu-i permite puradeului să-și cumpere mămăliga brâncula. Păi nu, dacă sparge toată leafa de la stat pe iarbă. Și ca să pună capac la toate, protestul cu torțe și capete de porc în proțap a fost organizat de un grup sugestiv intitulat Lupta de Clasă (Class War), concept care rumânului cu juma’ de veac petrecut în comunism i-ar face să i se zbată pleapa dreaptă, nu însă și englezului cu Stalin în suflet.
un bulgăre de vomă 